Mesaj de îngrijorare al Facultății de Teatru și Film a UBB față de siguranța jurnaliștilor și artiștilor din România
Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” își exprimă îngrijorarea față de siguranța jurnaliștilor și artiștilor din România, după atacul violent asupra jurnalistului Mihai Dragolea, în timpul realizării unui documentar despre tăierile ilegale de pădure.
“Mihai Dragolea și echipa alături de care lucra (regizorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Bosutar) au fost bătuți de un grup de 20 de persoane înarmate cu furci și topoare. Incidentul dă măsura climatului extrem de periculos în care lucrează toți cei care investighează probleme dureroase ale României de azi și completează nefericit harta atacurilor asupra celor care se implică în protejarea mediului.
Mihai Dragolea este doctorand și cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film, iar creația sa în filmul documentar a fost deja recunoscută la nivel național și internațional.
Solicităm organelor abilitate să se implice cu maximă seriozitate în investigarea acestui incident cutremurător și să urmărească ancheta până la soluționarea ei. Suntem solidari cu colegul nostru și cu toți cei care, punându-se în pericol, continuă să lupte împotriva ilegalităților și infracțiunilor din România”, se precizează în mesajul transmis pe pagina de Facebook a Facultății de Teatru și Film din cadrul UBB.
Garda Forestieră Suceava a anunțat vineri seară că în urma verificărilor nu au fost găsite nereguli la Ocolul Silvic Dealu Negru, acolo unde cei doi jurnaliști împreună cu un activist de mediu au fost bătuți crunt joi după-amiază de un grup de aproximativ 20 de indivizi. De asemenea, Garda spune că nu a identificat pe fondul respectiv tăieri ilegale, motivul pentru care cele trei victime se aflau în acel loc.
Garda Forestieră spune că s-au făcut verificări privind respectarea regimului silvic pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, structură privată de administrare, care au vizat suprafața de fond forestier în vecinătatea căreia s-au produs agresiunile.
„Cu prilejul controlului, s-a constatat că în zona respectivă au fost constituite două partizi de exploatare, una în anul 2020 și alta în anul 2021. Cele două partizi au fost constituite în conformitate cu prevederile legale și au fost exploatate cu respectarea regulilor de exploatare. În teren nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică. Nu au fost aplicate sancțiuni”, se precizează în comunicatul Gărzii Forestiere Suceava.
Garda mai menționează că prezența activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a echipei de filmare s-a datorat unei solicitări din partea unei persoane fizice și viza legalitatea modului de exploatare a arborilor care au fost marcați în cursul anului trecut.
„Precizăm că în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare și cu prevederile amenajamentelor silvice, exploatarea masei lemnoase se face și în anul următor momentului în care arborii au fost marcați. Pentru a evita evenimentele de natura celui petrecut în data de 16.09.2021, când 3 persoane au fost agresate doar pentru faptul că au încercat să documenteze o posibilă încălcare a legii, Garda Forestieră Suceava adresează rugămintea pe această cale ca pentru orice neclaritate privind legislația silvică, persoanele interesate să se informeze de la instituțiile ce au atribuții în acest domeniu, respectiv ocoalele silvice și Garda Forestieră.
De asemenea, în calitate de instituție cu atribuții în domeniu, nu încurajăm și ne disociem de orice faptă sau activitate menită să intimideze sau să obstrucționeze demersurile de bună credință realizate cu scopul de a semnala orice posibila încălcare a legislației din domeniul silvic”, se mai precizează în comunicat.
Reacția Gărzii vine după ce un jurnalist care filma un documentar despre tăierile ilegale de lemn din Suceava a fost bătut, alături de un coleg și un activist de mediu, de un grup de 20 de indivizi, care i-au atacat cu bâte și topoare. Cei trei au ajuns la spital, iar aparatura le-a fost distrusă.
Jurnalistul Mihai Dragolea a relatat pentru Digi24 că au fost atacați în timp ce filmau în pădure, spunând că printre cei 20 se aflau proprietarul pădurii și inginerul silvic.
11 din cei aproximativ 20 de agresori au fost identificați și sunt acum audiați. Polițiștii s-au sesizat din oficiu, joi, și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere în acest caz.
Șefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România a reacționat cu privire la atacul mafiot de joi seară, dintr-o pădure din Suceava. “Este inadmisibil să fii atacat în timp ce îți faci meseria, iar autoritățile naţionale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertății presei, a declarat Ramona Chiriac“.