PSD în roșu și verde. Plan pentru o stângă ecologistă unită (II)

Criza provocată de coronavirus a evidențiat nevoia consolidării politicilor publice incluzive și a unei mai juste distribuții a avuției națiunilor. Este o năzuinţă globală, de la care România nu se poate deroba în pofida încercării guvernului de dreapta actual de a impune şi costurile crizei celor oricum defavorizaţi. Împotriva politicilor dreptei de adâncire a inegalităților şi alocare nedreaptă a resurselor, principalul partid al stângii inițiază construcția unei platforme socio-politice, negociată cu celelalte formaţiuni de stânga, cu sindicatele şi cu partidele de mediu. Noul bloc astfel constituit se va angaja în formularea şi implementarea unui proiect politic modern, animat de responsabilitate socială, economică şi faţă de mediu şi care să pregătească victoria stângii la următoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale.

Claudiu Turcuș: Stânga europeană nu se poate construi printr-o inginerie electorală

 

”Stânga românească, în primul rând, ar trebui înțeleasă într-o manieră diferită față de modul în care a fost asimilată în ultimii 30 de ani de tranziție. Avem un Partid Social Democrat, pe eșichierul stâng al politicii, dar acesta a fost în permanență asociat cu perioada de dinainte de 1989, atât la nivel de cadre, cât și la nivel de discurs politic. PSD a fost în permanență expus în discursul public din perspectiva partidelor de dreapta, din perspectiva unui anticomunism visceral, devenit cu timpul steril și anacronic.

Problema de fond, care se pune când discutăm despre stânga și dreapta în România, este lipsa culturii politice, atât a politicienilor cât și a societății în general. De aceea, este foarte greu să disloci ideea că stânga este comunistă, iar dreapta democratică, reformatoare, europeană.

Lucrurile trebuie înțelese nu doar în componenta lor politică, cât mai ales din perspectiva imaginarului public. Noi nu am avut cu adevărat o stângă social-democrată în perioada comunismului. Celelalte disidențe est-europene față de Partidul Comunist au fost mai degrabă de stânga. În România, în schimb, am avut disidențe conservatoare, vag liberale, exploatând zone religioase sau cultural-artistice. Dar n-au fost decât sporadic figuri de stânga sau politicieni socialiști care să contracareze din interior practicile naționalismului ceaușist sau ale tuturor celorlalte excese autoritariste ale PCR. De acolo pleacă lucrurile, stânga a fost compromisă încă în perioada comunismului, comparând cu Polonia, Cehia, Ungaria. După 1989 a fost un vid, iar singura idee europeană și reformistă a fost aceea că trebuie să privatizăm totul, să devenim economie de piață, să fim o societate în care numai dreapta ne poate salva.

Asta ne-a și decuplat după 1989 de ceea ce înseamnă pluralismul european. Dacă ne gândim la Franța, la Spania, la Italia, la țările nordice, care au partide, chiar partide de stânga radicale, au social-democrație, au ecologism, inclusiv creștin-democrația având o agendă socială relevantă. Această cultură politică pluralistă nu a existat în România, a existat doar polarizarea vechilor valori politice din interbelic, de dreapta (uneori extremă) opuse unui PSD care încerca să conserve o agendă economică socială, care a menținut subdezvoltarea și s-a compromis recurent ca imagine publică.

Depinde, firește, cum înțelegem momentul 1989. Din punctul meu de vedere, el nu reprezintă o ruptură, ci, mai degrabă, marchează o continuitate. Anii ’90 seamănă foarte bine cu anii ’80. S-a spus că direcția e clară (deși totul era extrem de confuz): am devenit europeni. Dar această idee a rămas una strict teoretică, deoarece oamenii nu puteau călători în Europa, nu puteau trăi conform standardelor europene, Europa Occidentală a rămas, cel puțin în primul deceniu după 1989, o fantasmă construită de Radio Europa Liberă. Anticomunismul doar a radicalizat această frustrare a oamenilor, nerezolvând legislativ problema lustrației și nepropunând, de fapt, niciun proiect coerent de țară. A rămas doar retorica conformistă neoliberal-conservatoare că trebuie să devenim stat de drept, să creștem economic, să eradicăm corupția și să exterminăm statul social. Lucruri „nobile”, dar implementate în România uneori cu prețul democrației, al bunăstării oamenilor, al distrugerii serviciilor publice și interesului public.

Soluția pentru PSD de a scăpa de eticheta pusă încă din 1989 ar fi fost să fie reformat din temelii. Cred profund că asta nu se va întâmpla (există o rezistență serioasă), însă mamutul roșu nu este un partid care să dispară așa ușor (cum își închipuie unii). Vor avea mereu voturi, pentru că oamenii au nevoie de o agendă socială. Problema este că acest partid, simplificând lucrurile, s-a construit în jurul unor interese locale de afaceri cu bani publici (baronetul județean), pe când partidele de dreapta fac lobby pentru marele capital, corporații transnaționale, legislația pe care o scriu este, în general, menită să faciliteze un drum cât mai lin pentru afaceri care trec de interese locale.

Eu cred că PSD ar fi câștigat ultimele alegeri cu 45% dacă nu existau scandalurile legate de justiție cu fostul președinte Liviu Dragnea. Oricum, în ciuda discreditării masive, au câștigat alegerile cu 35% după redistribuire. Au făcut și lucruri bune în precedentul mandat, au rezolvat problema medicilor, au crescut veniturile celor care lucrează în sectorul public, au înregistrat o creștere economică de 6-7 la sută.

Cred că PSD este un partid foarte bine organizat, dar îi lipsesc oamenii care înțeleg stânga și au o conștiință politică conectată Europei. Înainte de alegeri, PSD putea atrage tineri din zona societății civile, eventual intelectuali publici, sau chiar puteau propune o platformă comună cu partide emergente de stânga. În ultimul moment, însă, a venit pandemia, Victor Ponta nu mai era de încredere, iar Demos era un partid care ar fi adus mult prea puține voturi. Și atunci, strategia a fost următoarea: avem nevoie de oameni „noi”, de credibilitate, dar e pandemie. Să activăm eșalonul medicilor din PSD. Așa au înțeles până la urmă să facă reforma. Evident, totul ca o mișcare de conjunctură, nicidecum un scenariu reformist.

Între voturi și reformă, PSD a ales voturile. Totuși, dacă este adevărat că politica se face pe voturi, construcția durabilă, dublată de imaginea europeană, este ceva mai complicată. Eu nu am avut niciodată probleme să spun că PSD a gestionat decent destule aspecte economice și sociale, deși asta e o perspectivă minoritară inclusiv în mediul academic românesc, dar nici nu pot să spun că PSD este un partid modern, european. Mai mult, prin mesajele recente pe care le-a dat, s-a dovedit a fi chiar un partid retrograd, un partid cu accente naționalist-conservatoare care se vede clar că încearcă să prindă o parte a electoratului AUR. Dar ca partid european de stânga, indiferent de cât de abil politic te crezi, trebuie să ai o linie roșie. Un om de stânga nu este un naționalist, un antisemit, un homofob, un antieuropean. Pragmatismul politic chiar nu poate justifica orice. Cel puțin dacă vrei să transmiți un mesaj de transformare.

Desigur, dacă PSD ar deveni frecventabil ar fi în beneficiul societății. Dar o altă variantă pe care aș prefera-o ar fi să se creeze o nouă construcție politică de centru-stânga, care chiar să-i reprezinte pe cei 99% din această țară. Pentru asta îți trebuie foarte multe resurse, o spun din proprie experiență. Deși se poate construi un partid cu 3 membri, trebuie 200.000 de semnături pentru a candida. Este nevoie de resurse financiare consistente, diseminarea de mesaje politice și organizarea unui partid nu sunt decât într-o măsură foarte mică un proces organic. Avem nevoie reală de un proiect de stânga dezvoltaționist. Există oameni de stânga maturi, articulați politic în România. Următorii trei ani vor fi esențiali pentru acest scenariu alternativ. Dar acești oameni nu vor merge spre PSD decât în condiții excepționale. Cu toată deschiderea față de politici sociale, față de drepturi și libertăți, față de stânga europeană, ca să atragi figuri care sunt de primă mână în domeniile lor, este nevoie de un proiect. Pentru că persoane care sunt autonome profesional, care sunt respectate în societate și care n-au alte interese decât dezvoltarea serviciilor publice nu pot fi subordonate într-o manieră autoritaristă, puși să execute tot soiul de manevre obscure ori să rostească sloganuri populiste.

Cert este că stânga europeană nu se poate construi printr-o inginerie electorală. Sper din toată inima că vremea combinațiilor politice demagogice a început să apună. E nevoie de un proiect amplu, care să atace marile teme sociale ale României contemporane: muncă echitabilă, taxare progresivă, locuire decentă, educație și sănătate garantate în regim public, mobilitate ecologică. O nouă forță politică, pe care aș vedea-o crescută în opoziție, dar racordată într-un dialog ideologic și politic inclusiv cu PSD-ul, ar contribui serios la educarea populației cu privire la ideile și acțiunile stângii europene, oferind oamenilor un model alternativ de societate: mai incluziv, mai echitabil, mai pluralist, mai ecologic și mai democratic.”

Claudiu Turcuș este conferențiar și prodecan al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.