Electric Castle a pus în vânzare biletele pentru ediția specială din august. Deocamdată, accesul e permis doar persoanelor vaccinate
Organizatorii Electric Castle au anunțat joi punerea în vânzare a abonamentelor pentru ediția specială a festivalului din această vară. Este vorba de o ediție cu peste 400 de evenimente desfășurată pe o perioadă de 10 zile, în peste 30 de locații din Cluj-Napoca și din Bonțida. Momentan, organizatorii precizează că, potrivit condițiilor impuse de autorități, accesul este permis doar persoanelor vaccinate.
În ceea ce îi privește pe cei care și-au achiziționat bilete pentru ediția a opta Electric Castle, care ar fi trebuit să aibă loc anul trecut și care a fost amânată pentru 2022, organizatorii au venit cu următoarele precizări:
„Dacă ești unul dintre cei care și-a păstrat biletul la EC8, vrem sa îți mulțumim pentru suport. Pe noi ne-a ajutat să reconfirmăm headlinerii pentru 2022 și să nu facem un compromis la felul în care EC8 a fost planificat de la bun început. Toate biletele achiziționate pentru EC8, cât și invitațiile, rămân valabile pentru EC8 în 2022.
EC_Special e un eveniment diferit, adaptat contextului actual.
Dacă dorești, ai opțiunea de a transforma biletul tău într-un voucher pe care îl poți folosi ulterior pentru cumpărături pe site, inclusiv bilete la EC_Special.
Sfatul nostru este să îl păstrezi. La EC_Special vor fi mai multe tipuri de bilete în funcție de zona/show. La EC8 beneficiezi deja de cea mai bună variantă de preț, iar transformarea biletului tău în voucher ar putea fi insuficientă pentru a achiziționa un alt bilet în 2022”, explică organizatorii.
Astfel, pentru Electric Castle Special a fost pus în vânzare un abonament Bonțida Pass pentru perioada 6-8 august, desfășurat, desigur, la Castelul Bánffy din satul Bonțida, la prețul de 300 de lei, și un abonament City Pass Cluj-Napoca, pentru perioada 9-15 august, tot la prețul de 300 de lei.
Bilete AICI
Tot conform organizatorilor, doritorii vor putea să schimbe abonamentul City Pass cu Bonțida Pass după ce vor fi anunțați artiștii prezenți în festival.
“Castelul Banffy din Bonțida va fi, în mod natural, locul de start al acestui eveniment – experiment programat între 6 și 15 august. Spațiul emblemă pentru întreaga comunitate Electric Castle și cel mai dorit loc de a fi, din nou, împreună, va găzdui show-urile programate în primul weekend. EC_Special va marca și revenirea în Cluj-Napoca a evenimentelor sub marca Electric Castle. Nu mai puțin de 30 de spații din oraș vor găzdui scenele special pregătite, integrând peisajul urban în mixul artistic pregătit.
Concerte live cu artiști români și străini, performance, show-uri New Media sau AV sunt parte dintr-un program complex ale cărui detalii vor fi anunțate în perioada următoare. Organizatorii și-au propus să redea atmosfera obișnuită a festivalului, într-o formulă adaptată contextului, care să permită publicului o conexiune în deplină siguranță”, transmit organizatorii în comunicatul de presă.
Evenimentul-experiment Electric Castle Special va avea loc în perioada 6 și 15 august 2021.