HCM Baia Mare a câştigat Supercupa României

HCM Baia Mare

Primul meci cu trofeul pe masă, din această toamnă şi primul titlu cucerit de vicecampioanele de la HCM Baia Mare.

Băimărencele s-au impus cu 33-28 (14-12) în faţa grupării “U” Jolidon Cluj, în Supercupa României, după o partidă echilibrată doar în prima repriză, când universitarele au sperat că pot produce surpriza.

Clujencele au început meciul foarte bine, reuşind să se desprindă la 3 goluri în minutul 8, dar vicecampioanele revin în joc şi egalează situaţia de pe tabelă (8-8 în minutul 15). Este rândul elevelor lui Buceschi să apese pedala de acceleraţie şi să îşi arate adevărata valoare. Băimărencele trec în avantaj şi chiar se distanţează (12-9 în minutul 22). Până la pauză clujencele încearcă să revină şi să egaleze, dar HCM Baia Mare intră la vestiare cu un avantaj de 2 goluri, 14-12.

În repriza secundă băimărencele arată ca o echipă solidă, iar tehnicianul Costică Buceschi decide să ruleze cât mai multe jucătoare. Chiar şi aşa, diferenţa creşte de la o fază la alta, iar cu doar 6 minute înainte de final se înregistrează cel mai mare avantaj al băimărencelor, care conduceau cu 30-22.

Partida se încheie cu scorul de 33-28, iar HCM Baia Mare câştigă, în premieră, Cupa României, cu doar o săptămână înainte de cel mai important turneu al toamnei, cel preliminar din Champions League.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. cotos says:

    Bravo HCM!!! Saptamana viitoare avem nevoie de o victorie ca asta !

Postaţi un comentariu