Vaccinarea cu AstraZeneca în impas. Valeriu Gheorghiță aduce clarificări pentru cei care doresc rapel cu alt vaccin

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat marți seara, la Antena 3, că îngrijorările legate de vaccinul de la AstraZeneca sunt firești. Mulți dintre românii care au primit prima doză din vaccinul AstraZeneca nu își mai doresc rapelul și ar dori să opteze pentru alt vaccin, din cauza îngrijorărilor apărute după cazurile de reacții adverse fatale semnalate în mai multe țări din UE, iar până în prezent peste 30.000 de români și-au anulat programările la vaccinarea cu acest tip de vaccin.

Valeriu Gheorghiță a explicat care ar fi soluția pentru românii care nu mai doresc rapelul de la AstraZeneca dar ar dori totuși să se imunizeze, însă cu un alt vaccin – Pfizer sau Moderna.

“Schema recomandată de vaccinare sugerează cât se poate de clar menținerea acelui tip de vaccin și pentru a două doză.

Din punct de vedere medical, nu anticipăm probleme de siguranță suplimentare sau date care să reducă protecția pe care persoană respectivă o poate obține prin vaccinare.

În ceea ce privește vaccinul de la AstraZeneca este greu să anticipăm intervalul de timp după care ar trebui să facem, dacă decidem și dacă se va recomandă, o a două doză dintr-un alt vaccin.

Probabil că un interval de 4-8 săptămâni este unul rezonabil. Însă la acest moment cred că o singură doză ar fi suficient dacă ar fi să luăm în calcul, ipotetic, această variantă.” a explicat medicul Gheorghiță.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu