Masca, obligatorie în preajma școlilor și grădinițelor. În Dej și Gherla, se închid la interior restaurantele și barurile

Foto: Transilvania Reporter

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj (CJSU) a decis astăzi ca purtarea măștii de protecție să devină obligatorie, din 7 octombrie ora 7.00, pentru persoanele cu vârstă de peste 5 ani, pe o rază de 100 de metri de toate unitățile din învățământul preuniversitar din județul Cluj.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, spune că măsura a fost luată după ce s-a constatat că mulți dintre părinții sau bunicii care-și duc sau aduc copiii sau nepoții de la școală nu respectă distanțarea fizică și nici nu poartă mască de protecție.

Am constatat că părinții, bunicii, se îngrămădesc mereu în fața școlilor fără respectarea măsurilor de protecție, fapt care poate duce la apariția de focare de coronavirus. Vom veghea ca măsura obligatorie de purtare a măștii să fie și respectată și nu vom ezita să dăm amenzi”, a declarat prefectul Clujului.

Amenzile pentru nepurtarea măștilor de protecție în jurul școlilor și a grădinițelor este cuprinsă între 500 și 2.500 de lei.

Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj / Foto: Dan Bodea

Dejul și Gherla, primele victime ale creșterii numărului de infectări

CJSU a mai hotărât ca începând cu data de 6 octombrie să suspende activitatea de lucru cu publicul a operatorilor care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau a băuturilor alcoolice în interiorul cafenelelor și a restaurantelor din municipiile Dej și Gherla, urmare a depășirii incidenței de 1,5 la mia de locuitori în ce privește infectarea cu COVID-19. Aici va fi permisă prepararea și comercializarea produselor care nu seconsumă în spațiile respective.

De asemenea, a fost suspendată activitatea restaurentelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor și pensiunilor din cele două municipii, cu excepția clienților cazate aici. Nu în ultimul rând, autoritățile au decis ca în Gherla și Dej să fie suspendată și activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

În cele două localități incidența de infectare la mia de locuitori este de 1,66 la Dej, și 1,57 la Gherla,iar acest fapr are consecințe și în ce privește activitatea școlilor și a grădinițelor.

Astfel, potrivit hotărârii CJSU Cluj, începând cu data de 06.10.2020, toate unitățile de învățământ preuniversitar din Dej și Gherla, dar și din comuna Florești, trec din Scenariul 1 de funcționare în Scenariul 2, adică de la învățământul exclusiv față în față la cel mixt.

Începând cu aceeași dată, Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Dej și Liceul Teoretic ”Petru Maior” din Gherla trec la Scenariul 3 de funcționare, adică exclusiv online, ca urmare a confirmării a patru cazuri de îmbolnări, în patru clase diferite, respectiv a trei cazuri de îmbolnări, în trei clase diferite.

De asemenea, s-a decis trecerea de la Scenariul 1 în Scenariul 2 pentru Liceul Teoretic Elf și a Grădiniței ”Universul Copiilor”, dar și revenirea la Scenariul 1 pentru Colegiul Tehnic Energetic, toate din Cluj-Napoca.

Foto: Transilvania Reporter

Cluj-Napoca, la un pas de închiderea restaurantelor și a barurilor

În municipiul Cluj-Napoca, rata de infectări la mia de locuitori nu a ajuns încă la limita de 1,5, însă situația este îngrijorătoare având în vedere ca aceasta este acum de 1,33.

Vom fi nevoiți să luăm măsuri de restricții și în Cluj-Napoca dacă depășim incidența de 1,5, și nu vom ezita să facem acest lucru dacă situația o va cere. Îi rog pe proprietarii de restaurante și cafenele din municipiu să trateze și sărespecte cu maximă seriozitate măsurile de protecție impuse. Se pare că unii dintre aceștia au lăsat garda jos în ultima perioadă, s-au obișnuit cu această relaxare. Situația în Cluj-Napoca este îngrijorătoare și lansez un avertisment public pe această cale tuturor celor care nu respectă întocmai măsurile de protecție”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:
– În ultimele 24 de ore, 83 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj
– 27 persoane internate în ATI, din care 24 din județ
– Total vindecați și externați 872, din care 704 din județul Cluj
– Total decedați 88, din care 62 din județul Cluj.
– În acest moment sunt internați 376 de pacienți, din care 330 din județul Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu