Hotărârea de Guvern instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu următoarele excepții:
- a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- b)deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- c)deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- d)deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
- e)deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
- f)deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri medicale;
- g)deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
- h)deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- i)deplasarea pentru activități recreative sau sportive individuale desfășurate în aer liber, respectivciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit sau alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului tineretului și sportului sau al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după caz;
- j)deplasarea pentru participarea la evenimente familiale;
- k)deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
- l) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățilepersoanelor șianimalelor de companie/domestice, precum șibunuri necesare desfășurăriiactivitățiiprofesional
Actul normativ mai prevede că se suspendă activitatea operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine, activități de tratament balnear, locuri de joacă și săli de jocuri.
Se exceptează activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și care respectă condițiile de siguranță sanitară.
Se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.
Se instituie obligația desfășurării activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID de a organiza activitatea, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.
Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, administrare plaje sau ștranduri/piscine exterioare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.
Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este stabilit la art. 64 -70 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.
Amenzile pentru lipsa declarației pentru deplasarea în afara localităților ajung la 2.500 de lei. De asemenea, purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, iar amenda pentru nerespectarea scestei măsuri este cuprinsă între 500 de lei și 2500 de lei.
Hotărârea de Guvern trebuie adoptată de Parlament în termen de 5 zile, dar până atunci documentul își produce efectele.