Mesajul liderilor PNL Cluj, Emil Boc, Alin Tișe și Daniel Buda pentru clujeni: “Proiectele majore ale județului nu le putem duce la bun sfârșit singuri. Avem nevoie de sprijin din partea viitorilor deputați și senatori”

Liderii PNL Cluj, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, europarlamentarul și președintele organizației județene, Daniel Buda, îi îndeamnă pe clujeni ca duminică, 6 decembrie, să participe la vot și să voteze echipa liberală pentru Camera Deputaților și Senatul României. Proiectele majore ale județului Cluj se pot realiza doar în strâns parteneriat cu viitorii parlamentari ai PNL Cluj și cu Guvernul României.

„Stimați clujeni, vă mulţumim pentru sprijinul acordat în alegerile locale. Rezultatul obținut a fost o consecință a eforturilor depuse împreună pentru a aduce județul Cluj pe primul loc, pentru a crește calitatea vieții în județul nostru și pentru a-l transforma într-un loc în care să ne placă să trăim, să studiem, să muncim sau să ne întemeiem o familie.

Proiectele finalizate le cunoașteți, dar acum trebuie să privim înspre viitor la proiectele importante pe care, cu ajutorul dumneavoastră, le-am început: centura metropolitană, trenul metropolitan, metroul, culoar verde de mobilitate durabilă pe malurile Someșului Gilău-Bonțida, Spitalul regional de urgență, Spitalul monobloc pentru copii, Centrul integrat de transplant, programul de investiții în modernizarea și extinderea școlilor, grădinițelor și creșelor, un Centru de inovare şi cercetare în parteneriat cu universităţile, racordarea întregului județ la rețeaua de apă și canalizare, extinderea Parcului Etnografic “Romulus Vuia”.

Proiectele majore ale județului nu le putem duce la bun sfârșit singuri. Avem nevoie de sprijin din partea Parlamentului şi a Guvernului României. Este necesar ca la București să avem un Guvern care să aibă în programul său proiectele majore de investiții ale Clujului, iar Guvernul PNL a cuprins în Planul Național de Investiții și Relansare Economică aceste proiecte.

România va primi fonduri europene în valoare totală de 80 de miliarde de euro în următorii ani prin planul de redresare stabilit la nivelul Uniunii Europene. Este important să avem susţinerea Parlamentului şi a Guvernului României pentru a beneficia de această oportunitate de finanţare pentru proiectele noastre. Resursele locale nu sunt suficiente.

În 6 decembrie 2020 avem şansa de a alege continuarea și susținerea proiectelor noastre, avem nevoie de o guvernare liberală care să ne ofere acces la resursele pe care Clujul le merită.

Știm că sunt vremuri grele, știm că mulți dintre noi nu ne putem gândi acum la alegerile parlamentare, dar democrația, ca peste tot în lume, trebuie să meargă mai departe, pentru binele nostru, al tuturor. Este nevoie să dăm dovadă de responsabilitate și solidaritate. De aceea, vă rugăm nu doar să veniţi la vot pe 6 decembrie 2020 și să votați echipa PNL Cluj pentru Parlamentul României, dar şi să aveţi grijă de dumneavoastră, de cei dragi şi să luaţi toate măsurile de siguranţă recomandate. Împreună vom depăși această perioadă grea și vom reuși să continuăm dezvoltarea României și a județului Cluj!

 

Cu aleasă consideraţie,

Emil Boc,

Primarul Municipiului Cluj-Napoca

 

Alin Tișe,

Președintele Consiliului județean Cluj

 

Daniel Buda,

Europarlamentar și Președintele PNL Cluj.’’

Distribuie:

Postaţi un comentariu