FOTO | CFR Cluj a arătat celor de la FCSB cine e șeful în Liga I. Feroviarii, tot mai aproape de locul I
Meci încrâncenat duminică seara în Gruia, cu 12 cartonașe galbene, nu mai puțin de opt în tabăra feroviarilor, decizii controversate de arbitraj, și, peste toate, o mare victorie a echipei lui Edi Iordănescu, după furtul de la Berna.
Fanii feroviarilor au ținut să-și arate consternarea față de arbitrajul din meciul cu Young Boys și au afișat un banner uriaș la stadion, cu un mesaj extrem de clar: ”UEFA – Mafia. No Respect”.
Arbitrul Istvan Kovacs a aprins meciul încă din minutul 2, când nu a acordat penalty bucureștenilor la o fază în care mingea s-a lovit de brațul lui Camora în suprafața de pedeapsă. Tensiunea a pus stăpânire pe jucători, astfel că prima repriză a semănat mai degrabă cu o luptă între gladiatori.
Diferența pe tabela de scor a făcut-o CFR-ul, printr-o lovitură de la 11 m acordată de această dată de ”centralul” Kovacs, după ce cotul lui Miron l-a pus la pământ pe Vojtus. Deac a transformat impecabil, iar feroviarii au intrat la cabine cu 1-0.
Iordănescu mută defensiv după pauză, și le oferă celor de la FCSB posesia, dar și marile ocazii de gol. Denis Man țintește transversala, Bălgrădean scoate în corner de la vinclu șutul lui Florinel Coman, însă cei care înscriu sunt tot ceferiștii. Costache profită de o uriașă eroare în defensiva oaspeților, pătrunde vijelios în careu și-l învinge pentru a doua oară pe Vlad. Tot Costache are șansa unui scor de neprezentare, dar de această dată șutul său este repins in extremis de portar.
CFR câștigă, astfel, trei puncte mari ce o aduc doar la o lungime de primul loc în Liga I, în timp ce FCSB își întrerupe seria incredibilă de 7 victorii consecutive.
Edi Iordănescu: Nu m-a interesat latura estetică
„Sunt genul de antrenor căruia îi place un fotbal pozitiv, vreau ca echipa mea să aibă inițiativa, posesie controlată. Din păcate, au fost foarte multe momente în care nu ne-am putut face jocul. Suntem obosiți, suntem consumați. Nu am avut aceeași energie pe care au avut-o cei de la FCSB. Este meritul echipei pentru că am muncit și am știut să și suferim în anumite momente. În repriza a doua am schimbat strategia, am vrut să închidem spațiile, să blocăm culoarele. E o victorie mare, chiar nu m-a interesat latura estetică
Jucătorii erau foarte afectați după ce s-a întâmplat la Berna. Le-am spus jucătorilor să nu reacționeze la deciziile arbitrului. O să am o discuție cu ei pentru că am luat și cartonașe pe proteste și am fost expuși. Am depășit eliminarea din Europa și ați vazut că am avut o atitudine foarte bună astăzi.
Avem o noapte la dispoziție pentru a consuma acest moment. De maine strângem rândurile și vom vedea câți jucatori accidentați avem și care e situația cartonașelor. De mâine ne gândim la meciul de cu Dinamo și vom încerca să invingem Craiova înainte de pauza competițională”, a declarat la finalul partidei Edi Iordănescu, antrenorul campioanei.
Galerie foto: Dan Bodea