Alegerile în două tururi, între democrație și lozinci pentru așteptări nerealiste
Mariana Leș, PNL Cluj: ”Teamă de USR? Un pic cam mult spus”
”Cred că alegerea primarilor în două tururi ar avantaja PNL, dar în aceeași măsură ar avantaja pe toată lumea. Acuma, cu siguranță că se vor pierde niște primari, și asta indiferent de spectrul politic. Primarii buni vor rămâne, indiferent că va fi vorba de un tur sau două, în timp ce cei mai puțini buni vor fi schimbați și se va da o șansă altor primari că pot să demonstreze mai mult.
La alegerile trecute, PNL a câștigat în 37 de primării, dar am pierdut în Gherla, Turda și Dej, de exemplu, și aici ne dorim categoric să câștigăm la alegerile din iunie. Gherla, indiferent de varianta pe care se va merge, va fi câștigată cu siguranță. N-am desemnat încă candidații pentru primării, cu siguranță că în zilele următoare, cel mai târziu în februarie se va închide această procedură de desemnare a candidaților. În primulrând, noi căutăm niște candidați foarte buni, chiar am bătut județul și am făcut chestia asta și facem analizele într-un mod foarte serios. Avem niște foști președinți de organizații care din varii motive n-au ieșit la alegerile trecute, avem sondaje făcute pe unele localități, chiar dorim să știm cine se situează mai bine în simpatiile locuitorilor, și acest lucru va cântări cu siguranță la alegerea candidatului în localitatea respectivă.
Noi ne pregătim pentru toate campaniile la fel de serios, indiferent că va fi vorba de două tururi, sau într-unul singur ca și până acum. Nu am făcut niciun fel de simulare a alegerilor cu un tur sau două, noi oricum sperăm să obținem mai mult decât la alegerile precedente.
Se întreabă lumea dacă ne este teamă de USR. Teamă este un pic cam mult spus, dar sigur că e o formațiune care a prins foarte bine, mai ales în orașele mari, la o anumită categorie de alegători, dar, sigur, îi luăm în considerare ca niște competitori serioși.
Dacă în cele din urmă va cădea varianta cu două tururi de scrutin, vom merge la fel de încrezători. Nu cred că alegerile cu un singur tur va avantaja PSD, cel puțin în județul Cluj nu, unde se știe că PSD-ul nu stă prea grozav. Nu cred că nici la nivel național nu i-ar avantaja, pentru că sunt în cădere liberă. Poate că și-ar conserva mai degrabă anumiți primari în două tururi, dar oricum vor pierde mult și la alegerile la nivel de țară.”, ne-a declarat Mariana Leș, vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PNL Cluj.
Horia Nasra, deputat PSD: ”Cum altfel l-ai putea schimba pe Emil Boc, dacă nu în alegeri în două tururi?”
”Dacă ne referim la cadrul general, acesta este unul foarte simplu. Sunt avantaje și dezavantaje pentru oricare dintre variante. Teoretic, pentru alegerile în două tururi, în general, cei de dreapta au afirmat că este mai democratic așa, pentru că în acest al doilea tur se ajunge categoric la o bătălie între doi competitori. La fel de democratic este însă și răspunsul meu când susțin un singur tur de scrutin, pentru că, în general, și aici mă refer la mediul rural, există partide care obțin un procent foarte mare pentru Consiliul local. Și atunci, riști să ai partidul X cu patruzeci și ceva la Consiliul local, după care, în turul II, aliindu-se trei-patru partide, ne putem trezi că în multe localități să avem această problemă: să ai un primar al tău, dar un consiliu local de altă culoare. Dincolo de jocul democratic, acest lucru nu cred că înleșnește facerea de proiecte locale, ci dimpotrivă complică negocierea și dezbaterea politică.
În al doilea rând, există o statistică cât se poate de clară, care spune că mai mult de jumătate din primarii PSD-ului aleși în ultimii ani au ieșit cu peste 50 la sută din voturi. Așa că nu prea avem motive să fim disperați, sau să ne fie frică că vor fi alegeri în două tururi. Corect ar fi fost însă ca acest subiect să fi fost discutat în urmă cu un an, nu înainte cu cinci luni de alegerile locale. Și, paradoxal, acolo unde PSD-ul nu are mulți primari, s-ar putea ca alegerile în două tururi să ne ajute.
La nivel local, în Cluj-Napoca, primarul Emil Boc stă pe un procent destul de bun. Dar cum altfel l-ai putea schimba pe Emil Boc dacă nu în alegeri în două tururi, cu o coaliție de mai multe partide? La nivel de județ este discutabil. Nu cred că alegerile locale seamănă cu cele europarlamentare. sau cu cele prezidențiale. Este greu ca în anul 2020 să vii cu același slogan anti-PSD, în locul unei oferte administrative la nivel local. Și atunci, eu în locul celor de la PNL nu m-aș culca pe o ureche, la fel cum le-am sugerat tuturor pesediștilor să fie pozitivi, pentru că, indiferent dacă e un tur sau două, contează foarte mult ce candidați ai.
Este important de precizat că în jurul municipiului Cluj-Napoca există mari aglomerări urbane, cu o populație destul de tănără, Apahida, Feleac, Gilău, Chinteni, unde și PSD-ul va avea o influență. Prin urmare, va mai apărea un actor politic în vara lui 2020, într-o dimensiune mai mică decât o presupunem noi astăzi, și anume acest USR care va schimba un pic regulile jocului. Și atunci, pe lângă primari PSD, PNL și UDMR, vor apărea și cei ai USR. Vor apărea alianțele locale, PSD ar putea face una cu Pro România sau cu alte partide, mai puțin cu PNL și USR.
Nu pot să vă dau un răspuns la întrebarea dacă vom avea sau nu mai mulți primari, pentru că în următoarele 4-5 luni se pot întâmpla foarte multe lucruri pe scena politică. Cred că PSD va ieși pe cena politică cu o echipă extrem de solidă după Congres, vom întineri partidul, vom lucra în special la comunicarea cu tinerii. Dacă reușim acest lucru, avem șanse să avem chiar mai mulți primari. Sunt alegeri cruciale pentru PSD, cele locale, și rezultatele vor depinde în mare măsură de ceea ce se va întîmpla la Congres.
Dacă reușim într-un interval scurt de timp, pe lângă mesajul conservator, cu care recunosc că nu sunt de acord, venim și cu un mesaj progresist, unul direcționat clasei creative, avem o șansă în plus. PSD trebuiesă se debaraseze de eticheta comunistă venind cu o altă paradigmă. I-am propus și Vioricăi Dăncilă în vara lui 2019, să trecem în statutul partidului că avem o structură democrată încă din 1919, o chestiune de care PNL s-a folosit. Și, doi la mână, foarte important, să vorbim de valorile stângii. Stânga nu înseamnă doar Stalin și Maurer, poate să însemne și John Lenon, și Charlie Chaplin, o serie de scriitori din America Latină, adică, încet încet, să-i prezentăm publicului tânăr stânga altfel decât cea comunistă. Și dacă vom reuși să promovăm câteva fețe noi care să aibă capacitatea de a face această prezentare, cu siguranță că vom fi mai bogați, și vor exista consecințe pozitive în aceste comunități mari de la marginea Clujului, Iașului sau Timișoarei.”, spune deputatul PSD, Horia Nasra.
George Jiglău, analistit politic: ”Există riscul ca ideea primarilor aleși în două tururi să se transforme într-o lozincă, să genereze așteptări nerealiste”
”Încă nu e jucată povestea cu două tururi, deși e unul dintre lucrurile pentru eu care am militat personal dincolo de analize. Există mai multe lucruri aici când e vorba de proiectul de lege pe care-l promovează Guvernul acum. În primul rând, strict ca subiect, e important să ne alegem primarii în două tururi, dar există mai multe chestiuni legate de legislația electorală care trebuie îmbunătățite în așa fel încât într-adevăr să putem spune că avem nu doar primari, ci elite locale.
Nu se vorbește nimic, din câte văd în acest proiect de lege, de numărul de semnături necesare ca să depui candidaturi, după mine, o problemă la fel de spinoasă ca a avea un tur în plus pentru alegerea primarilor, și era o ocazie bună să se facă asta acum, și, dacă tot se intră în legislația electorală, se puteau face și mai multe lucruri despre care am mai vorbit de-a lungul anilor care, cel puțin cu jumătate de gură PNL și le-amai asumat și cu alte ocazii, dar cu toate astea n-o fac. Duc totul doar pe ideea asta de primari în două tururil, și după mine este o mișcare destul de politică, ei știu că dă bine la baza lor electorală și pe cei pe care-i țintesc ca alegători, dar în același timp cred că se creează riscul, în absența acestui context mai larg care să îmbunătățească legislația electorală, se creează deci riscul ca ideea aceasta de primari în două tururi să se transforme într-o lozincă, așa cum s-a mai întâmplat cu votul uninominal sau cu votul electronic, de exemplu. Deci, se creează niște așteptări nerealiste, că o schimbare în legislație poate să ducă la efecte miraculoase care să fie vizibile peste noapte, se creează riscuri inclusiv în felul în care Guvernul își asumă acum subiectul ăsta.
Nu cred că moțiunea de cenzură a opoziției are șanse în acest moment, și, în același timp, toată discuția asta despre anticipate cred că e un pic forțată, pentru că, spun din nou, atât președintele Iohannis,cât și Guvernul PNL, trebuie să răspundă unor așteptări care existăîn public, și să arate că macar încearcă. Cred că toată lumea este conștientă că este extrem de dificil să ajungi la anticipate. Asta înseamnă că ar trece legea, dar încă lucrurile nu-s bătute în cuie și spun iar că dacă legea trece în felul în care e promovată ar trebui să nu creeze așteptări foarte mari. Efectele unei asemenea legi vor fi mai reduse acolo unde oricum avem un partid care este puternic, dar la modul în care poate să câștige din primul tur.
În Cluj, PNL e pe val acum. Nici măcar în ciuda acelui scor mare de la europarlamentare de care se agață, cred, USR-ul, nu cred să apară surprize foarte mari. E clar că un tur avantajează primarii în funcție, două tururi creează oarece dinamică, dar nu radical acolo unde e un partid care stă deja foarte bine.Și mă gândesc aici mai mult la Cluj-Napoca, unde nu cred că dacă sunt două tururi cresc șansele celor care doresc să-l înlăture pe Emil Boc. În schimb, în orașe unde lucrurile sunt mult mai neclare, mă gândesc la București de pildă unde miza este cea mai mare, un tur sau două tururi va face o diferență mare.
Pentru USR, alegerile locale vor reprezenta adevăratul test de maturitate, ca și pentru Alianță.Ei trebuie să demonstreze, sau să constatăm acum în ce măsură, în lunile care au trecut de la europarlamentare încoace, au reușit să-și consolideze baza în teritoriu. Dacă au reușit să facă asta, se va vedea în rezultate și atunci vom putea spune că USR a devenit un partid profesionist, și nu un val mai degrabă de antipatie la adresa celorlați pe care-l capitalizează.”, ne-a declarat analistul politic George Jiglău.