CFR continuă goana spre un nou titlu. Deac a ajuns la 70 de goluri pentru campioana României

Foto: Dan Bodea

CFR Cluj nu risipește niciun punct în Liga I. Feroviarii au câștigat sâmbătă seara la Craiova în fața echipei lui Eugen Trică și a adunat patru victorii consecutive în campionat.

Prima repriză din Bănie a fost anostă, cu puține ocazii de poartă. Omrani putea deschide scorul în min.12, însă șutul său a fost deviat în ultimul moment. Debeljuh putea duce CFR în avantaj la finalul reprizei, însă n-a mai ajuns la centrarea aceluiași Omrani.

În partea a doua, Petrescu mută decisiv și-i introduce în teren pe Păun și Sigurjonsson, iar jocul feroviarilor se îmbunătățește vizibil. În min.65, Deac centrează perfect pentru islandez, care înscrie cu capul din marginea careului mic. În min.89, Păun îl servește ideal în careu pe Deac, care înscrie pe sub portarul gazdelor, și ajunge la 70 de reușite în toate competițiile pentru CFR Cluj.

Pentru CFR urmează meciul de joi cu Randers în Conference League, iar feroviarii au nevoie de victorie pentru a mai spera la calificarea în primăvara europeană.

Dan Petrescu: ”Un parcurs peste așteptări”

Important e că n-am primit gol și am mai câștigat un meci. Echipa adversă a jucat bine, se vede că a venit un antrenor care cunoaște clubul. A făcut niște schimbări și a încercat să ne surprindă, dar experiența noastră cred că a făcut diferența. Azi a fost prima oară când un jucător de pe bancă a intrat și a înscris.

CFR a fost mereu o echipă bună în ultimii 10-15 ani, dar campionatul e lung. Mai sunt 24 de meciuri, se pot întâmpla multe. Parcursul e peste așteptări. E prima dată când din 16 meciuri o echipă câștigă 14, doar când jucam eu la Steaua în generația aia extraordinară se mai întâmpla să câștigăm 100 de meciuri”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu