Tarom suplimentează zborurile pe ruta Cluj-București

Foto: Dan Bodea

Tarom anunță suplimentarea zborurilor între Cluj și București și București-Timișoara , începând de luni.

“Din 8 iunie, introducem încă o frecvență în zilele de luni, miercuri și vineri”, anunță Tarom.

Rutele sunt următoarele: București – Cluj, orar de zbor: 07.05 și 18.05, Cluj – București, orar de zbor: 08.40 și 19.40, București – Timișoara, orar de zbor: 06.50 și 17.05, Timișoara – București, orar de zbor: 08.35 și 18.45.

Fiecare bilet are inclus un bagaj de mână de maxim 10 kg, un bagaj de cală de maxim 23 kg, check-in-ul și alegerea locului în aeronavă.

De asemenea, compania a introdus, din 26 mai, zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur,

“La solicitarea dumneavoastră, am introdus următoarele zboruri spre şi dinspre Italia cu data de călătorie 26 mai 2020: Bucureşti – Roma – Bucureşti, tarif 208 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 30 kg incluse; Bucureşti – Milano – Bucureşti, cu tarif de 200 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 23 kg incluse”, au anunțat reprezentanţii Tarom.

Zborurile sunt operate în condiţii speciale, sub incidenţa HG 394/18 mai 2020, iar din aceste considerente pasagerii care vor fi acceptaţi la bordul aeronavelor trebuie să se încadreze în următoarele categorii: dinspre Italia spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea, iar dinspre România spre Italia trebuie să fie cetăţeni italieni sau lucrători sezonieri cu contract de muncă sau să fie lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi (“green lanes”), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu