Programul pentru Ziua Unirii Principatelor în Cluj
Primăria municipiului Cluj-Napoca invită clujenii și turiștii deopotrivă, joi – 24 Ianuarie 2019, la celebrarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.
„Mica Unire” are o semnificație aparte în istoria națiunii române, reprezentând un moment cheie în amplul proces care a condus la înfăptuirea Marii Uniri a României din 1918.
Instituția Prefectului județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „GEMINA” deschid manifestările dedicate Unirii Principatelor Române cu ceremonia militară și religioasă, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 09:00.
Primăria Cluj-Napoca vă invită în Piața Unirii, începând cu ora 14:00, la Regalul Folcloric susținut de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români. În Piața Avram Iancu, începând cu ora 20:00, un spectaculos foc de artificii va încheia sărbătoarea Unirii Principatelor Române.
De asemenea, în data de 24 ianuarie 2018 accesul la patinoarul din Piața Unirii va fi gratuit după următorul orar:
- 10:00 – 11:30
- 12:00 – 13:30
- 14:00 – 15.30
- 16:00 – 17.30
- 18:00 – 19:30
- 20:00 – 22.00
Restricții de circulație
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație joi, 24 ianuarie 2019, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, astfel:
- închiderea circulației rutiere în Piața Unirii, pe banda trei, în intervalul orar 08:00 – 22:00 (dacă situația o impune);
- restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. Napoca – str. Universităţii – Piaţa Unirii latura de sud şi de est – Bulevardul Eroilor între orele 18:00 – 20:30 (dacă situația o impune);
- restricţionarea circulaţiei rutiere în Piaţa Avram Iancu între orele 19:45 – 20:30 (dacă situația o impune);
- eliberarea parcărilor de pe latura de vest a Pieţei Avram Iancu din data de 23 ianuarie 2019, orele 23:00, până în data de 24 ianuarie 2019, orele 21:00.
Program CTP
În ziua de 24 ianuarie transportul în comun se va desfășura conform orarului de duminică.