Primăria a renunțat, deocamdată, la majorarea cu 32 la sută a tarifelor pentru deșeuri

Tarifele pentru activităţile de salubritate stradală şi menajeră pentru populație nu vor mai crește cu 32 la sută, așa cum urma să fie votat astăzi în ședința Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, asta până cel puțin la finalizarea integrală a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc chiar la începutul ședinței, care a declarat că municipalitatea va suporta din bugetul local scumpirea solicitată de operatorii de salubritate din oraș, suma vehiculată fiind de aproximativ 1,2 milioane de lei pe lună.

Cum s-a ajuns la tarife mai mari

Consiliul Județean Cluj a finalizat recent celula de depozitare a gunoaielor și a notificat primăria cu privire la tariful perceput pentru depozitarea gunoaielor aici, adică 257,36 lei/tonă fără TVA., dar și cu faptul că cei doi operatori din municipiu trebuie să încheie contracte cu RADP, societatea care efectuează în prezent tratarea mecanico-biologică a deșeurilor care vor fi transportate în celula de la CMID. În fața unor cheltuieli suplimentare, Rosal și Bratner au recționat imediat și au decis să ceară Consiliului local majorarea tarifelor, de la 10,93 la 14,43 lei pentru persoanele fizice.

”Acest centru CMID nu este gata definitiv, s-a finalizat doar prima celulă, acolo mai trebuie să fie terminată a stație de Tratare Mecanico-Biologică de aproximativ 10 milioane de euro, care va fi finalizată în 2021 potrivit afirmațiilor celor de la Consiliul Județean. Când CMID va fi finalizat în totalitate, acolo va fi un singur operator, un singur preț în interiorul acestuia, și, potrivit celor de la Consiliul Județean, se așteaptă o scădere a acestuia față de cel practicat acum de RADP, societatea care efectuează acum această parte de tratare mecano-biologică a deșeurilor„ a declarat EmilBoc.

Diferența de preț, suportată de primărie

”Vestea bună pe care o putem da este că am găsit soluția ca să păstrăm pentru populație același preț, cetățeanul să plătească și de mâine încolo, de când merg gunoaiele la CMID, și nu la Oradea sau în alte locuri din țară ca și până acum, același tarif de 10,93 lei. Concret, până la finalizarea integrală a CMID-ului, acea diferență de preț va fi suportată, la fel ca și până acum, din bugetul local. Asta înseamnă o cheltuială de aproximativ 1,2 milioane de lei pe lună. Avem această sumă asigurată, avem rectificarea bugetară pregătită.În consecință, nu va avea loc o creștere pentru populație a tarifului pentru gunoaie. Nu mai avem stressul că nu avem unde să ducem gunoaiele și clujenii nu vor rămâne cu gunoaiele în stradă”, a mai spus primarul Clujului

Primăria Cluj-Napoca a subvenționat și până acum, din 2015, transportul gunoaielor la rampa temporară de gunoi de la Pata Rât, sau a surplusului de deșeuri la rampele de gunoi din Oradea sau TârguMureș.

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor va stoca deşeuri menajere nepericuloase şi va avea o capacitate de depozitare de 247.600 mc/an.

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj este alcătuit, din punct de vedere functional, din două zone distincte, și anume:

  1. Zona tehnică compusă din:

– Staţia de Tratare Mecano-Biologică – pentru tratarea fracției umede, inclusiv deșeurile din piețe și grădini;

– Staţia de Sortare – pentru separarea fracției uscate în diferite materiale reciclabile (metale, sticlă, plastic și hârtie).

  1. Zona de depozitare finală (Celula de depozitare – pentru eliminarea finală a deșeurilor) și Platforma administrativă.

Obiectivul general al proiectului este de a continua dezvoltarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor în vederea eliminării problemelor de mediu și cele operationale asociate generării și managementului deșeurilor în județul Cluj, în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european şi a angajamentelor asumate prin sectorul de mediu. Proiectul contribuie la atingerea obiectivului general al proiectului prin realizarea colectării, transportului, tratării și depozitării deșeurilor din județul Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu