Alte 10.530 doze de vaccin anti-Covid au ajuns în această dimineață la Cluj

A șasea tranșă de vaccin Pfizer-BioNTech a ajuns în această dimineață în România, cele 92.430 doze urmând să fie distribuite în centrele de vaccinare din București și din țară. Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România marți, 26 ianuarie.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 92.430 doze Pfizer-BioNTech, după cum urmează:

– Centrul Regional de Distribuție București: 35.100 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 10.530 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 9.360 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Iași: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020 doze.

În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie și va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.

Peste 25 de mii clujeni s-au vaccinat deja

Pînâ în prezent, 25.639 de clujeni s-au vaccinat anti-Covid, 18.075 în prima etapă, și 7.564 în cea de-a doua.

La nivel național, de la începerea campaniei de vaccinare în România, pe 27 decembrie 2020 şi până în prezent, 406.006 de români au fost vaccinaţi. Un număr de 393.127 de români au fost vaccinaţi cu prima doză, iar 12.879 au fost deja vaccinaţi cu ambele doze. În total, s-au înregistrat 1.124 de reacţii alergice (comune şi minore).

Aproape 850 de mii de români programați la vaccinare

„În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 până duminică, 24 ianuarie, orele 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 842.300 persoane din etapa a II-a de vaccinare (346.474 adulți peste 65 ani, 189.290 persoane cu afecțiuni cronice și 306.536 angajați din domenii esențiale)”, se arată într-un comunicat al CNCAV.

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
– individual direct în platformă – 329.984 de persoane
– prin intermediul medicilor – 152.774 de persoane
– telefonic, prin Call Center – 96.802 de persoane
– prin intermediul angajatorului – 262.740 de persoane din domenii esențiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu