Clujul va avea două echipe în Divizia A1 de volei feminin. ”U” a acceptat invitația Federației de specialitate

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de volei CS Universitatea Cluj a „revenit” în Divizia A1 deși a retrogradat la finalul sezonului precedent, ocupând ultima poziție a clasamentului.

Conducerea secției de volei feminin a profitat de retragerea echipelor CSU Belor Galaţi şi CSU Medicina Târgu Mureş din primul eșalon și a răspuns pozitiv invitației Federației Române de Volei (FRV) de a evolua și în viitorul sezon în Divizia A1.

Alături de Universitatea Cluj a fost primită în prima divizie și CS Mioveni. FRV a trimis invitații echipelor ”U” Cluj și FC Argeş, ambele retrogradate din Divizia A1, CS Dacia Mioveni şi CSM Focşani din Divizia A2. FC Argeş şi CSM Focşani au refuzat această „oportunitate”, nu și Universitatea, respectiv gruparea din Mioveni.

Astfel, Clujul va avea două echipe în viitorul sezon al Diviziei A1. Reamintim că ACS Volei Turda, echipă manageriată de cea mai bună voleibalistă română din istorie, Cristina Pîrv, a promovat în primul eșalon.

Distribuie:

Postaţi un comentariu