În patru ani, Klarwin a prelucrat peste 150 de milioane litri de levigat la Pata-Rât. ”CMID-ul de la Cluj beneficiează de tehnologii de nivel mondial”

Klarwin, lider tehnologic în epurarea apelor reziduale și în tratarea surselor de apă, a înregistrat mai bine de 22.000 de ore de operare, în cadrul proiectului de tratare a levigatului din depozitul de deșeuri de la Pata Rât, județul Cluj. În mai puțin de patru ani, compania a prelucrat peste 150 milioane litri de levigat, rezultând 100 mil. litri de apă aproape distilată.

Stația de tratare a levigatului, de la Pata Rât, a fost pusă în operare în luna mai a anului 2018. Prin decizia aceasta, Consiliul Județean Cluj a soluționat criza ecologică de la acel moment și s-a angajat să prevină alte dezastre de contaminare a apei și a solului cu poluanți toxici.

Lucian Pavel, manager Klarwin – Departamentul pentru Protecția mediului: ”Simțim că facem parte deja din acest oraș”

Cum a început colaborarea dintre autoritățile din Cluj și Klarwin?

Compania Klarwin este prezentă în județul Cluj de foarte mulți ani. Sunt industrii, mai ales cea farmaceutică, precum Terapia sau Farmec, care utilizează tehnologiile Klarwin în procesele tehnologice de foarte mulți ani. De asemenea, acum câțiva ani, când a început proiectul de construcție al noului Centru de Management Integrat al Deșeurilor – CMID, compania Klarwin, recunoscută pentru tehnologii în protecția mediului și managementul deșeurilor, a fost și ea prezentă la diverse conferințe, la diverse întâlniri. Nu întâmplător, în 2017, când s-a petrecut accidentul ecologic de la Pata-Rât, când un versant din depozitul neconform de acolo a alunecat și a ajuns până aproape de șoseaua de centură a Clujului și a generat un lac de levigat extrem de poluant, Klarwin a simțit nevoia de a fi prezentă alături de autorități pentru rezolvarea acestei probleme. S-a urmat procedura legală, a fost organizată o licitație. S-aîntâmplat ca Klarwin să aibă o poziție corectă și competitivă, astfel încât am fost aleși, și în baza referințelor noastre la nivel național și internațional, să prestăm acest serviciu foarte important, și anume colectarea și depoluarea, tratarea și epurarea levigatului din acea zonă.

Care au fost soluțiile implementate de Klarwin pentru rezolvarea crizei ecologice din 2017?

Noi, în România, folosim încă din anul 2005, instalațiile de tratare a levigatului cu osmoză inversă, special proiectate pentru tratarea levigatului, regăsite la unele din cele mai mari depozite din lume, fie că vorbim de București, de Belgrad sau Shanghai. Astfel încât, cu același tip de tehnologie am venit și la Pata-Rât ca sa facem ceea ce știam foarte bine, adică să epurăm levigatul și să-l transformăm într-o apă foarte curată.

Care sunt tehnologiile operate de Klarwin, în prezent, la Cluj?

Acum la Cluj,  folosim tehnologia osmozei inverse într-o instalație containerizată, foarte compactă, care folosește principii de colectare din domeniul militar și naval, una de înaltă presiune, care ne permite să lucrăm cu randament de epurare de 70 la sută, ceea ce ne permite să avem o eficiență importantă în activitatea de depoluare și să dăm inapoi o cantitate importantă de apă curată în pârâul Zăpodie.

Desigur că tehnologiile evoluează, există și alte soluții tehnice pe care autoritățile le-ar putea implementa pentru protecția mediului la Cluj?

Tehnologiile cu care Klarwin lucrează pentru a proteja mediul nu sunt doar cele legate de epurarea levigatului. Sunt tehnologii pentru operarea depozitelor de deșeuri, fie că vorbim de tehnologii de acoperire zilnică a deșeurilor, de tehnologii pentru monitorizarea operării deșeurilor și pentru luarea deciziilor, fie că vorbim de strategii, idei, sau de consultanță, pentru operarea acestor depozite, fie de tehnologii și idei pentru colectarea selectivă și de reducere a cantității de deșeuri depozitate. Toate acestea, inclusiv senzoristică și monitorizarea disconfortului olfactiv și protecția populației din jurul acestor centre de management al deșeurilor, sunt competențe Klarwin care pot fi aplicate și la Cluj.

Comparativ cu managementul deșeurilor din alte state UE, la ce nivel de performanță se încadrează CMID Cluj?

CMID-ul de la Cluj este unul nou, unul dintre cele mai noi din țară, astfel încât are parte de unele din cele mai bune tehnologii la nivel mondial, nu doar la nivel național. CMID-ul din Cluj este, în acest moment, unul din cele mai mari din țară, unul din cele mai moderne, și, cu siguranță, unul care poate fi de referință la nivel regional prin tehnologiile implicate.

Cum s-a implicat Klarwin la nivelul comunității clujene?

Pentru că suntem de mai bine de trei ani pe lângă comunitatea de la Pata-Rât, începând de anul trecut suntem mult mai implicați în nevoile pe care aceasta le are, fie prin susținerea anumitor momente precum zilele de sărbători, fie prin ascultarea nevoilor comunității. Încercăm să facilităm accesul oamenilor la apa potabilă, adică să îmbunătățim ceea ce au deja prin soluții complementare. De asemenea, ne-am implicat și la Spitalul Municipal Cluj-Napoca prin donarea a zece purificatoare de aer, singurele din lume care au certificare pentru reținerea virusului Covid-19. Noi simțim că facem parte deja din acest oraș și sperăm ca, pe termen lung, împreună cu autoritățile de aici, să facem lucruri frumoase în continuare.

Klarwin este lider european în domeniul aplicațiilor industriale destinate filtrării, separării și purificării. În calitate de partener oficial și exclusiv al Pall Corporation, o companie Fortune și parte a Danaher Corporation, Klarwin furnizează servicii și produse inovative marilor corporații din domeniul farmaceutic, al apelor potabile și industriale, energetic și al producției de mașini.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu