VIDEO | CFR Cluj, reacție fără precedent la adresa unui arbitru. ”Dr. Hațegan: Malpraxis în formă continuată! 19 operații reușite – pacientul mort”
CFR Cluj solicita Comisiei Centrale a Arbitrilor ca Ovidiu Hațegan să nu mai fie delegat la viitoarele meciuri ale echipei, considerând că acesta acționează cu rea-credință împotriva sa, cu precădere în ultimele două meciuri jucate împotriva celor de la Universitatea Craiova.
Campioana României a realizat și videoclipuri sugestive cu deciziile luate de arbitrul Hațegan, toate împotriva sa.
Redăm integral comunicatul de presă al echipei din Gruia:
”În urma declarațiilor, comentariilor și interpretărilor apărute în spațiul public, referitoare la ultima prestație a arbitrului Ovidiu Hațegan din meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, scor 1-2, clubul nostru se simte obligat să aducă în fața dirigenților fotbalului românesc și a opiniei publice, doritoare de adevăr, câteva elemente suplimentare care să completeze întregul tablou al evenimentelor
RUGĂMINTE CĂTRE MEDIA: HAIDEȚI, SĂ ANALIZĂM ÎMPREUNĂ TOT CONTEXTUL!
Este poate firesc pentru oricare altă persoană care dorește să comenteze fazele incriminate de noi la această ultimă partidă, să judece strict ceea ce s-a putut vedea pe stadion sau din reluările TV și să considere exagerate luările noastre de poziție.
Ca persoane implicate zi de zi în viața clubului, cu siguranță că atenția noastră asupra detaliilor a fost și va fi cu totul alta decât a celor care privesc detașat și, dorim să credem, neutru, fiecare moment al meciului.
Privite izolat, cele două momente din ultimul meci, CFR Cluj – Universitatea Craiova, în care considerăm că se impunea acordarea loviturii de la 11 m pentru echipa noastră (min. 42, la faultul lui Nicușor Bancu asupra lui Alexandru Chipciu; min. 51 – la faultul lui Stephane Acka asupra lui Gabriel Debeliuh), pot genera dezbateri.
Probabil că și noi am fi acceptat argumente pro-decizie, dacă acestea erau cazuri izolate în îndelungata relație profesională între echipa noastră și Ovidiu Hațegan. Numai că evenimentele despre care discutăm se adaugă unui șir lung de decizii defavorabile pe care arbitrul numărul 1 din România le-a luat împotriva echipei CFR Cluj.
CIFRELE NU MINT! Hațegan: Nicio decizie pro-CFR în ultimul an și jumătate!
Pentru a îndepărta factorul emoțional, inerent în cazul nostru, ca suporteri și conducători ai echipei, să lăsăm cifrele seci să construiască întregul tablou.
Urmează trei clipuri video cu FAZE CLARE, FAZE DISCUTABILE , precum și DECIZII ÎN OGLINDĂ, toate luate de Ovidiu Hațegan ÎMPOTRIVA CFR Cluj.
Ovidiu Hațegan a avut de interpretat 11 faze-cheie (penalty-uri, eliminări) clare în meciurile echipei noastre, în ultimul an și jumătate. De tot atâtea ori deciziile sale au fost îndreptate împotriva CFR și de fiecare dată au fost greșite. NICIODATĂ o decizie greșită nu a fost pro-CFR!
2. Ovidiu Hațegan a avut de interpretat 6 faze extrem de importante (penalty-uri, eliminări) discutabile în meciurile echipei noastre în ultimul an și jumătate. Și aici, deciziile sale au fost îndreptate împotriva CFR.
3. După niciunul dintre cele 8 meciuri în care a făcut greșeli majore evidente, Ovidiu Hațegan nu a fost reținut de la delegări.
4. În perioada menționată, CFR a fost arbitrată de alți peste 20 de „cavaleri ai fluierului”, pentru care am făcut analize similare. La niciunul dintre ei, procentul erorilor majore pro/contra CFR nu a depășit într-un sens sau altul 60%.
Ne dorim VAR! Dar la Hațegan nu era nevoie de VAR!
Clubul CFR Cluj este susținătorul puternic al introducerii sistemului VAR în Liga 1. El ar elimina multe dintre greșelile omenești ale colegilor domnului Hațegan. Ale sale însă, îndreptate împotriva CFR-ului, ne e greu să credem. Pentru că, privind toate imaginile, puteți observa plasamentul EXCELENT al arbitrului la fiecare fază invocată. Problema lui în raport cu noi nu e VAR, ci „RAV”. De la ravagiul decizional la care s-a pretat!
Cu siguranță că toate aceste cifre, reci și nemiloase, vor fi avut darul să schimbe percepția generală și să definească un context complex și complet, în funcție de care să fie analizate deciziile domnului Ovidiu Hațegan din ultimul meci CFR Cluj – Universitatea Craiova.
Dar dacă, prin absurd, nici aceste elemente strict statistice nu au avut darul de a vă lămuri pe de-a întregul, vă supunem atenției situații comparabile din interiorul aceluiași meci.
„Bisturiul doctorului” are canturi diferite: la CFR „taie”, la adversari „pansează”!
Reaua voință a arbitrului Hațegan se dovedește limpede pe parcursul aceluiași meci, când deciziile sale sunt complet diferite, deși fazele sunt asemănătoare. Pentru adversari mumă, pentru CFR ciumă!
La meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj (0-0) din finalul sezonului regular, disputat pe 14 aprilie, Hațegan nu acordă penalty clar la tragerea evidentă în careu a lui Bogdan Vătăjelu asupra lui Mário Camora.
Deși, în prima repriză, același Hațegan văzuse fault în atac la ținerea lui Chipciu în duel cu Bancu.
În același meci, Hațegan acordă cartonaș galben când Juan Cámara se împiedică de piciorul lui Mihai Bordeianu, dar nu și când Dan Nistor îl faultează din spate pe Chipciu, fără nicio intenție de a juca mingea.
Deși comite greșeli flagrante, peste numai 10 zile, Hațegan e delegat din nou la CFR Cluj – Universitatea Craiova (1-2). Și „operează” din nou împotriva echipei noastre!
În minutul 42, el consideră că Bancu nu-l faultează pe Chipciu și nu dictează penalty-ul. În minutul 84 însă, la o fază similară, în care Cristian Manea îl atinge discret pe George Cîmpanu, Hațegan fluieră imediat fault.
De fiecare dată, plasamentul său este excelent. Priviți imaginile de mai jos și minunați-vă!
După niciunul dintre cele 8 meciuri în care a făcut greșeli majore evidente, Ovidiu Hațegan nu a fost reținut de la delegări.
În perioada menționată, CFR a fost arbitrată de alți peste 20 de „cavaleri ai fluierului”, pentru care am făcut analize similare. La niciunul dintre ei, procentul erorilor majore pro/contra CFR nu a depășit într-un sens sau altul 60%.
Acesta este tabloul complet al relației profesionale dintre clubul nostru și arbitrul Hațegan pe parcursul unei perioade lungi de timp.
Pe de o parte, constatăm că în toate cazurile clare, indubitabile, identificate de toți analiștii TV sau comentatorii de fotbal, deciziile luate de Ovidiu Hațegan au fost greșite, dezavantajând net echipa noastră.
Pe de altă parte, în cazurile discutabile, la limită, posibil interpretabile (cum pot fi socotite și cele din meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova), denumite și încadrate astfel de specialiștii media, deciziile lui Ovidiu Hațegan au fost îndreptate, în totalitate, împotriva echipei noastre.
Greșelile lui Hațegan nu au nicio legătură cu adversarii noștri
Clubul nostru ține să precizeze cu tărie, că toate aceste fapte nu au nicio legătură cu partenerii noștri de competiție sportivă, cu cluburile cu care noi încercăm să ne luptăm pentru a câștiga pozițiile care să ne dea dreptul de a juca într-o competiție internațională. Experiența noastră ne-a demonstrat că jucând corect în întrecerea internă vom putea fi competitivi și în întrecerile continentale, acolo unde am reprezentat România cu demnitate și am adus țării multe puncte de coeficient UEFA.
NU Craiova, NU FCSB, NU Sepsi, NU Botoșani, NU Clinceni sau oricare alt partener de întrecere din sezonul regular; NU AU NICIO LEGĂTURĂ cu deciziile pe care Ovidiu Hațegan a considerat de cuviință să le ia la jocurile în care ne-a arbitrat.
NU! Tot ce a făcut domnia sa își are resorturile în interiorul său emoțional, pe care nu avem noi competența să-l analizăm.
Doar că, pentru un om a cărui singură misiune este să împartă dreptatea pe teren, emoționalul nu trebuie, pentru niciun motiv, să omoare raționalul. Mai ales că acel om este considerat numărul 1 în această meserie în România!
DIN FERICIRE, toți ceilalți arbitri din Liga 1, purtători sau nu ai ecusonului FIFA, nu au nici pe departe cifrele pe care le-a înregistrat liderul lor, chiar dacă de erori nu e scutit nimeni. Aceasta este speranța noastră, ca ierarhia sportivă în Liga 1 să nu fie alterată în final!
DIN PĂCATE, cifrele statistice enumerate și montajul video prezentat arată, inimaginabil, că, sub scutul puternic al poziției câștigate, Ovidiu Hațegan a procedat discreționar și nedrept împotriva echipei aflate, de trei ani, pe aceeași poziție cu a dumnealui în întrecerea noastră internă!
După atâtea dovezi prezentate, nimic nu ne mai poate convinge că, dacă va mai fi delegat la vreun meci al echipei noastre, nu va proceda și în continuare la fel!
Acesta este motivul pentru care clubul CFR Cluj a trimis un memoriu complet către Comisia Centrală a Arbitrilor, însoțit de toate aceste imagini relevante, din care rezultă cu claritate „malpraxisul” voit și executat în formă continuată al „doctorului” Hațegan, îndreptat împotriva clubului nostru, solicitând astfel să nu mai fie delegat la meciurile echipei CFR Cluj, evitând astfel orice fel de suspiciune.
La ce să ne mai așteptăm, domnule doctor???”