Organizatorii de evenimente critică măsurile guvernamentale: Revizuiți regulamentul sau și această vară va fi ratată!
Bucuria relaxării măsurilor de siguranță sanitară a fost scurtă pentru organizatorii de evenimente. Cei care se ocupă de acest domeniu, coordonatorii festivalurilor Untold și Jazz in the Park, au reacționat imediat după publicarea regulamentului. Ei invocă dificultăți majore în asigurarea condițiilor de participare și spun că ele sunt mult mai greu de întrunit decât cele din vara trecută.
Alin Vaida, organizator al festivalului clujean Jazz in The Park și membru AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte), a explicat într-o intervenție publică de ce consideră că aceste măsuri ar trebui revizuite.
„După o citire atentă a regulamentului, se poate vedea că pentru noi, organizatorii, e foarte greu să implementăm aceste măsuri”, a spus el. „Iată câteva detalii esențiale de înțeles:
- Capacitatea evenimentelor este condiționată de cum stăm cu vaccinarea la nivel național. Pe de o parte, noi nu putem controla asta, pe de altă parte, și dacă ne apucăm să promovăm vaccinarea pe canalele noastre, eu cred că publicul care consumă cultură este deja vaccinat sau are de gând să o facă. Poate nu toți, dar o proporție mare. Iar noi trebuie să stăm acum și să urmărim această campanie, cum merge.
- Nu se mai pot organiza evenimente ca vara trecută, adică: vara trecută aveai în aer liber o limită de 500 de persoane, măsurai temperatura la intrare, purtai mască și asigurai distanțare în eveniment și gata. Au fost sute de evenimente vara trecută organizate așa, numai eu am făcut 10 și nu s-a întâmplat nimic rău. Ori asta nu se mai poate acum. Acum e obligatoriu să-ți verifici publicul participant (fie că e vaccinat, fie să-l testezi). Problema cu măsura asta este că ea cade doar pe umerii organizatorului. Și atunci, un festival mai mare sau un proiect cu un buget mai serios se poate mobiliza cumva, însă mulți organizatori mici, care sperau să se descurce în baza regulilor de anul trecut, vor fi în situația în care nu-și vor permite să facă nimic vara asta.
- Există multe măsuri care creează mai mult ambiguitate decât claritate: trebuie să asigurăm 2 mp în eveniment pentru participanți sau din 1 august, evenimentele nu pot avea o durată mai mare de o zi. Ce înseamnă toate acestea? Acei 2 mp, trebuie să fie la scenă, sau în tot perimetrul de eveniment? Ce înseamnă un eveniment de 1 zi? Spre exemplu, Jazz in the Park va avea 4 zile, dar în cadrul festivalului, nici o activitate nu va dura mai mult de 5 ore. Deci pot să fac sau nu?”
„Vestea bună e că lucrurile se pot repara”, a mai pus el. „Niște modificări la această hotărâre dată vineri de autorități ar putea reglementa decent industria de evenimente și ne-ar putea da predictibilitate ca să putem face ceva. Noi o să le propunem autorităților.”
Și Edy Chereji, organizator Untold, este revoltat de felul în care au gândit autoritățile desfășurarea evenimentelor din acest an. El spune că este greu de explicat de ce după consultări cu cei din industria evenimentelor, regulamentul a ieșit total diferit de ce s-a propus înainte.
„Ne-au chemat la consultări, noi am propus norme bazate pe date științifice si aplicabile industriei noastre, iar în final CNSU a venit cu norme și propuneri bazate pe păreri discutate pe hol, care nu au legătură cu ceea ce a discutat și a propus industria în grupurile de lucru?! Prin lipsa de claritate, prin propunerea unor norme aberante (cum ar fi spre exemplu să asiguri distanțare de 2 mp la eveniment, chiar dacă absolut toți oamenii au acces doar pe baza de vaccin/test/anticorpi), autoritățile au reușit să compromită inclusiv luna iulie a acestui an.
Stau și mă întreb oare la ce fel de festivaluri au participat, dacă au participat vreodată, cei ce au propus și cei au aprobat ideea de festivaluri cu până la 5.000 de participanți? Păi, ce festival e ăla cu doar 5.000 de oameni? Și la festivalul «sfintelor moaște» se adună zeci de mii de oameni, chiar și în pandemie! Vreo 5.000 de oameni strângeam într-adevăr acum 15-18 ani, când organizam Luna Studentului Clujean și festivalul berii. Asta e nivelul la care au gândit „strategic” revenirea industriei? Cu 15 ani dați înapoi?.
Aș spune că încă sper ca autoritățile să revină asupra acestor propuneri și să fie gândite norme normale. Și mai sper ca premierul României să rezolve această situație, ținând cont că a promis că se va implica, încât să avem o vară cu festivaluri și concerte. Dacă se va implica, se pot vor rezolva aceste lucruri. Noi ne dorim să ținem evenimentele și sperăm să se țină de cuvânt și dumnealui”, încheie Edy Chereji declarația lui.
Tudor Giurgiu, președinte al festivalului TIFF, consideră incorectă condiția legată de rata vaccinării la nivel național și crede că relevantă ar fi rata vaccinării din localitatea unde se organizează evenimentul.
„Noi o să facem, deopotrivă, proiecții indoor (în săli) și în aer liber”, a spus el pentru Transilvania Reporter. „În săli, capacitate maximă, cu masca și în aer liber, până la 2.000 de participanți, respectând prevederile anunțului de ieri. Poate vom încerca și 2-3 evenimente cu aprox. 3.000 participanți vaccinați, dar cred că la acest moment e prematur să discutăm aspectele logistice ale organizării, nu e atât de simplu.”
„Sper să se renunțe la prevederea aberantă de spațiu 2 mp per participant, în condițiile în care asigurăm toate măsurile de protecție necesară, e aer liber și oamenii sunt vaccinați sau prezintă test PCR. De asemenea, cred că nu poți aplica «otova» aceste prevederi, în funcție de rata vaccinării la nivel național. Dacă faci un eveniment în Cluj, ar fi firesc să conteze situația vaccinării și cea epidemiologică din Cluj”, consideră Giurgiu.
Renate Roca-Rozenberg, organizator Electric Castle, este, la rândul ei, surprinsă de decizia autorităților.
„Mi se pare cumva absurd că, după luni de discuții, acest regulament să apară astfel, fără să țină cont și de noi, și de realitate. Cel mai grav mi se pare că nu există posibilitatea de a anticipa, nu există predictibilitate. Evenimentele sunt condiționate de atingerea ratei vaccinării, care nu depinde de niciun organizator. Ți se dă voie cu un număr anume de persoane (în funcție de lună), dar doar dacă se atinge rata. Adică eu vând 5.000 de bilete pentru 25 august, dar în 1 august nu s-a atins rata, habar nu am ce fac, că nu scrie. Cum s-a calculat acest număr de 500, de exemplu? Cum se calculează suprafața, din total sau din cea destinată publicului? Și multe alte neclarități. Deși e târziu, e luna mai, sperăm să se mai poată corecta ceva. Dialogul nostru cu guvernul se va purta că și până acum prin organizații din domeniu și ne dorim să fim ascultați.”