Clujul rămâne fără chioșcuri de distribuție a presei
Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) constată că numărul de puncte de distribuție a presei locale și naționale a scăzut îngrijorător, ca urmare a îndepărtării acestora de pe spațiul public de către Primăria Cluj-Napoca.
În prezent, clujenii mai pot achiziționa publicațiile locale și naționale în format tipărit doar de la 20 de chioșcuri. Dintre acestea, 14 ar urma să fie desființate până la finalul acestei luni, din dispoziția Primăriei Cluj-Napoca.
În aceste condiții, APPC Cluj atrage atenția că dezmembrarea rețelei de distribuție a presei locale și naționale în format tipărit afectează accesul cetățenilor la informații de interes public verificate și documentate, într-o perioadă în care mediul online este asaltat de conținut fals și dezinformare.
În același timp, atrage atenția că măsura va avea ca efect scăderea drastică a veniturilor presei locale în format tipărit – un domeniu și așa afectat de pandemia de COVID-19.
“Piața de publicitate s-a redus cu 39% în aprilie 2020, comparativ cu aceeași lună a anului 2019. Presa tipărită și radioul au fost cele mai lovite, cu pierderi de aproximativ 60%”, notează raportul despre starea presei în 2021, realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul Fundației Friedrich Nauman.
Dacă în 2010 numărul chioșcurilor de distribuție a presei se ridica la 200, la începutul pandemiei de COVID-19, numărul acestora scăzuse deja la 40.
“Vom fi nevoiți să reducem salarii sau să renunțăm la o parte dintre angajați. Ar trebui ca autoritățile locale din <cel mai inteligent> oraș al României să înțeleagă că presa scrisă este parte din cultura unei comunități, în același timp, presa este esențială pentru informarea cetățenilor, asigură pluralitatea opiniilor, ceea ce reprezintă esența democrației.
Totodată, presa scrisă constituie un suport și pentru realizarea unora dintre actele juridice. Conform codurilor civile, o serie de proceduri juridice si administrative sunt condiționate de asigurarea publicității în presa scrisă. Dacă acest lucru nu va mai putea fi realizat, cu siguranță va fi imposibil de asigurat legalitatea unora dintre acte”, arată Cosmin Puriș, redactor-șef al cotidianului local Făclia, care apare neîntrerupt sub tipar, ca ziar independent de Cluj, încă din 23 decembrie 1989.
APPC Cluj consideră că existența produselor media locale în format tipărit este esențială pentru informarea corectă și consecventă a cetățenilor orașului, într-o perioadă în care ONG-urile naționale și internaționale semnalează un declin al transparenței publice. Presa locală asigură accesul cetățenilor la informații legate de cheltuirea banilor publici și activitatea instituțiilor publice, misiunea ei fiind de a servi doar interesul cetățenilor. Prin dezmembrarea rețelei de distribuție a presei locale și naționale fără a oferi o soluție alternativă, asistăm, de fapt, la blocarea accesului publicului larg la produsele media în format tipărit.
Existența publicațiilor locale este o condiție necesară pentru conservarea democrației și asigurarea pluralității opiniilor.
Asociația Profesioniștilor din Presa Clujeană (APPC) a luat ființă în 2005, ca organizație reprezentativă a presei clujene. Ea numără peste 50 de jurnaliști activi și alte câteva zeci de membri susținători, majoritatea foști jurnaliști.
De-a lungul acestor 15 ani de activitate, APPC a organizat zeci de dezbateri, training-uri și manifestări de solidarizare sau protest, și a luat frecvent poziție în chestiuni privind derapajele de la deontologie, cu scopul declarat de a crește gradul de profesionalizare al jurnaliștilor și de a proteja libertatea presei.
De peste 10 ani, APPC editează Anuarul Presei Clujene, care reunește cele mai bune articole din presa clujeană, iar din 2015 organizează Gala Presei Clujene, în care premiază cele mai bune articole de presă ale ultimului an, în misiunea de a promova excelența în jurnalism.
Colegiul de Conducere al APPC