Emil Boc: Faceți tot ce vă stă în putință și stați acasă! Ultimele măsuri luate de primărie pentru a limita efectele coronavirus
Primarul Clujului, Emil Boc, a solicitat locuitorilor municipiului să-și părăsească cât mai puțin posibil locuințele pentru a limita și evita infecția cu coronavirus. Edilul a făcut publice și ultimele măsuri luate de municipalitate în acest sens. Printre acestea se numără prelungirea perioadei de închidere a creșelor, restricționarea drastică a activităților de la Baza Sportivă din Gheorghieni sau limitarea numărului de mijloace de transport în comun pe durata stării de urgență instituită la nivel național.
Ultimele măsuri adoptate de primărie:
-s-a aprobat prelungirea perioadei de închidere a creșelor pe întreaga durată a perioadei de stare de urgență
-s-a aprobat prelungirea perioadei de dezinfecție a echipamentelor și a mobilierului urban, a stațiilor de transport în comun până la sfârșitul perioadei de urgență sau până la alte măsuri dispuse la nivel național dacă va fi cazul de restricție a unor măsuri cerute de autoritățile statului
-în privința bazei sportive din Gheorghieni: toate activitățile care sunt în spații închise au fost anulate. De asemenea, toate activitățile cu programare pe terenurile de sport sunt anulate pentru că nu respectă indicația de a avea minim un metru distanță între participanți. Rămâne, până la o dispoziție viitoare a autorităților naționale, restul activităților bazei cu mențiunea că e vorba de maxim o sută de persoane și păstrarea distanței de un metru.
-bazinul din cart.Grigorescu a fost închis începând de astăzi
– au fost anulate toate activitățile culturale, științifice la Bastionul Croitorilor, Casino și Cinematograful Dacia
-s-a prelungit închiderea Pieței de Vechituri (Oserul) până la sfârșitul perioadei de urgență
-Cantina Primăriei a fost închisă, cu mențiunea că mai pot fi prestate în continuare activități de catering și de livrare la domiciliu
-s-a dispus închiderea centrelor pentru vârstnici pe întreaga durată a stării de urgență, astfel încât acestea să nu mai fie stimulente pentru ca persoanele în vârstă să iasă din locuințe
-dezinfecția zilnică a piețelor agro-alimentare, care nu se închid, dar unde trebuie respectate și aici distanța de un metru precum și capacitatea maximă pe care o pot avea
s-au dispus măsuri suplimentare de igienizare și dezinfecție la locuințele de la Pata Rât. Pe de o parte, a fost suplimentat numărul unităților mobile pentru asigurarea igienei cu încă trei unități mobile pentru a asigura igienizarea corespunzătoare a spațiilor care asigură duș și celelalte elemente de igienă personală, de asemenea de curățire a spațiilor respective legat de tot ce înseamnă deșeuri și, în al treilea rând, asigurarea resurselor de hrană în condițiile legii.
-începând de luni, s-a redus capacitatea transportului în comun la 65 la sută. Astăzi, gradul de încărcare al mijloacelor de transport este cuprins între 15-40 la sută
”Aș dori să mai fac precizări cu privire la alte măsuri dispuse prin ordinul președintelui României de instituire a măsurii de urgență. Și o măsură foarte importantă pe care vreau să o transmit este legată de prevederea din art.14, care spune că se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență. Cetățenii trebuie să înțeleagă: Cartea de Identitate, cea provizorie, viza de reședință, dacă acestea expiră în această perioadă, își mențin valabilitatea până la sfârșitul stării de urgență,lucru valabil și pentru autorizațiile de construcție și cele pentru urbanism. De asemenea fac recomandarea tuturor cetățenilor de a utiliza toate procedurile online pentru plata diverselor impozite, taxe locale sau a altor facturi la utilități. Sunt pe site-ul primăriei 160 de cereri și proceduri online care pot fi utilizate pentru care nu e nevoie de prezența cetățenilor la primărie.”, a spus primarul Emil Boc la video-conferința de presă de astăzi.
Apelul primarului
”Suntem în prezența celor mai severe măsuri luate la nivel mondial pe perioadă de pace și aș vrea ca toată lumea să trateze cu maximă seriozitate aceste măsuri pe care autoritățile locale, naționale le solicită și le impun. Faptul că România a impus din timp anumite măsuri graduale a făcut să avem un număr relativ limitat de cazuri pozitive, și nu am înregistrat niciun deces, iar situația este încă sub control.
Pentru ca situația să rămână la fel, fac și eu un apel foarte direct la toți clujenii să ne ajute pentru a putea să-i ajutăm.Cel mai important mesaj este: dragi clujeni, faceți tot ce vă stă în putință și stați acasă! Mă adresez în special persoanelor peste 65 de ani, celor de peste 70 de ani, rugându-i, și solicitându-le în mod expres, să se rezume doar la strictul absolut necesar de a ieși afară. Fac apel la solidaritatea între generații. Evitați programările la medic pentru orice problemă care nu înseamnă urgență. De asemenea,nu sunăm la 112 decât dacă este strict necesar.
”Astăzi, rămâne cea mai mare problemă izolarea la domiciliu, mă refer la statul acasă. Dragi clujeni, este cel mai mare ajutor pe care-l puteți da autorităților publice, și este cea mai înaltă formă prin care vă salvați și ne salvați viețile.”, a declarat Emil Boc.
”Deocamdată nu suntem în criză. Asigurăm funcționarea în regim de urgență a orașului”
”Cu siguranță impactul crizei coronavirus va avea consecințe economice, implicit din punct de vedere bugetar. Evident că nu vor fi încasările necesare la bugetul local, dar suntem pregătiți. Am făcut deja o prioritizare a cheltuielilor publice pentru a asigura funcționarea în regim de urgență a orașului,cu asigurarea suportului financiar pentru cele necesare funcționării imediate a orașului. Apoi, în urma rectificărilordebuget sperăm să primim banii necesari pentru a acoperi aceste chestiuni suplimentare pe care trebuie să le facem în momentul de față. Deocamdată nu suntem în criză, nu avem probleme de lichidități, putem asigura funcționarea serviciilor fundamentale. N-am reziliat sau suspendat încă niciun contract.”, a încheiat primarul Clujului.