Luaţi-ne cu binişorul, domnule preşedinte!

Preşedintelui Iohannis îi plac casele. Nu îi place să fie activ, mai puţin în vacanţe. Îi place disciplina. Nu-i place vorba multă. E de înţeles atunci de ce e pe gustul său expresia simplă care reuneşte toate aceste înclinaţii.„Staţi acasă”, e sloganul pe care-l răsteşte mai nou cu orice ocazie.

Fiecare cu plăcerile lui şi neplăcerile lui. Este neplăcut faptul că şeful statului a dezvoltat o obsesie. Şi mai neplăcut este că-şi ameninţă concetăţenii în mod obsesiv. Şi cu un ton gutural. A ajuns să ameninţe cu degetul atunci când se răţoieşte văzând că oamenii nu se închină sloganului său favorit.

Şi mai grav este că preşedintele întreţine deliberat o confuzie juridică în jurul expresiei preferate. Decretul stării de urgenţă pe care l-a semnat şi ordonanţele militare nu cuprind sintagma „staţi acasă”. Când le ordonă oamenilor să facă asta, invocând prevederile stării de urgenţă şi ale ordonanţelor militare, preşedintele îşi depăşeşte atribuţiile. În termenii noii ordini militare, preşedintele poate fi acuzat de răspândirea de informaţii false.

Am căutat în decretul stării de urgenţă argumente care să contrazică înţelegerea domnului ministru Vela cu Biserica Ortodoxă. Nu am găsit. Ce spune decretul: „Pe durata stării de urgenţă se interzice organizarea şi desfăşurarea: a) mitingurilor, demonstraţiilor, procesiunilor sau oricăror altor întruniri, în spaţii deschise; b) oricăror altor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise”. Ce spune acordul contestat de preşedinte: Paştile vor fi distribuite în intervalul orar 07.00 –17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii şi de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecţie (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat), similar magazinelor alimentare.

Cel puţin în modalitatea găsită de a distribui paştile, acordul a fost unul înţelept, pentru că aducea un confort sufletesc multor milioane de credincioşi, cu riscuri sanitare minime. Înţelegerea putea fi contestată pentru că îi privilegia pe credincioşii ortodocşi. Astfel, intervenţia preşedintelui pentru modificarea înţelegerii poate afla justificări. Dar anularea în temeiul legii stării de urgenţă nu e justificată. Ce s-a întâmplat este că s-a făcut voia preşedintelui.

Starea de urgenţă nu impune statul în casă decât în viziunea autoritaristă a domnului Iohannis. Nicio ţară europeană nu a luat o astfel de măsură şi nu a descurajat activităţile în aer liber desfăşurate cu respectarea distanţării sociale şi a regulilor de igienă. Nici măcar acţiunea autorităţilor chineze nu a materializat viziunea concentraţionară a preşedintelui român, cu excepţia intervenţiei în focarul din Wuhan.

Ameninţările repetate proferate de un preşedinte ales, fie şi în momente excepţionale, când şi-a asumat puteri aproape nelimitate, sunt derutante. Să luăm modele de adresare ale altor şefi de stat în contextul evaluării comportamentului populaţiei în carantină. Preşedintele Franţei: „Ştiu câte sacrificii vă cer şi vă mulţumesc”. Preşedintele SUA: „Poporul american a răspuns admirabil”. Niciunul nu spunea tot adevărul. Dar cei doi preşedinţi au un ADN democratic care le dictează să simuleze smerenia chiar şi atunci când dispun de puteri excepţionale. În schimb, domnul Iohannis ameninţă cu degetul de la catedra prezidenţială.

Vedem acum de ce am scăpat. Fără criza coronavirusului, preşedintele şi-ar fi câştigat guvernul său şi priveam perspectiva de a fi conduşi patru ani de voinţa arbitrară a unui singur om.

Cel mai probabil şi nu peste mult timp, domnul preşedinte nu va mai avea guvernul său şi, oricât de neplăcut îi va fi, va prezida un sistem de dezordine democratică. Va fi forţat să se trezească din iluziile şi confortul puterii absolute. Până atunci, să cităm din apelul preşedintelui Academiei Române către conducătorii din vreme de criză: „Luaţi-ne cu binişorul, fiţi gentili şi blânzi, daţi-ne termene mai scurte pentru rău şi mai lungi pentru bine. Nu ar fi mai constructiv să ne puneţi câteodată în faţă şi binele, să alternaţi avertismentele dure cu raze de speranţă, să insistaţi mai mult pe vindecări, pe gânduri şi vorbe bune? Cui foloseşte crearea de psihoze şi de depresii, din moment nu avem atâţia psihologi ca să ne vindece ori să ne aline? Este drept că suntem în Săptămâna Patimilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim supuşi doar pătimirilor”.