Strămoşul Audi-ului şi alte maşini retro, expuse în Piaţa Unirii la Festivalul Interbelic
Prima ediţie a Festivalului Interbelic a debutat cu dreptul la Cluj-Napoca. Deşi reprizele de ploaie le-au creat emoţii organizatorilor, clujenii nu s-au ferit să intre în atmosfera retro a anilor 1930.
Una dintre atracţiile zilei de sâmbătă este expoziţia de automobile de epocă din Piaţa Unirii unde clujenii pot admira nu mai puţin de trei „broscuţe” Volkswagen din perioada 1935-1945, de provenienţă germană, un Fiat din 1965, două Renault-uri şi un Audi DWK din 1955. „Acest model IFA nu era funcțional în momentul la care l-am descoperit. În vreo trei-patru zile a trebuit să facem rost de niște bujii care nu se mai fabrică de 30 de ani și printr-un concurs fericit de împrejurări am reușit s-o punem la punct și, de miercuri, mașina s-a plimbat aproape în fiecare zi pe străzile Clujului. Mașina este un strămoș al Audi, din 1955, este cunoscută sub numele IFA sau DKW și a fost adusă din Germania”, a precizat Cristina Tirenescu, coodonatoarea expoziţiei. Aceasta aprecizat că a fost foarte greu să facă rost de maşini din perioada interbelică în aşa de scurt timp şi a trebuit să ajungă la un compromis. „Am găsit câteva la Braşov însă nu am putut să le finanţăm transportul până la Cluj. A rămas să participe la celelalte ediţii ale Festivalului. Am încercat totuşi să găsim maşini cu aspect cât mai retro, chiar dacă nu sunt interbelice”, a spus Cristina Tirenescu.
Toate maşinile sunt în stare de funcţionare, iar duminică, de la ora 12.00, acestea vor pleca în paradă spre Parcul Central. Tot în Parcul Central, clujenii mai au ocazia să admire un Rolls Royce şi un Austin Princess şi să îşi facă fotografii în maşinile expuse.„Mi se pare o idee extraordinară, am văzut un număr de activităţi foarte mare incluse în festival. Mă pasionează perioada interbelică pentru că a fost o perioadă de avânt istoric în care au existat personalităţi în literatură şi în ştiinţă şi chiar mă bucur că acest Festival se întâmplă la Cluj.Îi doresc o viaţă cât mai lungă”, a declarat o vizitatoare a expoziţiei de maşini.
Clujenii care au ales să îşi petreacă weekendul în oraş, pot vizita, tot în cadrul Festivalului Interbelic, şi expoziţia omagială din Clădirea Casino din Parcul Central dedicată unor personalităţi ştiinţifice, literare şi artistice precum: Maria Tănase, Tudor Muşatescu, Gustav Machaty, Cole Albert Porter, Henry Coandă, Hedy Lamarr, Mihai Şerban, Scott Fitzgerald. Expoziţia este completată şi de fotografii din Clujul Interbelic, din arhiva Szabo Denes, colecţia Ştefan Socaciu.
Din programul de duminică, 15 septembrie, fac parte:
12:00 – 22:00
LOCATIE: Parcul Central
TÂRG VINTAGE
12.00 – 22.00
LOCATIE: Piaţa Unirii
IARMAROC
12:00 – 13:30
LOCATIE: Piaţa Unirii
Parada automobilelor de epocă
13:45 – 14:45
LOCATIE: Piaţa Unirii
Audiţie MARIA TĂNASE
15:00 – 16:30
LOCATIE: Cinema ARTA
Proiectie Film “Titanic Vals” (RO 1964)
18:00 – 19:00
LOCATIE: Cinema ARTA
Proiectie film “Ecstasy” (Cehia-Austria-Germania 1933)
20:00 – 21:00
LOCATIE: KAROLINA AUGUSTA PUB
Recital TRIO INTERBELIQ
21:00
LOCATIE: KAROLINA AUGUSTA PUB
Roaring 20`Jazz Party
Intrările la evenimente sunt libere
Inca un sfarsit de sapataman cultural la Cluj-Napoca. Felicitari pentru articol! la obiect ca de obicei si un bogat continut de informatii pentru clujenii care vor sa-si petreaca duminica intr-un mod placut.