MEBO în spitale

Statisticile din mediul de afaceri din ţările central şi est-europene arată că un  număr mare dintre companiile aflate în proprietate publică şi privatizate în anii ’80 şi ’90 prin metoda MEBO (management & employee buy-out) s-a dezvoltat performant  şi că „responsabilizarea prin împroprietărire” a angajaţilor a avut rezultate dincolo de aşteptări.

Este de închipuit o astfel de soluţie astăzi în cazul unora dintre spitalele din România? Poate funcţiona la diversitatea şi complexitatea serviciilor unui spital practica introdusă, de fapt, de mai multă vreme în cazul cabinetelor de medicină generală? Ar putea un astfel de proiect să rezolve măcar parţial problemele din mediul spitalicesc permiţând astfel transferul de resurse către alte domenii prioritare?

Foarte simplist şi fără a avea pretenţia de a acoperi toate aspectele unei astfel de iniţiative, am redat mai jos un plan de acţiune care ar putea sta la baza împroprietăririi medicilor cu activele spitalelor şi funcţionarii noilor instituţii private:

*Se trece patrimoniul spitalelor în proprietatea angajaţilor spitalului care devin astfel acţionari -sub formă de acţiuni, cupoane, alte forme de repartizare a activelor- avându-se în vedere restricţii stricte referitoare la înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei acestora;

*Se stabiliesc principiile statutare, juridice, administrative şi operaţionale (medicale) de funcţionare a spitalelor astfel privatizate şi se adoptă o modalitate de conducere de tipul practicilor de bună guvernare corporatistă în sistem dual (adunarea generală a acţionarilor, consiliu de administraţie, director general);

*Se elaborează structurile organizaţionale şi portofoliul de servicii  urmând a se raţionaliza serviciile ineficiente sau a se dezvolta domenii noi de activitate;

Se identifică şi contractează sursele de finanţare:

– publice (asigurările obligatorii de sănătate, contracte universitare, etc),

– private (co-plata, asigurări voluntare de sănătate, turismul medical, servicii de medicină muncii, etc),

– altele (comunitare, de afaceri, parteneriate, externalizări / internalizări, M&A cu alte spitale, etc);

*Se stabilesc şi se măsoară indicatorii de performanţă -operaţionali şi financiari- şi se introduc instrumente de evaluare, control şi îmbunătăţire a performanţei (analiză).

Care va fi rolul statului după privatizarea spitalelor  în privinţa asistenţei medicale terţiare?

Obligatoriu păstrează în proprietate şi administrare sistemul medical de urgenţă, instituţiile de interes public şi, de altfel, toate instituţiile pe care le consideră a fi obligatoriu sau practic pentru a rămâne în proprietatea sa..

Ca şi până în prezent, certifică şi clasifică spitalele în baza normelor existente şi controlează standardele de asistenţă medicală.

Stabileşte criteriile minimale de finanţare prin surse publice (pachetul de bază) şi indicatorii de performanţă şi contractează serviciile spitalelor exclusiv în baza acestora.

Spitalele să fie ale medicilor. Împroprietărirea conducerilor şi a angajaţilor nu este o idee fantezistă de vreme că a funcţionat în alte domenii, este oare, totuşi, practicabilă în medicina terțiată? Se poate, eventual, testa şi valida pe un pilot?

Este inutil să amintim aici că noii proprietari ai spitalelor vor avea tot interesul să curme practicile care au slăbit sistemul sanitar până de curând (fraudă, risipă de resurse, achiziţiile necontrolate, plăţile informale, incompetență profesională, etc.) şi să contracteze cât mai multe surse de finanţare private.

Conceptual, cel puţin, pare o situaţie în care toată lumea câştigă. Statul nu va mai fi acuzat că este un administrator prost  al spitalelor şi va putea să investească surplusul de bani pentru prevenţie. Conducerile şi personalul spitalelor nu vor mai fi acuzate de conflicte de interese sau că risipesc sau fraudează sursele publice şi vor avea libertatea să se dezvolte cum cred de cuviinţă. Concurenţa dintre spitalele publice şi private va face să scadă costurile şi să crească competența şi performanţa. FMI-ul va fi mulţumit că va scădea numărul de paturi din domeniul public şi că nu vor mai exista arierate (cerinţa exprimată de la primul acord stand-by cu România). Şi în fine, pacienţii, vor primi serviciile pe care şi le doresc plătind pentru ele fără să se mai ascundă, fără să mai fie nevoie să recurgă la practici informale.