România îmbătrânește, Clujul întinerește – interviu cu sociologul Petru Iluț

La începutul anului 2019, Primăria Cluj-Napoca a făcut publice câteva date statistice referitoare la evoluția populației orașului în 2018. Aflăm astfel că s-au născut în Cluj-Napoca 6.667 copii (3.377 băieți și 3.290 fete), au fost înregistrate 4.959 de decese, au fost emise 2.504 acte de căsătorie și au avut loc 68 de divorțuri administrative. 497 de cupluri au fost premiate pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, iar 3 clujeni au fost sărbătoriți alături de comunitate la împlinirea vârstei de 100 de ani. De asemenea, prenumele cele mai alese pentru noii cetățeni ai orașului au fost Andrei (359), Alexandru (266), Matei (265), David (228), Ștefan (188), Tudor (152) și Mihai (140) la băieți, în timp ce la fete cele mai populare au fost Maria (709), Sofia (215), Ioana (137), Ana (135), Antonia (117) și Elena (105). 5 cupluri au vrut să fie sigure că își pot alege ora și ziua perfecte pentru căsătoria civilă și au făcut o programare online pe site-ul Primăriei în primul minut al anului, 177 de cupluri au făcut programarea în primele 30 de minute după miezul nopții, iar până la finalul zilei de 1 ianuarie numărul a ajuns la 445. Având în vedere datele prezentate, am vrut să vedem cum se situează Clujul din punct de vedere demografic și care este trendul spre care se îndreaptă în 2019, dar și în anii următori. Ne-a răspuns la întrebări prof. dr. Petru Iluț, psihosociolog.

1. Având în vedere că în anul 2018 s-au născut în Cluj-Napoca 6.667 copii și au fost înregistrate 4.959 decese se poate considera că orașul este unul cu un trend ascendent spre întinerire? Contribuie la asta numărul mare de oameni care aleg să se stabilească în Cluj în ultima vreme?

Numărul mare de tineri care vin în Cluj din alte localităţi pentru locuri de muncă bine plătite, familişti sau cei care îşi întemeiază o familie şi au copii, precum şi a multor studenţi ai universităţilor din urbe, unii lucrând încă din timpul studenţiei şi care rămân aici în câmpul muncii, toţi aceştia reprezintă un semnificativ potenţial de întinerire a oraşului nostru prin ei înşişi şi prin copiii lor. Însă pentru a ne pronunţa cât de cât realist asupra existenţei unui trend relevant nu este suficientă comparaţia doar pe un an dintre nou născuţi şi decedaţi. Iar pe de altă parte, într-o atare predicţie ar trebui avuţi în vedere mai mulţi factori socio-economici, cum ar fi dinamica de viitor a pieţei muncii, costul şi calitatea vieţii de ansamblu. Dar cel puţin pentru un orizont de timp apropiat, tendinţa de întinerire a orașului este prezentă. Să nu uităm însă că, în general, Clujul a avut şi are un tonus tineresc prin numărul mare de studenţi, cumulând în prezent o cifră de peste 100.000.

2. Și în anii trecuți, dar și în 2018, numărul femeilor din Cluj-Napoca este considerabil mai mare decât cel al bărbaților. Este aceasta o problemă? Este Clujul un oraș dezechilibrat din acest punct de vedere?

Fără a face calcule propriu-zise, uitându-ne peste structura populaţiei în funcţie de gen (sex), în mediul urban din România (şi din lume în general) numărul femeilor este mai mare cu câteva procente decât cel al bărbaţilor. Clujul nu este, aşadar, o excepţie. De altfel, este cunoscută diferenţa biologică dintre bărbaţi şi femei în favoarea celor din urmă, nu doar ca speranţă de viaţă, ci şi ca pondere mai mare a mortalităţii masculine la toate grupele de vârstă, începând de la categoria 0-4 ani. Se mai adaugă apoi faptul că bărbaţii au profesii şi activităţi cu un risc fizic şi psihic mult mai mare.

Problema de ce femeile trăiesc mai mult şi de ce, în cea mai mare parte a lumii, sunt mai numeroase decât bărbaţii a fost şi este un subiect dezbătut şi în cercurile ştiinţifice. De câte ori am participat la conferinţe şi congrese pe această temă, feministele aduceau în prim plan un alt factor: bărbaţii beau şi fumează considerabil mai mult. Au dreptate, deşi diferenţa dintre cele două genuri, şi din acest punct de vedere, a început să scadă. Oricum, subiectul stârneşte multe pasiuni ideatice şi nu numai.

Revenind însă la întrebarea despre dezechilibru, faptul că, de exemplu, în 2018 figurau ca rezidenţi în Cluj 152.006 de persoane de sex masculin şi 171.478 de sex feminin, cam aceeaşi diferenţă constatându-se şi în anii precedenţi, nu constituie un motiv de îngrijorare în sine. Mai ales că nu ştim cum arată proporţia dacă avem în vedere toată populaţia Clujului la un moment dat, desigur mult mai mare şi mai diversă decât cea rezidenţială stabilă. Oricum, viaţa socială concretă, în fluiditatea şi complexitatea sa, absoarbe şi rezolvă astfel de disparităţi. Un exemplu spactaculos este cazul „decreţeilor” care a însemnat că în perioada 1967-1968 s-au născut cu 500.000 de copii mai mulţi decât în mod obişnuit, ceea ce a constituit în sine o problemă de-a lungul evoluţiei respectivei generaţii (grădiniţă, şcoală, armată, locuri de muncă etc.), ridicând însă şi o problemă specială: se ştie că cel puţin la prima căsătorie, partenerul conjugal (masculin) e mai mare decât partenera cu aproximativ 4 ani. Prin urmare, când fetele de 18-20 de ani din respectiva cohortă ajungeau la vârsta căsătoriei nu găseau suficienţi băieţi cu 4 ani mai mari şi acelaşi lucru se întâmpla cu băieţii de 24-25 de ani în încercarea de a-şi găsi mirese mai tinere decât ei, pentru că după 1968 s-a revenit la „normalul” natalităţii, la valorile anterioare boomului de naşteri al anilor ’67-’68. Tinerii s-au adaptat la situaţie (în principal căsătorindu-se la vârste mult mai apropiate), iar România nu a suferit din această cauză.

3. Având în vedere evoluția numărului de locuitori ai orașului Cluj în ultimii ani este plauzibilă cifra de un milion de locuitori, despre care s-a tot vorbit, într-un viitor apropiat?

Se pot vorbi multe. Cifrele arată că din 2014 până în 2018 numărul persoanelor cu rezidenţă în Cluj a crescut cu 2.665. Chiar dacă ritmul ar creşte, de la 323.484 câţi sunt în prezent până la 1 milion e foarte mult. Astfel, dacă nu intervin mutaţii fundamentale în plan economico-social, e greu de ajuns la această cifră chiar în 20-30 de ani. Este însă un alt lucru că populaţia Clujului ca atare (şi cea nonrezidenţială) este în mod obişnuit mult mai mare decât cea oficială, ca cifră oferită de Institutul Naţional de Statistică. Apoi, în viitor Clujul ar putea integra administrativ alte localităţi rurale sau chiar urbane, ceea ce nu ar indica şi creşterea efectivă a numărului rezidenţilor, fiind doar o înmulţire a unităţilor teritoriale aparţinând oraşului, care ar aduce cu ele, în mod firesc, şi un aport de populaţie.

4. Cum influențează demografia orașului persoanele care locuiesc în Cluj, dar care nu figurează în evidența populației de aici, uneori poate ani de zile?

Am menţionat deja contribuţia studenţilor (atenţie, nu doar a studenţilor „clasici”, ci şi a tot mai multor masteranzi şi doctoranzi, dintre care mulţi străini) la atmosfera tinerească, vibrantă, a vieţii cotidiene din Cluj. Dar după cum se ştie bine, şi mulţi clujeni fructifică direct situaţia, cei care nu au domiciliu aici caută şi găsesc chirie. De unde şi preţul ridicat al chiriilor şi apartamentelor de vânzare. Dar preţul produselor şi serviciilor în general este mai mare la Cluj. Dacă adăugăm aici şi masa mare de turişti, amploarea şi frecvenţa festivalurilor şi concertelor, se poate constata uşor că viaţa plină de animaţie, prospeţime, densitate culturală de calitate şi alte atuuri ale unui oraş dinamic, prosper şi deschis la experienţe culturale înseamnă şi anumite costuri. Acestea nu sunt doar cele financiare sugerate anterior, ci şi mai largi din punct de vedere psihosocial, cum sunt aglomerarea stradală, agitaţia, zgomotul, ceea ce duce la o stare de disconfort. Tind să vorbesc acum ca un pensionar care locuieşte în „buricul târgului”. Dar fiindcă mă consider şi sociolog, crezând în valabilitatea şi aproape inevitabilitatea ideii analizei oricărui fenomen socio-uman prin prisma balanţei „avantaje-dezavantaje”, „costuri-beneficii” (desigur nicidecum doar strict economice), preocuparea managementului şi dezvoltării şi în cazul Clujului este de a lua în calcul cât mai multe consecinţe posibile ale deciziilor, de a minimiza costurile şi de a mări beneficiile. Tot ca sociolog ştiu însă că survine imediat întrebarea: cât de echitabil social sunt împărţite costurile şi beneficiile şi pentru ce orizont de timp? Însă aceasta este o discuţie ce ar depăşi cadrul articolului de faţă.