Galerie foto | Recorduri Jazz in the Park: 100.000 de mii de participanți și donații de peste 18.000 de euro
A șaptea ediție Jazz in the Park s-a încheiat duminică seara, după patru zile în care peste 30 de trupe din întreaga lume au urcat, în weekend (4-7 iulie), pe cele patru scene aflate în Parcul Central din Cluj-Napoca. Festivalul a înregistrat un record de audiență chiar din ziua deschiderii, când peste 26.000 de persoane au umplut parcul pe întreaga perioadă a zilei și mai mult de 8.000 de oameni au urmărit cu entuziasm concertul susținut pe scena principală de basistul Marcus Miller (US). Pe întreaga durată a festivalului, mai bine de 100.000 de persoane au participat atât la concertele de jazz, cât și la diferitele activități pregătite de organizatori și partenerii acestora în întreg parcul.
Un alt record înregistrat la această ediție a Jazz in the Park este legat și de cumpărarea biletelor neobligatorii pentru Fondul Jazz in the Park. Peste 4.000 de persoane au donat 18.000 euro pentru finanțarea celor trei proiecte culturale care urmează a fi susținute în cadrul Fondului: voucherul cultural care permite persoanelor cu venituri mici primesc bilete gratuite la spectacole de film, teatru, operă sau muzee, programul de terapie prin artă în spitalele din România, inițiat de Create. Act. Enjoy, și Drama 5 – o serie de rezidențe de creație pentru tinerii dramaturgi din România, proiect al teatrului independent Reactor de creație și experiment.
‘’Sunt mulțumit de cum a ieșit ediția a șaptea de festival. Simțeam nevoia să livrăm o ediție reușită, mai ales din cauza condițiilor de anul trecut, când ne-a plouat 9 zile din 11. Sunt încântat de modul în care colegii mei s-au mobilizat și de dinamica pe care noi am avut-o în acest an. De asemenea, am reușit să livrăm un lineup și un conținut de festival care a fost foarte bine primit de public, încă din prima zi. Am constatat un număr foarte mare de străini veniți la eveniment și am primit un feedback foarte bun din partea trupelor. Aproape toate au lăudat energia pozitivă a locului, muzica foarte variată și accesibilitatea evenimentului. Am dat tot ce am putut pentru acest eveniment și rezultatele au fost acolo. Simt că am trecut la un nou nivel‘’, a declarat Alina Vaida, directorul executiv al Jazz in the Park.
Ediția din acest an s-a putut lăuda cu un lineup de excepție, iar publicul venit în Parcul Central s-a bucurat de concertele trupelor Ghost-Note (US), Delvon Lamarr Organ Trio (US), Judith Hill (US), Shai Maestro Trio (IL), Chassol (FR), Tiny Fingers (IL), Festen (FR), Ours Samplus (FR), Hristo Yostov: Jazz Cats (BG), Malox (IL) și Kosmic Blues (RO).