Klaus Iohannis a dat marea veste: Din 15 mai, fără mască în aer liber și fără restricții de circulație noaptea

Foto: Transilvania Reporter

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi, la Cotroceni, cu premierul și  ai mulși miniștii pe relaxării restricțiilor impuse pentru combaterea îmbolnăvirii cu coronavirus. La final, președintele a dat și marea veste pentru români: eliminarea, de sâmbătă 15 mai, a obligativității purtării măștii de protecție în aer liber, cu excepția piețelor sau târgurilor, dar și eliminarea restricțiilor de circulație pe timpul nopții. De asemenea, de la 1 iunie, nunțile, botezurile și mesele festive se pot organiza cu un număr limitat de participanți, însă această restricție nu mai e valabilă dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate.

„ A fost prea multă suferință în România și-mi pare rău pentru toți cei care au suferit de pe urma acestei boli. Trebuie să ne amintim și de medici, personalul medical, ei au fost eroii noștri. Le datorăm mulțumiri.

Vedem că pandemia s-a redus un pic, parcă respirăm un pic mai ușor, dar trebuie să ne fie foarte fie clar că suntem în pregătiri pentru România post-pandemică. Pandemia nu se va termina mâine, nu se va termina pe 1 septembrie. România post-pandemie trebuie să fie România în care implementăm reformele.

Campania de vaccinare a prins viteză. E nevoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm. Nu e altă cale. Am stabilit niste ținte. Ne propunem la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane.

Ne pregătim de relaxare, dar trebuie să fie o relaxare precaută. Nu vrem să ne relaxăm în iunie și să revenim în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul. Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare. dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm.

Măsuri concrete de relaxare: prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai. Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții: piețele, târgurile. Următoarea măsură: se elimină restricțiile de circulație noaptea.

Avem nunți, botezuri, mese festive, din 1 iunie în exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți. Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.

În ce privește școlile, noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde. E foarte probabil ca anul scolar să se încheie cu toți elevii în școli”, a spus președintele României.

Măsuri de relaxare de la 15 mai:

  • purtatul măștii nu va mai fi obligatoriu în aer liber, cu excepția piețelor și târgurilor.
  • se elimină restricțiile de circulație noapte
  • programul agenților economici revine la normal
  • activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate

Măsuri de relaxare de la 1 iunie:

  • Nunțile, botezurile, mesele festive se pot organiza în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu maximum 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.
  • Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu