Nu uitați să dați ceasul cu o oră înapoi! La noapte, România trece la ora de iarnă

Sursa foto: jurnalul.ro

România trece, în noaptea care urmează, la ora de iarnă, ora 4 devenind ora 3, astfel încât ziua de duminică va avea 25 de ore.

Activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 31 octombrie 2021, la ora oficială a Europei Orientale. 64 de trenuri de călători (de stat și private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă, anunță CFR SA.

În noaptea de 30/31 octombrie 2021 trenurile de călători și marfă vor fi îndrumate din stațiile de formare, conform orei oficiale de vară până la ora 4.00, care devine ora 3.00.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în stațiile din parcurs – de regulă prima stație cu oprire utilizată de călători, evitându-se opriri în stațiile intermediare –, și vor pleca după noua oră a Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4.00 (care devine ora 3.00) și care au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală, vor circula până la destinație. Trenurile de marfă aflate în circulație după ora 4.00 (care devine ora 3.00) își vor continua mersul până la stația finală.

Distribuie:

Postaţi un comentariu