Femeile care au schimbat Clujul

Numele Ecaterinei Pitiş apare, în anul 1923, într-o petiţie făcută de Sindicatul Presei Române din Ardeal către directorului general al Agriculturii de atunci prin care se cere donarea de loturi pentru casă ziariștilor din oraşul de pe Someş, în Cartierul Românesc, actualul Andrei Mureşanu. Directorul a trimis însă cererea spre rezolvare Primăriei Cluj. Sindicatul ziariștilor avea 40 de membri, printre care se numărau și clujenii: Ion Clopoțel, Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Sebastian Bornemisa (revista Cosânzeana), Adrian Maniu, D.I. Cucu (revista Gândirea), Alexandru Hodoș, Septimiu Popa, Radu Dragnea, Ghiță Stoica, Iustin Ilieșiu, V.I. Moldovan, Aurel Buteanu (a condus Patria), Gheorghe Petruca.

Cine erau şi cum trăiau ziaristele acum o sută de ani

Poeta lăudată de Nicolae Iorga, Ecaterina Pitiș figura alături de Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga și Ion Clopoțel la categoria ziariștilor căsătoriți. Cererea gazetarilor pentru obținearea de loturi destinate construirii de case era semnată de președintele sindicatului ziariștilor, D. Tomescu și secretarul general Ion Clopoțel.

Ecaterina Pitiș (13 decembrie 1882, Braşov – 14 ianuarie 1963, Braşov) a debutat în 1900, la revista „Literatură şi artă română” (Bucureşti), unde continuă să publice şi în anii următori, dar treptat îşi extinde colaborarea şi la alte periodice, în principal la „Gazeta Transilvaniei” (între 1900 şi 1944, cu unele pauze), „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Viaţa românească”, „Cosânzeana”, „Românul” (Arad), „Patria” (Cluj), „Transilvania”, „Gândirea”, „Gândul nostru”, „Societatea de mâine”, „Ţara noastră”, „Ţara Bârsei”, „Prometeu” şi „Acţiunea” (Galaţi).

În alte câteva zeci de publicaţii semnătura îi apare sporadic, în afară de versuri, şi sub traduceri, proză, articole. O situaţie specială o are prezenţa scrisului său, uneori cotidian, la „Biruinţa” (Cluj, 1926-1927) şi la „Gazeta Transilvaniei” (1942-1944), unde susţine câteva rubrici permanente („Icoane de pe stradă”, „Icoane fugare”, „Instantanee”), cu texte situate între articolul de gazetă şi proza scurtă, în care abordează, în general cu intenţii educativ-moralizatoare, cele mai diverse aspecte din imediata apropiere, din viaţa publică sau din lumea largă. La apariţia volumului Poezii(1909), Pitiş era considerată reprezentativă pentru lirica feminină, fiind aleasă, în 1911, membră a Societăţii Scriitorilor Români. În presa vremii îi mai sunt semnalate două opuscule de poveşti: Bălăior şi Tămâiţa (Orăştie, 1911) şi A fost odată… (Braşov, 1913).

Ziarista virtuoasă în drum spre fericire

Despre viața și activitatea Adelinei Istrate se cunosc mai puține lucruri. În anul 1943, la Tipografia Națională Cluj, scoate cartea intitulată ”În drum spre fericire și alte schițe fugare”. Mărturisirile din paginile cotidianului ”Patria”, în rubrica ”Fugare”, ajută la conturarea portretului, fiind elevă în clasa a 3-a civilă la internatul de fete din Blaj, era ”o fată bună, cuminte, sârguincioasă și cuviincioasă”, dar şi curajoasă, într-o seară de 15 mai ”devenise dintr-o dată revoluționară, furișându-se cu celelate colege în grădină, unde au cântat ”Deșteaptă-te române”. La maturitate se descrie ca o”femeie virtuoasă” care iubește și propovăduiește virtutea, bucurându-se de câte ori constată că lumea se mai abate și pe calea cea dreaptă”, dar și ca o femeie pentru care dragostea nu moare: ”Există oameni cari nu mai cred în existența iubirii, considerând-o cu totul în domeniul istoriei. Acestora le-aș da voie să-mi viziteze cu ajutorul razelor X partea stângă a pieptului și să vadă că iubirea n-a murit. Cel puțin într-un piept de femeie pornită pe povârnișul îmbătrânirii trăiește încă!”.

Ziarista clujeană retrasă în concediu la țară se bucură de liniște și natură. Episodul se petrecea în anul 1930, dar în el se regăsește orice gazetar din zilele noastre: ”Îmi petrec concediul în satul copilăriei mele, unde nu primesc poșta decât la 3 zile. Nu știu care e situația guvernului, ce se mai întâmplă în Suedia și ce mai fac liberalii? Nu cunosc ultimele faze ale mișcării feministe, nici noutățile modei pariziene. Și totuși sunt fericită…Ca să nu tulbur această fericire nu mi-am comandat nici gazete, nici reviste. Nu citesc nimic, ci mă uit în toate serile la stele. Admir, mai ales, steaua polară, care e și acum tot deasupra șurii, cum era în vremurile de demult”.
Despre ziariști povestește cu detașare și umor că, deși sunt priviți ca ”ahasveri moderni”, sunt în realitate oameni ca toți ceilalți: ”Despre gazetari lumea crede că sunt oameni fără prea multă simțire, nepăsători și ușuratici, pururi boemi și pururi mofturoși. Numeroase crime, accidente, incidente și lupte politice mai mult ori mai puțin cinstite, cu cari împodobesc zi de zi coloanele gazetei i-au prefăcut în niște simple mașini, ori în gramofoane cu multe plăci”. Dar întâlnirea cu un ”prea cunoscut gazetar clujean” care i-a mărturisit fericit că va deveni tată vine să combată percepția greșită: ”Îl aștept croind planuri peste planuri…Articolele mele? Sunt fleacuri. Am avut în viață multe dureri și supărări, dar de dragul celui așteptat le uit toate. Și iert pe toți aceia cari mi-au greșit. Uit și prea marea întârziere cu care îmi primesc de obicei salariul”.

Adelina Istrate e o feministă convinsă, ripostând ori de câte ori are ocazia. Cu o doză de umor fin, comentează un ordin al conducătorilor Rusiei bolşevice potrivit căruia toate femeile cu părul lung erau puse să şi-l tundă, motivul fiind acela că frizatul şi coafatul răpeşte din timpul femeii şi afectează calitatea muncii acesteia:„Rusoaicele au ridicat furtuni de proteste, iar ici-colo s-au luat la ceartă cu bărbaţii, cerându-le să intervină pentru revocarea ordinului idiot, care, de altfel, nu e nici pe placul unor bărbaţii. Aceştia spun că bolşevismul nu e îndreptăţit să distrugă întreaga poesia Rusiei. (…) Deocamdată niciuna dintre femeile vizate nu şi-au tuns părul. Dimpotrivă toate stau zilnic câte un ceas în faţa oglinzii şi îşi fac, fel de fel de împletituri şi coafuri”. În articolul ”Rouge”, gazetăriţa se opune emanciparii femeii atunci când aceasta apelează la artificii: ”Conform datelor serviciului de import din Germania, în cursul anului 1929, femeile germane au întrebuințat roșu de buze în valoare de 300 de milioane de lei. Nu e de mirare că în cercurile feministe germane s-a pornit o puternică și vie mișcare pentru desființarea obiceiului vopsirii buzelor. O doamnă mai tânără spunea că femeia română are datoria să se occidentalizeze în toate privințele. Are dreptate occidentarizarea noastră e o problemă foarte importantă și foarte urgentă, dar să ne occidentalizăm doar în ceea ce este bun, nu și în cele rele. Iar mișcarea pornită de cercurile feministe germane dovedește că vopsirea buzelor nu e o adevărată occidentalizare. 35 de bărbați întrebați s-au declarat dușmani ai vopsirii buzelor și cred că buzele femeii trebuie să fie curate, nu vopsite. Dar atunci de ce nu declară bărbații boicot femeilor cu buze vopsite? Mișcarea lor ar aduce sigur rezultate”.

Ziarista clujeană abordează și subiecte pe teme politice, precum revenirea regelui Carol al II-lea în țară care în luna iunie a anului 1930 vine de la Munchen pe calea aerului și aterizează la Cluj pe aerodromul Someș-sat: ”A venit călăuzit de duhul adevărului și al dreptății ca să aducă viață nouă și să arunce pe pământul țării sale sămânța bunei înțelegeri”. Proclamarea, la scurt timp, a Principesei-mame Elena ca Regină a României e primită cu același entuziasm: ”Femeile românce din cele patru unghiuri sunt unite acum în cugete și în simțiri. (…) inimile lor bat la fel (…) Inima de mamă a Reginei Elena o să le înregistreze toate, e în tainică și trainică legătură cu inimile tuturor românilor”.

Ducesa britanică d’ Athol primită la Cluj

Tot în anii 30, reprezentantele mișcarii feministe clujene poartă dialoguri de la egal la egal cu femei din politica britanică. Astfel, fruntașa Grupării femeilor române ortodoxe din Cluj, Sofia Meteș, de altfel o ardeleancă foarte inteligentă și frumoasă, o invită pe ducesa d’ Athol, parlamentar britanic și fostă secretară a Parlametului Englez, la Cluj. Ducesa britanică care era o combatantă a acțiunilor revizioniste din Europa a răspuns invitației, semn că România era apreciată de Occident. A venit la Cluj și a fost întâmpinată la gară de către femeile clujene. Ducesa d’ Athol a fost bine primită și găzduită de Sofia Meteş. Oaspetele englez şi-a întărit mesajul de luptă contra Italiei fasciste, Germaniei naziste, Ungariei şi altor ţări revizioniste.

De asemenea, un aport important în mișcarea feministă de la Cluj a avut-o Reuniunea Sf. Maria a femeilor greco-catolice din Cluj, înființată în anul 1894. Reprezentantele de seamă au fost Letiția Hațieganu, Olivia Deleu, Ana Pop de Lemeni, etc., femei care organizau diferite serbări culturale. La fiecare serbare se obișnuia să se facă o colectă. ”Se cânta, se recita. În saloanele Anei Pop de Lemeni, de pildă, recita poetul George Coșbuc. Pentru colecte veneau români bogați, precum Alexandru Vaida Voievod, și lăsau bani. Colectele erau anunțate în ziare, banii erau bine chivernisiți, de sărbători făcându-se cadouri la copiii sărmani”, spune istoricul Vasile Lechințan.

”Adelina Istrate și Ecaterina Pitiș rămân pentru istoria Clujului femei-pionier în ziaristica românească. Au dus farmecul sensibilității feminine în publicistică, au dat dovadă de curaj, de promovare a statutului femeii în societatea de atunci (femeile nu aveau dreptul de a vota, abia în 1938 obțin acest drept în România), s-au alăturat luptei pentru progres, pentru democrație, însăși femeia fiind un simbol al echilibrului, al respectului față de alteritate. În Transilvania, se făceau numeroase colecte, era o formă de organizare. Era o lume cu suflet, fără frivolitate”, istoricul Vasile Lechințan

 

[stextbox id=”custom” caption=”Clujencele de care suntem mândri”]

1. Sofia Meteş, fruntaşă a mişcării feministe clujene din perioada interbelică, este cea care a invitat-o şi a găzduit-o la Cluj pe ducesa d’ Athol, parlamentară britanică, reprezentantă a mişării antirevizioniste şi antifasciste, secretară a Parlamentului Britanic.
2. Claudia Rhedey, stră-stră-bunica reginei Marii Britanii şi una din frumuseţile Clujului de demult.
3. Raluca Ripan, academician, om de ştiinţă în domeniul chimiei.
4. Ana Pop de Lemeni, reprezentantă a mişcării feministe clujene până la 1918, în saloanele căreia recita versuri studentul George Coşbuc.
5. Alma Mohora Popovici, prima femeie medic stomatolog din România.
6. Ioana Em. Petrescu, istoric literar, eseistă.
7. Eta Boeriu, poetă, traducătoare din Dante.
8. Ana Rozsa-Vasiliu, soprană.
9. Susana Coman-Bosica, soprană, pictoriţă.
10 Ana Voileanu-Nicoară, pianistă, muzicoloagă, profesoară.
11.Olimpia Bârsan, actriţă.
12. Maria Cupcea, actriţă.
13. Ana Pop Corondan, artistă de muzică populară care a creat şi a cântat celebrul cântec ”M-am suit în dealul Clujului”.
14. Femeile maghiare din Clujul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea care făceau parte din Societatea de Îmfrumuseţarare a Oraşului.
15. Contesele maghiare din familiile Josika, Bethlen, Banffy care au promovat portul tradiţional românesc, cu care s-au fotografiat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

[/stextbox]