Satele sălăjene au “înghiţit” peste 250 de milioane de lei din PNDR

Raportul a fost prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural (Foto Instituţia Prefectului)

Un raport prezentat vineri, 20 septembrie, de reprezentanţii Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit Sălaj în cadrul şedinţei de luna aceasta a Colegiului Prefectural evidenţiază faptul că în perioada 2007 – 2013, în judeţul nostru au intrat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), peste 250 de milioane de lei.

Potrivit raportului, în total au fost contractate 424 de proiecte. 143 din ele au fost finalizate, 20 au fost reziliate în special din cauza inexistenţie sursei de cofinanţare, pentru 176 banii au fost parţial achitaţi, iar peste 84 nu s-a achitat încă nicio tranşă.

Valoarea eligibilă a acestor contracte se ridică la 628.552.806 lei, din care 529.042.202 lei o reprezintă finanţarea nerambursabilă. Din această finanţare, până în acest moment s-au făcut plăţi în valoare de 257.926.431 de lei, mai rămânând de achitat până la încheierea programului 271.382.090 de lei. Gradul de absorbiţie a fondurilor europene, la nivelul judeţului, prin PNDR este de 48, 75 la sută.

Distribuie:

Postaţi un comentariu