Planul Urbanistic General al municipiului Baia Mare, pe ultima sută de metri
Elaborarea noului Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Baia Mare a ajuns la final. Administraţia Publică Locală a oraşului împreună cu Agenţia de Protecţie a Mediului Maramureş a convocat luni, 23 septembrie 2013, grupul de lucru la care au fost invitaţi reprezentanţii instituţiilor statului, ai celor de mediu, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi societăţile comerciale interesate, în cadrul întâlnirii fiind prezentat noul plan şi dezbătut de către cei prezenţi.
Municipalitatea doreşte să introducă în noul PUG prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.120, adoptată în luna aprilie 2013, care reglementează regimul juridic al zonei situate între Bd.Independenţei, Decebal şi Victoriei, unde vor putea exista doar funcţiuni de servicii, locuinţe şi agrement. Se doreşte eliminarea unor funcţiuni care reprezintă un anumit pericol pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu, cum este şi dorinţa celor de la societatea Romaltyn Mining, care vor reluarea activităţilor de prelucrare a deşeurilor miniere prin metoda cianurii, chiar dacă uzina lor, nefuncţională de mai mulţi ani, se află într-un perimetru urban care a devenit intens populat, nemaifiind eligibil unor funcţiuni industriale.
„Regimul juridic al zonei a fost reglementat prin HCL nr. 120, adoptat în acest an de către consilierii locali, decizie care deşi a fost contestată în instanţă, rămâne valabilă, fiind atributul aleşilor locali să adopte hotărâri care vin în folosul comunităţii băimărene şi care respectă întru totul legislaţia românească şi europeană. Ne manifestăm în continuare dorinţa de a dezvolta în această manieră oraşul. Oricine doreşte să exercite activităţi comerciale majore, are la dispoziţie zonele industriale ale oraşului. Astfel de activităţi nu trebuie şi nu pot fi exercitate în mijlocul oraşului, în zone de locuit. Mă refer aici mai ales la activităţile care ridică un anumit grad de pericol asupra sănătăţii cetăţenilor şi asupra mediului înconjurător”, a precizat Cătălin Cherecheş.
Romaltyn nu are voie să funcţioneze în oraş
Raportul de mediu care stă la baza noului PUG atestă pericolul la care s-ar expune Baia Mare în cazul în care uzina Romaltyn ar fi repornită. Loredana Sârbu, angajată a societăţii care a elaborat raportul de mediu pentru noul PUG a arătat la ce pericole s-ar expune municipiul Baia Mare în cazul în care societatea Romaltyn şi-ar relua activitatea:
„Desfăşurarea activităţii de către SC Romaltyn Minning SRL generează asupra populaţiei şi mediului înconjurător următoarele zone de risc tehnologic: pe o rază de 320 de metri, zona cu mortalitate ridicata; pe o raza de 680 de metri, zonă periculoasă, iar pe o rază de 1360 de metri, zonă de atenţie. Având în vedere aceste aspecte, pentru reducerea efectelor unui posibil accident major asupra populaţiei şi asupra mediului, se prevăd prin prezentul PUG interzicerea amplasării de unităţi economice cu risc tehnologic pe raza municipiului Baia Mare. Potrivit HCL 120/2013, prin care s-a stabilit regimul economic al unităţii teritoriale de referinţă cuprinsă între bulevardul Independenţei – bulevardul Decebal şi strada Victoriei, nu va mai putea fi reluată activitatea de către SC Romaltyn Minning SRL”, a precizat aceasta.
„Eu cred că odată cu acest grup de lucru şi cu deciziile care vor fi luate, vom reuşi să încheiem şirul deciziilor formale, autorizări şi avizări pe care le necesită elaborarea unui Plan Urbanistic General şi undeva până la sfârşitul anului să îl avem aprobat, astfel încât la nivel urbanistic întreg oraşul să fie reglementat. Să ştim unde şi ce construim, care sunt normele de aglomerare a terenurilor, de înălţime şi altele, pentru următorii 10 – 15 ani. Aşa vor şti şi cei care vin în Baia Mmare şi doresc să investească, să îşi construiască o fabrică sau o casă, ce au voie să facă şi în ce manieră”, conchis Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.