93 la sută din personalul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj s-a vaccinat. 13 centre de vaccinare în municipiu pentru etapa a doua
La Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca a fost încheiată procedura de vaccinare, a anunțat astăzi primarul Emil Boc.
”375 de persoane s-au vaccinat aici, restul sunt persoane care au avut deja Covid și au anticorpi, deci în proporție de peste 93 la sută din personalul de acolo s-a vaccinat deja.
Din 4 ianuarie se reia vaccinarea la tot corpul medical și, probabil, va dura vreo două săptămâni până când cei 3-4.000 de clujeni care sunt implicați în actul medical se vor vaccina, potrivit prevederilor legale. Apoi, cel mai devreme după data de 15-20 ianuarie, se va începe cu prioritatea 2, persoanele peste 65 de ani, plus cei care suferă de diverse afecțiuni, precum și personalul din Poliție, Jandarmerie, administrație locală. Recomandarea mea este să vă vaccinați, nu sunt probleme în administrarea lui, este un instrument sigur care ne va ajuta să trecem mai repede peste această perioadă dificilă”, a mai spus primarul Clujului.
În Cluj-Napoca sunt în curs de amenajare 13 centre de vaccinare, 11 în cadrul unităților preuniversitare de învățământ (școlile Ion Creangă, Iuliu Hațieganu, Alexandru Vaida-Voievod, Traian Dârjan, Liviu Rebreanu, Colegiul Anghel Saligny, Liceul de informatică Tiberiu Popoviciu – 2 unități, Școala Horea, Liceul teoretic Onisifor Ghibu, Colegiul Tehnic de Transporturi), iar celelalte două în instituții de specialitate din rețeaua sanitară (Ambulatoriul de specialitate al Spitalului CFR și Centrul medical din rețeaua privată de sănătate Regina Maria).