Vasile Dîncu: ”O eventuală majoritate parlamentară de centru-dreapta ar fi subţire”

Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a declarat, la RFI, că se aşteaptă ca negocierile pentru formarea unei coaliţii de dreapta să nu fie uşoare.

„Vom vedea cum se soldează negocierile pentru această coaliţie de dreapta. Eu nu cred că va fi foarte simplu să se termine foarte repede şi cu rezultatele pe care le aşteaptă preşedintele Klaus Iohannis, adică foarte repede o armonie de centru-dreapta”, spune Dîncu.

În opinia sa, „ceea ce pot să facă ei chiar în aceste condiţii este o majoritate cu cinci, maxim zece parlamentari, asta este o majoritate foarte subţire. De aceea, noi insistăm să avem mai multe soluţii în discuţiile noastre. În primul rând, există într-adevăr şi posibilitatea unui Guvern minoritar, pe care să-l conducă un premier de la PSD. Există şi altă posibilitate, să propunem un premier PSD şi un Guvern de criză, de uniune naţională, care să aibă o mare majoritate, care să permită schimbări importante care ar trebui făcute în structura statului, de exemplu, să avem posibilitatea să existe o majoritate de două treimi, care poate să sprijine bătălia împotriva Covid”.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD crede că nici UDMR nu va accepta foarte uşor să intre în viitorul Guvern de dreapta: „Noi spunem nici UDMR-ul, chiar dacă în principiu se consideră că este în barca de centru-dreapta, pentru că este membru al unui partid european de centru-dreapta, nici UDMR-ul nu cred că va intra foarte simplu, aşa, numai pentru că au o invitaţie prezidenţială”.

”PSD și-a schimbat electoratul”

Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, Vasile Dîncu, susţine că social-democraţii nu au discuţii cu AUR, deoarece „nici nu înţelegem foarte bine care este orientarea acestui partid”. „Nu avem niciun fel de discuţie cu AUR. Nu credem în acest moment, nici nu înţelegem foarte bine care este orientarea acestui partid, care este un partid contra sistem şi care probabil că se va raporta critic la toate partidele din mainstream-ul politic. Sigur că în condiţiile în care în Parlament vor fi proiecte, iniţiative, care au o importanţă mare pentru România, care pot să fie bune, cred că toate partidele vor achiesa, nu cred că un partid este blocat în Parlament numai pentru ideologia lui sau pentru stilul lui politic. De la caz la caz, cu siguranţă că actorul politic AUR va putea să-şi câştige oarecare legitimitate în Parlament, dacă va avea proiecte care să poată să fie considerate în spaţiul democratic ca fiind legitime”, a declarat Vasile Dîncu.

Întrebat dacă PSD ar fi obţinut un scor mai bun la alegerile parlamentare, în cazul în care nu ar fi existat AUR, Vasile Dîncu a precizat: „Sondajele, studiile noastre din timpul campaniei şi cele de după alegeri din această săptămână arată acest lucru. (…) Apoi, la alegerile locale, cei care au votat acum AUR au votat în primul rând PSD, deci unul din cinci, cam aşa, unul din cinci a votat PSD. Au votat şi PNL într-o proporţie mai mică, dar chiar şi USR PLUS au fost printre cei care au fost votaţi atunci la locale. Foarte interesant, se vede şi o similitudine de structură cu USR, de exemplu, pentru că dintre votanţii AUR, vreo 37% sunt tineri, din categoria 18-35. Deci sunt o serie de votanţi nemulţumiţi de la alte partide şi cei mai mulţi sunt din zona PSD”.

Liderul social-democrat a mai spus că vârsta alegătorilor PSD a scăzut, după ce partidul şi-a schimbat discursul: „Noi am făcut o reformă în această chiar scurtă perioadă de când avem o conducere nouă la partid, am schimbat discursul, un discurs care la un moment dat a adus partidului foarte multe pierderi electorale şi o pierdere în ceea ce priveşte emoţionalitatea brandului şi ne-am schimbat un pic structura de votanţi. Vă dau un exemplu, faţă de 2016, de alegerile trecute, când aveam peste 50% pensionari, în jur de 52% erau pensionari, acum, PSD la aceste alegeri are doar 32% pensionari şi de asemenea o vârstă medie a electoratului care ne-a votat mult mai tânără decât cea de dinainte. Asta înseamnă că se schimbă electoratul”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu