Jurnal din timpul epidemiei (18). Poate fi oprit

Măcar lecția asta dacă am învăța-o și ne-am propune ca, de acum încolo, să alocăm un procent mai ca lumea (asta ar însemna chiar un procent din buget) pentru cercetare. Sau să investim în Sănătate fără să furam ca-n codru. Sau ăia 6% să-i dăm la Educație. Vedeți ce greu e să ai o populație semianalfabetă, nici afișele voastre nu le poate descifra.

Am ieși câștigați și data viitoare am fi mai pe picioarele noastre când ne lovește vreo nenorocire. Cercetarea a fost lăsată pe ultimul loc la alocările bugetare. Specialiștii noștri sunt trimiși să capete de pe unde pot. Dacă ai câștigat un grant, ăsta ești, ai ce face, dacă nu – nu. Țara asta s-a autocondamnat la mediocritate și sărăcie.

Dacă e însă să vorbim despre cercetare adevărată, atunci să mergem la Mihnea Boștină, românul care face carieră în domeniu în Noua Zeelandă, și să vedem care sunt ultimele noutăți de pe frontul pandemiei.

„În cazul nostru, al coronavirusului de zi cu zi, este mai interesantă analiza mutațiilor”, zice el. „O rată rapidă ar însemna că vom fi condamnați la o cursă continuă pe urmele virusului – în care, precum într-un film celebru (Terminator), va trebui să ne adaptăm armele la noua formă luată de SARS-CoV-2.

Și acum urmează concluzia care să ne mai liniștească: „Se pare că nu e așa. Analiza a peste 1.500 de variante ale virusului a indicat un număr minim de mutații între ediția princeps, izolată în Wuhan, și noile ediții circulând în prezent în America sau Europa. Ceea ce înseamnă că, dacă avem noroc, în momentul când un vaccin va fi disponibil, el va oferi o protecție de durată și va putea fi folosit pe scară largă, timp îndelungat.

PS: Universitatea „Babeș-Bolyai” a decis să aloce 225.000 de lei pentru acordarea unui spriijin financiar studenților care, în lipsa unui calculator personal, sunt în imposibilitatea de a participa la cursuri, în condițiile trecerii cursurilor în mediul online. Suma este destinată achiziționării a 150 de computere personale destinate studenților eligibili pentru bursă de ajutor social, care nu au computer personal.

Distribuie:

Postaţi un comentariu