OPINIE | Cum ar fi posibil Cluj „plus” Napoca?

Opinie semnată Ovidiu Țentea, arheolog, fost președinte al Comisiei Naționale de Arheologie

M-a urmărit de sărbători gândul că am lăsat tema Cluj și Napoca cu ușa trântită în nas la final de Centenar! Revin asupra ei cu prospețimea începutului de an, la o săptămână după ziua culturii, care numai națională n-ar trebui să fie numită!

În anul 1974, orașului Cluj i s-a atribuit printr-un decret al Consiliului de Stat și denumirea latină Napoca, în același timp cu Turnu Severin, căruia i s-a adăugat în denumirea oficială cea a orașului antic Drobeta. Povestea lor comună era ridicarea la rang de municipium la începutul domniei împăratului Hadrian. Amprenta politică a vremurilor era evidentă.

În acei ani, fundalul național-comunist al regimului politic se contura tot mai clar și în tot mai strânsă legătură cu creșterea intensității propagandei traco-dacismului. Paradoxal, accentele cele mai stridente ale acestui fenomen s-au manifestat în spațiu public clujean între finele anilor 90 și 2004. Printre exagerările naționaliste se vehicula în acei ani chiar variant redenumirii în  Napoca-­Cluj, astfel încât orice tentativă de revenire la denumirea firească a orașului să se lovească de varianta, Doamne ferește de mai rău! Recent, problema plăcuțelor bilingve a fost soluționată printr-un nou apel la moștenirea antică: Cluj-Napoca, Kolozsvár, Klausenburg (Municipium Aelium Napocense!). Plăcuța bilingvă a fost așadar dublată, iar Napoca a apărut de două ori, atât în varianta română, cât și în cea latină. Dincolo de mizele meschine ale reprezentării identitare prin toponimia orașului, despre modul în care se vede grija autorităților, a comunităților sau a asociațiilor neguvernamentale pentru patrimoniul antic am vorbit cu alte ocazii, poate nu chiar atât de tranșant cât ar fi trebuit! Aparent am avea de-a face cu o preocupare aparte pentru patrimoniul său antic!

Nu voi face nicio comparație cu alte orașe din România sau din restul Europei, ci mă voi limita la o scurtă enumerare.

Marcarea virtuală a incintei nordice a orașului Napoca a dispărut de pe treptele de acces ale “Palatului telefoanelor” cu mulți ani în urmă, odată cu înlocuirea mozaicului anilor 80 cu gresia finalului de ani 90. Astfel, orice reprezentare a incintei nordice în parcul Caragiale a dispărut cu această ocazie din mentalul colectiv!

În apropiere, ruinele romane de pe strada Deleu, fostă sală de box, au intrat în stare de conservare sub un Boutique Hotel! Fără niciun proiect serios, este puțin probabil ca în viitorul apropiat să fie asigurat accesul vizitatorilor în acest spațiu.

Ambele zone sunt în acest moment rupte de context, practic anulate. Vecinătatea clădirii Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei poate fi însă cheia unor soluții viitoare. Acest muzeu emblematic nu poate compensa din proprie inițiativă, pentru moment, probleme de dezvoltare urbană a orașului, pentru că instituția se zbate de mulți ani în probleme administrative majore. În ultima vreme însă s-a putut observa o schimbare de viziune care poate fi încurajatoare, cu condiția ca administrația orașului să (vrea să) înțeleagă mai mult! Lipsa de apetență a autorităților locale pentru a susține, așa cum este firesc, Muzeul de Istorie a Transilvaniei (!) se lovește de un paravan de stică pe care doar administrația îl intuiește prin argumentații care țin de un alt ordonator de credite! În acesta logică, justificarea rămâne clară: Muzeul de Istorie a Transilvaniei este o chestiune exclusivă a Bucureștiului și nu a orașului! Continui să sper că tot Primăria poate găsi soluții, dincolo de argumentații birocratice prin care nu e nevoie decât de un colț de hârtie pentru a face demonstrația că statul român, de fapt, nu poate lucra eficient cu statul român din cauza sistemului legislativ al statului român!

Primăria ar trebui să înțeleagă că în depozitele și în curtea muzeului sunt exponate excepționale din Napoca, iar unele dintre acestea (sarcofagele sau coloanele din curtea muzeului) ar putea la fel de bine să fie amplasate în Parcul Caragiale și in condițiile amenajării creative a acestuia, asigurându-se o pază corespunzătoare. Primăria, desigur, nu fără eforturi, ar putea asigura cadrul extinderii obligatorii a muzeului. Astfel, s-ar putea repune în context incinta nordică, ruinele de pe strada Deleu și unele monumente care pot sta în aer liber! Deși în acest moment instituțiile statului mai degrabă se feresc unele de altele de teama Curții de Conturi, viitorul apropriat ar trebui să aparțină unui management responsabil!

O astfel de cooperare în regim de parteneriat ar putea duce și la punerea în valoare a anumitor porțiuni din incinta medievală, care suprapun sau integrează incinta romană, de pe latura vestică. Aici se află o porțiune impresionantă de zid (dintre Politehnică și, mai nou, sediul Consulatului onorific al Republicii Sierra Leone), unde nu au fost efectuate cercetări arheologice relevante. De asemenea, porțiunea de zid de strada Fulicea 23!

Singura zonă în care poți întrezări o secvență în spațiul public rămâne în Piața Unirii. În cadrul galeriilor Galeriile Ferdinand a fost conservată o secvență din Napoca, dar care este puțin cunoscută publicului.

O administrare responsabilă ar demara o strategie de dezvoltare a centrului istoric al orașului, care să pună capăt măsurilor contradictorii care se iau și în present. În lipsa unui cadru coerent, continuă difuzarea în spațiul public a imaginii false a „blocajului al dezvoltării” datorat monumentelor istorice și siturilor arheologice!

Primăria are obligația de a se confrunta cu realitatea actuală «Cluj „minus” Napoca» și de a decide dacă trece Napoca pe plus!