Sălile de spectacol din Cluj, din nou în prag de închidere. Pe urmele Timișoarei, unde incidența a ajuns la 7.65
Sălile de spectacol din Cluj-Napoca sunt pe punctul de a-și închide ușile în contextul în care rata incidenței infectărilor COVID-19 la mia de locuitori a ajuns marți la 5.59. În momentul în care rata va atinge pragul de 6, prefectul județului Cluj a confirmat că după trecerea celor 48 de ore de observație și în temeiul HCJSU, activitățile cu publicul sunt interzise. Ca urmare, teatrele își vor prezenta, din nou, spectacolele în online.
În cursul zilei de marți, Teatrul Național din Timișoara anunța că este nevoit să își suspende activitatea cu public în perioada 28.09– 11.10. Reprezentațiile programate în cele două săli de spectacol până în data de 11.10.2021 vor fi reprogramate în funcție de evoluția situației și vor fi anunțate de îndată ce va fi posibil.
„Având în vedere includerea municipiului Timișoara pe lista localităților unde incidența cazurilor este cuprinsă între 6/1000 de locuitori și 7,5/1000 de locuitori, conform HCJSU Timiș nr. 120/27.09.2021, sunt puse în aplicare măsurile prevăzute pentru rata actuală de infectare, stabilite prin HG nr. 932/2021, cu modificările și completările ulterioare”, au precizat reprezentnații Teatrului Național din Timișoara în comunicatul transmis presei.
Incidența cazurilor la mia de locuitori ajunsese marți în municipiul Timișoara la 7.65.
La rândul său, directorul Teatrului Național din Cluj-Napoca, regizorul Mihai Măniuțiu, a declarat pentru Transilvania Reporter că indiferent de opiniile personale, trebuie să se conformeze deciziilor Ministerului Culturii, instituție căreia teatrul îi este subordonat.
„Noi vom continua activitatea în teatru, vom monta spectacolele și le vom filma și vom încerca să le difuzăm online până când, spre sfârșitul anului, se va domoli valul patru al pandemiei. Nu știu dacă accesul ar trebui permis doar persoanelor vaccinate, atâta timp cât vedem persoane infectate și printre cei deja vaccinați. Poate unii sunt mai avântați în opinii decât mine, dar cred că sănătatea publică ar trebui să fie pe primul plan în aceste momente”, a declarat Mihai Măniuțiu.
Potrivit acestuia, în instituția pe care o conduce au fost respectate toate deciziile autorităților.
“Repetițiile continuă și încercăm să facem cât mai multe teste rapide. Joi dimineața plecăm la Iași într-un turneu și ne întoarcem sâmbătă. Sperăm să fie totul bine. Încercăm să prelungim întâlnirile cu publicul cât mai mult posibil. Am avut premiera cu “Trei Surori” vinerea trecută, dar spectacolul din această seară se suspendă din motive medicale. Avem doi actori infectați cu COVID și nu avem cum să-i înlocuim peste noapte. Problema este că amândoi sunt vaccinați. Portul măștii este esențial, ne distanțăm corespunzător, dacă avem întâlniri mai numeroase le organizăm pe Zoom dar, cumva, se pare că tot ne îmbolnăvim”, a spus directorul Teatrului Național din Cluj-Napoca.
Activitatea în teatru va continua însă și în perioada următoare, nici vorbă de muncă la domiciliu.
„Continuăm să lucrăm respectând programul și scoatem în continuare premierele programate: „Nu țineți linia ocupată” de Alexandra Felseghi, „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, „Crimă cu pistol și bile” de Horia Gârbea și Gina Lollobrigida sau Cum mi-am petrecut pandemia de Dragoș Pop. În cazul acestui spectacol, încă ne mai gândim dacă să așteptăm întâlnirea cu publicul sau mai bine să îl filmăm. Evident, respectăm toate indicațiile DSP și vom închide sălile dacă incidența va ajunge la 6 la mie, până la noi ordine ale Ministerului Culturii.
Se spune că spre sfârșitul anului va trece acest val patru și că nu ar fi chiar copy-paste cu anul trecut, deși acum așa pare. Anul trecut, după premiera spectacolului „Demonii” am închis teatrul luni de zile. Acum sperăm ca în două luni să revenim. Altfel, va fi foarte grav pentru corpul artistic. Actorii sunt cu moralul ridicat, dar au nevoie de întâlnirea cu publicul. Clujul este orașul ploii și nu ai cum să muți scena Teatrului Național afară. Acest lucru nu e posibil. Avem poate șanse mai mari dacă autoritățile decid altă incidență pentru închiderea sălilor. Oricum ar fi, noi ne vom supune”, a declarat Mihai Măniuțiu pentru Transilvania Reporter.
În cursul zilei de vineri, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, declara că stagiunea este pusă din nou sub semnul întrebării de o nouă perioadă de restricții și hotărâri de la o zi la alta.
“Vedem că cifrele cresc după un fel de plan cincinal, dar sperăm că va exista rațiune și bun simț pentru ca teatrele să rămână deschise, să nu ajungem la pământ cu tot ce înseamnă cultură. Deși nu aduce profit, cultura este indispensabilă unei societăți contemporane”, transmitea Gábor Tompa, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, la conferința de presă organizată cu ocazia începerii stagiunii.