Și câinii de pe stradă merită iubiți

Asta face Beáta: îi iubește și încearcă să le găsească familii. Angyalosi Beáta are 29 de ani. Lucrează ca fotograf profesionist, iar în timpul liber îi place să se plimbe în natură alături de câinele ei, Fickó. Din pasiunea pentru fotografie și din dragoste față de animale, Beáta a derulat mai multe proiecte prin care a vrut să ajute animalele abandonate să își găsească o casă. A început să facă fotografii profesioniste cățeilor abandonați, le-a postat pe contul său de facebook, iar oamenilor nu le venea să creadă că acei câini sunt de la un adăpost. Mulți dintre ei au și fost adoptați după ce cineva care a văzut pozele a prins drag de ei.

Am vrut să aflăm mai multe despre ce a îndemnat-o pe Beáta să se implice atât de mult în a ajuta animalele fără stăpân, așa că i-am pus câteva întrebări.

1. Cum a apărut dragostea față de animale? 

Dragostea față de animale am avut-o de mică, deoarece părinții mei m-au învățat să respect natura și animalele. Vacanța în copilărie am petrecut-o la țară, iar bunica avea mereu animale în curte. Țin minte că o dată am fost într-o excursie, iar ceva băieți se jucau cu o șopârlă la care i s-a rupt coada. Așa eram de supărată, încât am căutat un pet, am băgat șopârla în ea și am dus-o acasă la tata să o facă bine, să îi crească coada înapoi. Evident, am fost certată pentru că am scos-o din habitatul ei și am adus-o în oraș. I-am căutat un loc cu iarbă și i-am dat drumul. Însă nu am fost lăsată niciodată cu animale la bloc. Timpul a trecut, eu m-am mutat împreună cu prietenul meu. Acum patru ani mergeam la Padiș de 1 Mai. Am ajuns târziu, era deja întuneric când am facut dreapta spre Glăvoi, iar exact în curbă am văzut o pereche de ochi care luminau în întuneric. Am oprit mașina, am găsit un pui de cățel slăbit, abandonat pe marginea drumului, departe de stână, de case. L-am luat cu noi, deși nu prea știam dacă ne lasă cu cățel la cazare. Avea cam 3-4 luni, dar deja a făcut mini excursii, l-am luat cu noi și în peștera Farcu.  Am ajuns la Cluj și am început să mă interesez unde aș putea să îl las, cui aș putea să îl dau. Evident, ca și în momentul de față, peste tot e plin și la asociații și în adăposturi. M-am gândit să îl promovez spre adopție, dar după 3 zile de stat cu el în casă nu m-a lăsat sufletul. Așa mi-am făcut eu un prieten blănos pe viață. De când îl am, am mai slavat câțiva căței, dar cred că tot Fickó, terrierul de la Padiș a fost cel mai neastâmpărat dintre toți. Sau poate m-a învățat el să trec cu vederea peste multe lucruri, și să mă concentrez asupra bunăstării animalului.

2. Cum ai început să faci fotografii câinilor abandonați? Cât de mult sunt influențati oamenii de felul în care arată un animal când vor să aleagă unul pentru adopție? 

Ideea mi-a venit după ce l-am adoptat pe al meu. Toată viața mea de când am terminat liceul, numai poze am făcut, iar cum trăim într-o viață online, m-am gândit că ar fi de folos să arăt oamenilor ce căței sau pisici faine se găsesc prin adăposturi. E mai ușor să dai scroll pe facebook, decât să te duci într-un adăpost. Din păcate, cei care se află în adăposturi sunt lăsați cam în urmă. Mulți oameni cred că dacă adoptă un câine din adăpost o să fie bolnav sau o să îmbolnăvească familia. Câinii din adăposturile autorizate deja se dau spre adopție vaccinați, deparazitați și sterilizați. Nu au cum să transmită boli oamenilor. Când am făcut poze la adăposturi, duceam câinii la o plimbare, le căutam un loc cu iarbă, flori, un fundal cu copaci, cu cer, cu orice numai să nu se vadă adăpostul. Evident, asta nu se poate face oriunde, dar atunci căutam un perete, doar să nu se vada cuștile în fundal. Nu doream să fac poze de după gratii, nu doream să am poze cu căței cu urechile lăsate jos, să se vadă suferința în ochii lui și oamenilor să li se facă milă de căței. Voiam să se vadă speranța, că sunt căței fericiți care doresc să se adapteze și să aibă un stăpân. Oamenii, din păcate, de multe ori caută rasa în câine. Mulți își aleg câine că seamănă cu o rasă oarecare. Contează foarte mult felul în care arată. Dacă un câine apare îngrijit în poze are mai multe șanse înspre adopție. Câinii se transformă repede dacă sunt hrăniți corespunzător și au parte de iubire. Eu am salvat un cățel care era pe moarte, dacă nu îl luam, ar fi murit în câteva ore. Veterinarul a spus că în viața lui nu a văzut așa câine urât. Îi spunea Mephisto. Mephisto a crescut mare, e foarte sănătoasă și a câștigat și un concurs de frumusețe în Odorheiul Secuiesc, unde a fost adoptată.

3. Ai observat ca un câine să fie privit disprețuitor înainte de fotografii și după ce a fost fotografiat să fie apreciat de un număr mare de persoane? 

Nu cred că ar fi privit disprețuitor, dar oamenii când văd fotografii de calitate, deja involuntar apreciază mai mult și cățelul. Mulți nu dau share la o postare pentru că le apare pe profil și nu dă bine. Dar când sunt fotografii cu căței care nu sunt în cuști sau abandonați pe nu știu unde, share-urile se înmulțesc brusc. Am o senzație că oamenii nu vor să vadă adevărul pur, reacționează doar la ce e frumos prezentat. Eu am observant că de când am început cu postările despre animale, mulți dintre followerii de facebook, mi-au dat unfollow. Pur și simplu nu vor să vadă animale care suferă, care sunt abandonate, bătute și așa mai departe.

4. Cum alegi câinii pe care îi fotografiezi?

Nu îi aleg. Pentru mine ficeare cățel este frumos și special. Dacă în seara aceea aș fi găsit un pechinez cu un ochi lipsă și 3 picioare, pe el l-aș fi adoptat și iubit. Până nu m-au întrebat oamenii de pe stradă câți bani am dat pe câine sau ce rasă e, nu mi-am dat seama că e chiar frumos. Tocmai de asta contează prezentarea la oameni. O dată am găsit un ciobănesc, ciufulit și bătut. M-a lăsat să îi pun zgarda și ne-am plimbat în jurul blocului până a venit veterinarul să mă ajute să îl bag în mașină să îl ducem la adoptator. M-a oprit o doamnă, că ce frumos e, a fost scump? Nu mi-a venit să cred.

5. Cât de rapid se mobilizează cineva și se hotărăște să adopte un câine după ce vede fotografiile?

Depinde de cățel. Din păcate, sunt căței și pisici care sunt prea „comuni”. La ei poate dura și luni. Există o saturație deja pe raza Clujului. Cățeii negri se dau mai greu spre adopție. Am fotografiat o dată un cățel pe nume Max care a fost în grijă la iCare 3 ani de zile. După pozele făcute la studio și-a găsit familia in Germania.

6. Am văzut că aveți mai multe proiecte prin care încercați să strângeți fonduri pentru sterilizarea câinilor și pisicilor abandonate. Despre ce proiecte este vorba?

Am avut 3 evenimente  #dogsarefamily unde am fotografiat căței în schimbul unor donații.  Cred ca este evenimentul meu preferat. Mi-a facut foarte mare plăcere să văd câți oameni s-au adunat și au donat. Am vrut să rămână cu o amintire frumoasă și așa a și fost. Am făcut niște poze de care stăpânii se pot bucura o viață. 2018 a fost al doilea an în care am creat calendarul Pawsome. Am făcut un concurs pe facebook unde puteau participa doar căței și pisici adoptați. A trebuit să spună povestea lor, iar cei 12 care au primit cele mai multe like-uri, au avut parte de o ședință foto la studio și au avut șansa de a apărea în calendar. Calendarul a avut succes și în 2017, dar anul acesta cum am făcut și cu pisici, s-a vândut și mai bine. S-au dat aproape 200 de calendare de perete și 250 de calendare  de birou. Au mai ramas doar câteva bucăți. Mi-a făcut placere să cunosc o comunitate așa mare care a adoptat animale de companie. Vreau ca oamenii să vadă cât mai mulți căței și pisici adoptați, poate prind chef de o adopție. De aceea am creat și postcard-uri care se pot trimite oriunde în lume.

7. Ce urmează în 2019?

Doresc să mai fac evenimente #dogsarefamily. Am aplicat la Start-Up pentru un studio foto pentru animale de companie. Îmi doresc foarte mult să am locația mea, unde nu sunt deranjată de nimeni și pot să îmi continui activitatea în a fotografia căței și pisici. Lucrez la un proiect nou surpriză, iar la sfârșitul anului voi face calendarul Pawsome 2020.

Calendare de perete Pawsome se pot cumpăra de la Ramona Axinte de la iCare, asociație care se ocupă de animalele fără stăpân. Postcard-uri se găsesc la librăria Gaudeamus și cafeneaua Koffer.