Pelerinaj și la Biroul Electoral: candidații la primării și Consiliul Județean Cluj își depun candidaturile
PNL Cluj a depus astăzi, la BEJ, documentele necesare înscrierii candidaților proprii în alegerile locale din 27 septembrie. La eveniment au fost prezenți candidații la primăria Cluj-Napoca și președinția Consiliului Județean, EmilBoc, respectiv Alin Tișe, dar și președintele formațiunii, Daniel Buda.
”Mi-am depus candidatura pentru ca, împreună cu clujenii, alături de Partidul Național Liberal, să continuăm modernizarea orașului și parcursul european al Clujului. Prioritățile sunt practic cele pe care le cunoașteți, este vorba de investiții și locuri de muncă mai bine plătite la Cluj, este vorba despre creșterea calității vieții în orașul nostru, despre Clujul metropolitan, este vorba de a avea, ca să mă exprim pe scurt, de un Cluj ca afară.
Știți ce-si doresc românii de multe ori, să aibă o țară ca afară. Noi ne dorim să avem un Cluj ca în Uniunea Europeană. Asta înseamnă locuri de muncă bine plătite, înseamnă ca clujenii să rămână acasă, să avem o calitate a vieții, în educație, sănătate, infrastructură, la fel ca în Uniunea Europeană. Asta înseamnă ca administrația să aibă un respect deplin pentru cetățean, să fie performantă și eficientă, adică clujeanul să se simtă acasă la fel cum ar fi fost oriunde în Uniunea Europeană. Suntem pe drumul corect, dar mai avem de muncit, de aceea, împreună cu echipa PNL, vrem să ducem Clujul la nivelul următor”, a declarat Emil Boc.
”Depunerea candidaturii nu este despre mine sau despre PNL, este despre clujeni. Le propunem astăzi un pact acestora, pentru ca proiectele începute la nivelul Consiliului Județean să continue și în viitorii patru ani. Am avut o echipă performantă de consilieri județeni ai PNL, propunem acum clujenilor o alta, care, sunt convins, va susține toate aceste proiecte pentru următorii patru ani.
La fel cum municipiul Cluj-Napoca a fost până acum un motor în dezvoltarea acestui județ, propunem ca acesta să devină motorul pentru dezvoltarea întregii regiuni a Transilvaniei. Am avut rezultate importante, fie că vorbim despre susținerea spitalelor, a școlilor, despre asfaltarea a aproape 700 de km de drumuri, bani pentru tineret, cultură, sport, construirea noului centru de deșeuri, le propunem pe viitor clujenilor și alte proiecte importante. Amintesc aici viitorul spital monobloc de copii, un park&ride, continuarea dezvoltării aeroportului și, de asemenea, construirea unui centru multifuncțional de transplant și a unui nou parc Tetarom. Prin această echipă a PNL, propunem continuarea unei administrații la nivel european și la Consiliul Județean Cluj”, a spus și Alin Tișe.
Primii care și-au depus candidaturile pentru alegerile de la sfârșitul lunii septembrie au fost cei de la Pro România Cluj. Candidații acestei formațiuni la șefia primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Județean sunt Dan Codrean, respectiv Remus Lăpușan.
USR Cluj i-a desemnat candidați pe Emanuel Ungureanu, primărie, și Cătălin Sălăgean, la CJ Cluj.
Și UDMR Cluj va avea candidați proprii la viitoarele alegeri: Csoma Botond, la primărie, și Vakar Istvan, la Consiliul Județean
Singura formațiune politică importantă din județ care nu și-a desemnat încă candidații pentru cele două funcții este PSD Cluj, care mai are timp până marți să facă acest lucru.