Dictatura noului

 

Noul este, de câteva decenii, un concept capturat de vocabularul publicităţii. În captivitate, el s-a îmbogăţit cu un sens nou. Nou înseamnă invariabil mai bine. Noul Ariel este fără discuţie mai performant decât modelul anterior. Aparatul de propagandă a industriei publicitare ne setează subconştient să achiziţionăm noutăţi. Ce e vechi se aruncă, preţuim noul. Cu mentalul colectiv astfel hipnotizat, campaniile de imagine ale lupilor tineri din politică îşi ating publicul ţintă fără să inoveze în vreun fel. Noul e îmbrăţişat de la sine, vine cu o apoteoză de necontestat. Îi vor rezista actorii lumii vechi a politicii, PSD, PNL, Iohannis?

PSD e în ananghie mare. Strania demisie din politică a lui Călin Popescu Tărieanu doar a amorsat o bombă plasată anterior. În limbajul cinematografic al producţiei “Cernobîl”, să spunem că reactorul social-democrat era supraîncălzit încă din primăvară. Acum a explodat miezul. PSD nu mai are timp de reparaţii, poate doar să cârpească fisurile în speranţa că nu vor fi cunoscute în afară radiaţiile care ucid dinăuntru. Viitorul pe care un fost preşedinte al său îl pregăteşte partidului este să-l acopere cu o cupolă a uitării, cu un orizont de regenerare de minim 20 de ani.
Lui Klaus Iohannis nu îi displace să odihnească adăpostit de cupolă, dar are o condiţie: să fie cea aurită a preşedinţiei. Atacul kamikaze al lui Tăriceanu i-a avariat preşedintelui siguranţa realegerii, care consta tocmai într-o întovărăşire ascunsă cu PSD. Traian Băsescu intuieşte cu agerime că preşedintele este sub risc maxim dacă va înfrunta în turul doi pe Dan Barna şi nu pe vreun candidat al PSD. Intrarea în cursa prezidenţială a lui Mircea Diaconu diminuează şansele PSD de tur doi şi implicit pe cele ale preşedintelui.

Dar indiferent cine va ajunge preşedinte, ofensiva noului va continua la alegerile locale şi parlamentare. Nu se vor putea constitui majorităţi sincere până la alegerile parlaementare şi cel mai probabil nici după. Ponta, viitorul lider al ALDE reunit cu Pro România, va revendica noua stângă. USR-Plus se va erija în noua dreaptă. În fond, filosofia politică a celor două formaţiuni va fi foarte asemănătoare, ca şi dorinţa lor de putere. Cum nici vechiul nu va dispărea, politica românească va lua traiectoria celei italiene, fără vreun partid majoritar, cu nenumărate cuptoare în care se prepară pizza fără ca aceasta să ajungă vreodată să se coacă.

“Centrul vid” numeau sarcastic ideologii stângii franceze, dar şi cei ai dreptei, doctrina noilor partide care contestau bipolarizarea tradiţională. Între timp, în Franţa, majoritarii au devenit minoritari şi “centrul vid” e la putere. Mai mult, visează să devină doctrină conducătoare în mai multe ţări europene. Nu ar fi deloc surprinzător ca mişcarea Ponta-Tăriceanu, care îl înghesuie pe Iohannis, să fie agreată de cancelariile occidentale, indispuse după călătoria de vasalitate întreprinsă de preşedintele român peste Ocean.