Mihaela Buzărnescu, calificare entuziasmantă în semifinalele Winners Open
Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu, locul 170 WTA, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Cluj-Napoca.
Buzărnescu a învins-o în sferturi pe Kristyna Pliskova din Cehia, locul 123 WTA, scor 7-5, 6-3, după o oră şi 26 de minute. Pliskova a început tare și s-a distanțat la 3-1, însă nu a mai fost capabilă să contracareze furia româncei care a revenit spectaculos și s-a impus cu 7-5.
În setul secund, Mihaela Buzărnescu a început excelent, și-a dominat menatl adversara și, la capătul unei prestații fără cusur, și-a adjudecat actul secund cu scorul de 6-3.
În semifinale, Buzărnescu va evolua contra egiptencei Mayar Sherif, locul 119 mondial. În schimb, perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a ratat calificarea în semifinalele probei de dublu, fiind învinsă de cuplul Alexandra Panova/Julia Wachaczyk (Rusia/Germania, scor 6-7 (9), 1-6, după o oră și 33 de minute.