Să nu ne ataşăm prea mult de starea de urgenţă

Printr-un discurs lecturat cu cunoscuta sa lipsă de empatie şi care a debutat cu o minciună acceptabilă doar politic privind rolul său şi al PNL în luarea timpurie a măsurilor împotriva pandemiei, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat prelungirea cu o lună a stării de urgenţă. Anunţul preşedintelui nu i-a surprins decât pe optimiştii care nădăjduiau să audă o  dată  eventuală la care măsurile restrictive vor fi relaxate.  Așa a procedat luni omologul său din Hexagon când a anunţat încă o lună de carantină în Franţa. Nu e singurul aspect care îi deosebeşte. O analiză comparativă a discursurilor celor doi şefi de stat pune în evidenţă ataşamentul lor diferit faţă de valorile democratice.

Preşedintele francez a vorbit cu căldură şi compasiune. El s-a adresat direct populaţiei, spunând că înţelege sacrificiile şi efortul care le sunt solicitate. Klaus Iohannis a recitat în schimb un discurs paternalist, punctat cu ameninţări. Emmanuel Macron a ieşit public pentru a raporta francezilor necesitatea şi regretul că este forţat să dispună prelungirea măsurilor excepţionale. Şeful statului român a lăsat în schimb impresia că este foarte mulţumit că are instrumentele legale să  impună starea de urgenţă.

Starea de urgenţă e absolut necesară în România pentru a face faţă crizei sanitare în viitoarea lună. Politicienii care declară că sunt dedicaţi libertăţilor personale şi că nu vor vota legiferarea ei în Parlament se expun prematur. Poate nu acum, dar lunile viitoare se va impune discuţia despre ce anume trebuie să prevaleze, chiar şi în criză: democraţia sau decretul.

COVID-19 nu va dispărea prea curând. Producerea pe scară largă a unui vaccin va dura poate 12 luni. Asta înseamnă că ne aşteaptă un viitor, cât de îndelungat nu ştim, cu noi reguli de comportament şi de organizare socială. Întrevedem care vor fi acestea. Probabil că vor exista restricţii de mişcare, monitorizare a bolii, testare, reguli aplicate diferit în funcţie de criterii de siguranţă sanitară. Deja autorităţile române, la fel ca şi preşedinta Comisiei Europene, spun că e posibil ca vârstnicii să rămână în izolare până la sfârşitul anului. Cum vom proceda? Vom prelungi starea de urgenţă până în 2021 ca să le limităm acestora, şi altora, drepturile constituţionale? Sau vom iniţia o procedură transparentă prin care noile reglementări vor întruni consensul social şi vor fi adoptate într-un cadru democratic?

Viitoarea ordine va presupune un grad considerabil de supraveghere și control social şi oamenii vor trebui să accepte schimbarea. Există două căi prin care ei vor ceda din libertăţi. O pot face sub ameninţare. Sau o pot face prin acord consimţit, privind spre un viitor previzibil care le va reda drepturile democratice.

Avem în vecinătate un şef de guvern care şi-a luat libertatea să guverneze prin decrete. Cu referire la situaţia din Ungaria, aceeaşi Ursula von der Leyen  declara că măsurile pentru combaterea coronavirusului care se adoptă trebuie să fie „proporţionale, limitate în timp şi controlate democratic”. Nu e o problemă prelungirea stării de urgenţă, acum. Dar poate deveni parte a unei probleme dacă preşedintele se ataşează de acest mod lipsit de complicaţii de a rezolva lucrurile.