În jur de 14.000 de vizitatori au participat la Noaptea Muzeelor 2021 la Cluj-Napoca
Noaptea Muzeelor a revenit, anul acesta, în aproximativ 190 de spaţii culturale din 73 de localităţi din toată România. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 12 iunie, atât fizic cât şi în mediul online, cu sute de evenimente culturale şi experimente artistice. Potrivit paginii oficiale de Facebook a evenimentului, circa 14.000 de vizitatori au participat la Noaptea Muzeelor la Cluj-Napoca.
Mai multe expoziții și manifestări artistice on-site au avut loc și în Cluj, cu participarea instituțiilor culturale și universitare, dar și a muzeelor precum: Muzeul de Arta Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Casino Centrul de Cultura Urbana, Turnul Croitorilor Centru de Cultură Urbană Cluj, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, Institut français de Cluj, Muzeul Mitropoliei Clujului, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca / UAD, Muzeul Zoologic – UBB, Cluj-Napoca, Centrul de Interes.
Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au participat sâmbătă și ele la acest eveniment marcat de măsuri sanitare stricte.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca și-a întâmpinat vizitatorii cu un program de expoziții care să pună în valoare nu doar patrimoniul cultural al instituției, ci și creații ale artiștilor contemporani, fiind deschis în intervalul 19:00-23:00. Cele peste 2.960 de persoane care au străbătut sălile muzeului au putut vizita expoziția permanentă – Galeria Națională, dar și trei expoziții temporare – expoziția ,,World Press Photo” 2021, Expoziția ,,Memoria tăinuită a locului” și expoziția personală ,,Adam Keleti. Zbor interior”. Totodată, în cadrul expoziției ,,World Press Photo” 2021, pe pagina de Facebook a muzeului a fost lansat un film realizat în colaborare cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.
Palatul Reduta al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a constituit și el o atracție deosebită, nu mai puțin de 1.040 de vizitatori alegând să-i treacă pragul. Aceștia au putut admira actuala expoziție permanentă, intitulată ,,Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII-XX”, care încearcă să reconstituie, prin exponate, universul rural transilvănean, caracterizat prin organicitate, complexitate și coerență funcțională a componentelor. De asemenea, cei care au trecut pragul instituției au fost invitați să viziteze și expoziția temporară – „BITTER THINGS – Narratives and Memories of Transnational Families” („LUCRURI CARE DOR – Poveşti şi Amintiri ale unor Familii Transnaţionale”). Aceasta este un proiect expoziţional bazat pe cercetare, realizat de spațiul de creație Bi’bak din Berlin, care explorează impactul migraţiei forței de muncă asupra noţiunilor de maternitate şi familie, din perspectiva unor lucrătoare migrante şi a copiilor lăsaţi în urmă. Derulat în intervalul orar 15:00-23:00, evenimentul a fost întregit de o proiecție a unui concert de muzică clasică.
Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea a dedicat cea de-a XVII-a ediție a Nopții Muzeelor prieteniei dintre Octavian Goga și Ady Endre, doi dintre cei mai reprezentativi exponenți ai unor mari culturi. Cei 526 de vizitatori care au fost prezenți la eveniment, între orele 12:00 și 22:30, au avut oportunitatea de a face un tur al muzeului dar și de a admira exponate din cadrul celor patru expoziții temporare. Seara a fost încheiată cu un concert extraordinar intitulat ,,Reîntoarcerea la Tradiții”, susținut de cunoscutul interpret de muzică tradițională, Grigore Leșe, împreună cu Orchestra ,,Cununa Transilvană” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Marile oraşe au pregătit expoziţii şi tururi ghidate, concerte, spectacole, lecturi, proiecţii, festivaluri, expuneri de realitate virtuală şi instalaţii de artă, potrivit unui comunicat al Reţelei Naţionale de Muzeelor din România, organizatorul evenimentului.
În 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, într-o perioadă extrem de dificilă la nivel mondial pentru sectorul cultural, peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara au sărbătorit Noaptea Muzeelor, pe data de 14 noiembrie, prin evenimente culturale desfăşurate în marea lor majoritate în mediul online.
Anul acesta, toate evenimentele propuse în Noaptea Muzeelor s-au desfăşurat cu respectarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea infectării cu SARS-CoV-2.
Iniţiată în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european.
În ţara noastră, organizat anual de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România – membru al celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum Organisations -, evenimentul se află la a XVII-a ediţie.
Mai multe despre evenimentul Noaptea Muzeelor din Cluj-Napoca puteți afla AICI.