La Cluj s-au făcut până acum 19.000 de testări COVID-19. Spitalul Județean de Urgență a efectuat aproape 4.000 de teste, din care 437 au fost pozitive
În acest moment, la Cluj se efectuează aproximativ 900 de teste zilnic, pe protocoalele naționale de testare, cele mai multe la centrul Imogen al Spitalului de Urgență Cluj. În total, de la debutul pandemiei, aproximativ 19.000 de testări au fost efectuate în spitalele din Cluj.
Începând cu data de 2 aprilie, Laboratorul de Genetică Medicală – IMOGEN, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj, a testat 3.727 pacienți pentru determinarea infecției cu noul coronavirus, din care 437 au fost pozitive, 3.138 negative, 47 sunt incerte, iar încă 105 sunt în lucru.
Pentru județul Cluj au fost efectuate 1.107 de teste, iar pentru restul județelor situația este următoarea:
Bihor – 310 probe;
Bistrița-Năsăud – 1.169 probe;
Hunedoara – 932 probe;
Sălaj – 209 probe.
De asemenea, dintre cele 325 de teste efectuate personalului medical al spitalului, doar 4 au avut rezultat pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus, iar ancheta epidemiologică a indicat faptul că infectarea s-a produs în afara spitalului. Pentru că s-au respectat regulile de protecție a personalului medical și de triaj, colegii celor infectați sunt sănătoși și nu au fost contaminați.
Testare la cerere
De asemenea, spitalul oferă posibilitatea testării la cerere, contracost. Până acum, 187 de persoane au plătit pentru testare. Dintre acestea, un singur test a avut rezultat pozitiv.
Testarea la cerere pentru determinarea infecției cu coronavirus costă de 290 de lei. Testările pot fi eșalonate sau stopate în situația în care numărul probelor de testare a pacienților depășește capacitatea de testare a laboratorului din cadrul spitalului clujean.
Persoanele care doresc testarea COVID-19 se pot programa telefonic la punctul de lucru al Laboratorului de Analize Medicale, situat pe strada V. Babeș, nr. 1, la numarul de telefon 0264-597.852 interior 1479 sau telefon mobil 0741 164 466.
Programările se pot efectua în intervalul orar 7.30-14.00, de luni până vineri, iar recoltările sunt organizate la un interval de 10 minute în zilele de marți și vineri, de la 7.30 la 12.30.
INSP: În mod normal, nu ar trebui să se efectueze testări la cerere
Referitor la testarea contra cost, ziariștii de la Libertatea au cerut celor la Institutul de Sănătate Publică să le comunice dacă asemenea teste se pot efectua de către persoanele care nu se încadrează în “Algoritmul de testare pentru COVID-19, internare și externare” și care doresc să afle dacă sunt sau au fost infectaţi cu coronavirus.
Răspunsul primit de la INSP a fost unul surprinzător: “Nu deţinem astfel de date. În mod normal, nu ar trebui să se efectueze testări la cerere. Criteriile de testare au fost stabilite în concordanță cu recomandările ECDC și OMS, precum și pe baza analizei situației epidemiologice din țara noastră (grupe populaționale cu risc crescut)”.
Ziariștii de la Libertatea au întrebat INSP și când se estimează că ar putea fi efectuate teste COVID-19, contra cost, pentru populaţie, însă nu au primit nici un răspuns.