Ziua Limbii Române de Lemn

An de an, de prin 2013, se sărbătorește Ziua Limbii Române. Nu e rău. Dar ce bine ar fi dacă am sărbători limba noastră învățând să o vorbim corect, investind mai mult efort și prețuire în învățarea ei. Festivitățile pregătite de oficialități sunt la fel de fiecare dată. Câțiva scriitori îi vorbesc publicului și la sfârșit recită din poeziile lor.

Dovadă comunicatul trimis azi presei: „În clădirea Casino din Parcul Central «Simion Bărnuţiu» au loc manifestările dedicate Zilei Limbii Române. Cu această ocazie, vor susţine conferinţe despre limba română scriitorii: Irina Petraș, președinte Uniunea Scriitorilor, filiala Cluj, și Horia Bădescu, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. La final, poeți clujeni vor susține un recital liric”. Nu e rău nici asta.

Dar, dacă vrem cu adevărat să stimulăm învățarea limbii române, acest lucru ar trebui să ne oblige la mai mult. La oferirea unor burse, unor premii pentru învățătorii merituoși, recompensarea unor elevi buni la limba română. Lansarea unor programe de revigorat bibliotecile la sate, lansarea unor platforme de învățare facilă, a unor colaborări cu IT-iști etc.

În țara în care avem aproape jumătate dintre absolvenții de liceu în stare de analfabetism funcțional, trebuie să depunem ceva mai mult efort decât organizarea unor serbări omagiale.

Lipsa noastră de pragmatism și spirit constructiv nu ne ajută să progresăm, să recuperăm, să salvăm, ci băltim în aceleași formule moarte, târâte după noi din comunism. Nu promovăm o limbă vie, în mișcare, cu instrumente noi, adaptate noilor generații, ci limba de lemn a regimului trecut, împănată snob cu noile englezisme.

Dacă ne-am coborî puțin de la pupitrul tribunului, am descoperi învățători care fac zeci de kilometri zilnic spre școli unde predau alfabetul, elevi care trăiesc fără o carte în casă sau șefi de instituții care vorbesc incorect. Pentru toate astea ar trebui să căutăm soluții de Ziua Limbii Române, ba chiar în fiecare zi în care vorbim și auzim această limbă.

Nici pentru minoritățile care mai vorbesc dialecte nu avem programe. De istroromâni se preocupă Universitatea Oxford, care a pornit un program de salvare a ultimelor mărturii ale existenței dialectului istroromân, al patrulea al limbii române. Nu România a gândit acest proiect și nu România îl finanțează. Ci lingviștii britanici sensibilizați de dispariția iminentă a unei limbi de la celălalt capăt al continentului.

Nu facem destul nici pentru românii din Ungaria, Serbia, Ucraina. Dar ne dăm mari patrioți și la fiecare tur de alegeri aghesmuim aceste comunități ca să nu zică adversarii că nu suntem români adevărați.

Ce e de făcut? Ei bine, nu ducem lipsă de idei, românii sunt plini de avânt din vorbe, dar ne lipsesc faptele. Programele concrete. O altă cultură și altă atitudine față de realitatea în care trăim.