UNTOLD investește 1.3 milioane de lei în reamenajarea parcului și a stadionului după festival. Gazonul de pe Cluj Arena va fi în totalitate înlocuit
Potrivit unui comunicat de presă, organizatorii festivalului UNTOLD estimează că din totalul participanților, respectiv 265.000, 25% sunt din județul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Și anul acesta, au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel și SUA până la țări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia.
La o primă estimare, din cei peste 265.000 de participanți, cei 200.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 175 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee, etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeană de peste 35 milioane euro. Acești bani se vor regăsi apoi în impozite și taxe locale, dar și în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turiști prezenți, punându-și apartamentele sau casele la închiriat.
Cluj-Napoca și România au câștigat mult mai mult la capitolul imagine, spun organizatorii.
“Se scrie din nou și se vorbește la superlativ în toată lumea, iar toți participanții străini intervievați declară că se bucură că au reușit să ajungă la singurul festival mare din Europa care s-a întâmplat în acest an”.
Investiții de 1,3 milioane RON în Cluj-Napoca. Organizatorii UNTOLD înlocuiesc în totalitate gazonul de pe Cluj Arena
Organizatorii au pus în practică un plan de acțiuni, menit să pună în valoare zona din centrul orașului unde își desfășoară activitatea festivalul. Astfel, organizatorii fac o investiție de 1,3 milioane RON în amenajarea spațiilor folosite în timpul festivalului. În Parcul Central aceste lucrări constau în schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, recondiționare alei, podețe, rigole, bănci, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice. Și pe Cluj Arena, organizatorii UNTOLD derulează lucrări ample pentru înlocuirea întregului gazon, precum și a substraturilor care îl susțin.
“La nivel național, sunt deja renumite campaniile BAC de 10, prin care toți cei care iau nota 10 la Bac, participă gratuit la UNTOLD, dar și campania BLOOD NETWORK. În acest an, campania de donare de sânge, a fost prezentă în toate centrele de transfuzie din țară, precum și în 11 din cele mai mari orașe din țară, prin caravana mobilă. Rezultatele din acest an au fost extraordinare, sângele donat salvând sau urmând să salveze peste 7000 de vieți.
Cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD a avut loc în perioada 9-12 septembrie 2021 și a adus peste 200 de artiști, dintre care cei mai așteptați au fost David Guetta, Martin Garrix, DJ Snake, Steve Aoki, Afrojack, Tyga și The Script. Bugetul festivalului a depășit în 2021 suma de 16 milioane de EUR. Fanii festivalului se pot înregistra deja pe untold.com, pentru a fi primii care vor putea cumpăra abonamente la preț special pentru ediția din anul 2022″, mai transmit organizatorii.