Clujenii din Expediţia Manaslu 8156 m au ajuns în tabăra de bază. Aventura continuă!
Au trecut mai bine de 15 zile de când echipa de alpinişti formată din Vlad Căpuşan, Adi Vălean şi Vasile Cipcigan, alături de alpinistul american Mike Bowyer au părăsit Clujul pentru a porni în aventura care se va încheia cu urcarea vârfului Manaslu de 8156 metri din Munţii Himalaya.
După ce au depăşit şi primul hop pe aeroportul din Belgrad unde au fost nevoiţi să îşi recalibreze bagajul extra, renunţând la 20 de kg de lucruri, cei patru alpinişti au luat calea aerului spre Kathmandu via Abu Dhabi. La începutul lunii septembrie băieţii se aflau deja în Kathmandu unde au trimis peste 100 de kilograme de echipament spre tabăra de bază şi unde au avut de rezolvat formalităţi legate de permisul pentru vârf şi de provizii. „Maine va fi o zi mai lejera şi vom încerca să vizităm o zonă încărcată de cultură şi istorie din Kathmandu. Poimâine plecăm spre Manaslu”, scriau băieţii pe blogul expediţiei, în data de doi septembrie.
Cireaşa de pe tort
Două zile mai târziu alpiniştii au pornit pe un drum aglomerat spre Arughat, pentru a începe mersul propriu-zis pe munte. „Am ajuns în sfârşit la Arughat dupa 13 ore în care am parcurs 170 km. Pe ultimii 30 km drumul a fost aproape impracticabil din cauza musonului aşa că a trebuit să renunţăm la jeep şi să luam un autobuz local, ultraaglomerat însă mai bine adaptat condiţiilor din teren şi asa am parcurs cei 30 de km în aproximativ patru ore. Cireaşa de pe tort a fost asigurată de două pane de cauciuc! De mâine începe trekking-ul spre BC (base camp)”, notau alpiniştii în data de patru septembrie, în jurnalul expediţiei. După cinci ore de mers pe valea râului Budhi Gandaki, pe o căldură toridă de 40 de grade C şi umiditate mare, cei patru alpinişti au ajuns la Soti Khola. O zonă cu un peisaj spectaculos, cu versanţii acoperiţi de junglă şi cascade de o parte şi de alta a văii. „E o altă lume în care totul este altfel”, descria Vlad Căpuşan peisajul pe blogul său. În data de opt septembrie, Adi, Vlad, Vasile şi Mike au ajuns la Deng (Dyang) 1860m, într-un defileu spectaculos, având în plan ca în trei-patru zile să ajungă în tabăra de bază. „Azi (9 septembrie, n.red) am ajuns în Namrung 2630m, mâine ajungem în Sama Gaun la 3500 m. Vom face două zile pauză pentru ca să putem porni spre BC(base camp). Ne simțim excelent, cu cât înaintăm, apar vârfuri de peste 7000m , iar peisajul este de vis”, preciza Vlad pe blog.
4700 de metri
Odată ajunşi în Sama Gaun, echipei i s-a arătat în faţă şi gigantul Manaslu, băieţii asigurându-şi pe blog familiile şi susţinătorii, că „totul este perfect!”. „Am ajuns în base camp la 4700 m, dar vremea s-a cam mohorît. Suntem toți bine, de mâine urcăm şi mai sus. Dimineața de astăzi a început cu treburi administrative în base camp şi cu verificarea echipamentului. Am ridicat şi steagul românesc. De pe trekking s-a alăturat grupului nostru şi un alpinist american, Erik, iar tabara de bază o împărțim cu o expediţie italiană”, sunt noutăţile pe care cei patru alpinişti le-au transmis în dimineaţa zilei de vineri celor de acasă.
Expediţia Manaslu 8156 m se va încheia în jurul datei de 20 octombrie, iar efectiv pe munte alpiniştii vor petrece aproximativ 25 de zile.
Citiţi mai multe despre Expediţia Manaslu 2013 în articolele de mai jos:
https://transilvaniareporter.ro/esential/12-zile-pana-la-expeditia-clujeana-himalaya-manaslu-8156-m/
https://transilvaniareporter.ro/cultura/doua-zile-pana-la-expeditia-clujeana-manaslu-8156-m/