Directorul muzical al Filarmonicii din Marsilia: Cluj-Napoca merită să devină Capitală Culturală Europeană
„Toate ţările trec prin dificultăţi financiare, însă pentru obiectivul ca oraşul Cluj-Napoca să devină Capitală Culturală Europeana, trebuie găsite soluţii. Până la urmă vorbim despre o Olimpiadă Culturală pe care niciun alt oraş din România nu ar merita mai mult să o găzduiască”, este îndemnul pe care dirijorul Lawrence Foster l-a transmis ieri, la Cluj, în urma decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.
Oraş sărac, dar cu pretenţii
În prezent Lawrence Foster este directorul muzical al Operei din Marsilia şi al Orchestrei Filarmonice marsilieze şi se află în România cu ocazia Festivalului „George Enescu”. Întrebat de Transilvania Reporter care sunt principalele atuuri pe care le are oraşul Marsilia în calitate de Capitală Culturală Europeană în acest an, Lawrence Foster a precizat că schimbările nu sunt foarte vizibile deşi mulţi şi-ar fi dorit asta. „Pericolul unui oraş de a deveni Capitală Culturală Europeană constă în primul rând în efemeritatea acestui titlu. Ce contează este dacă după un an oraşul îşi va menţine standardul , sau va decădea din nou la statutul iniţial. Marsilia este al doilea oraş ca mărime din Franţa, însă este printre cele mai sărace. Are un deficit imens în buget, nu are o industrie proprie şi este un oraş cu multe probleme. Cu toate acestea, în 2013 s-a reuşit înfiinţarea unui nou muzeu incredibil în apropierea portului, Opera a fost recondiţionată parţial şi a fost salvată de la prăbuşire, avem o orchestră minunată şi un manager care o apreciază foarte mult, Maurice Xiberras. Împreună sperăm să creştem nivelul percepţiei vieţii culturale în oraş şi să ne păstrăm ambiţia”, a declarat Lawrence Foster la Cluj.
Act de cultură
Pentru ca oraşul Cluj-Napoca să devină Capitală Europeană a Culturii în 2021 trebuie să aibă până atunci o sală de concerte deja construită, este de părere dirijorul născut în Los Angeles, cu origini româneşti. „Este absolut necesar să se investeacă în acest obiectiv. Dacă Pécs a reuşit în 2010 să devină Capitală Culturală, atunci şi Clujul poate. Ei nu au avut o orchestră cu asemenea renume precum este cea din Cluj, au avut însă alte avantaje. Cluj-Napoca este un centru cultural cu identitate şi potenţialul este uriaş pentru acest oraş. Aveţi aici tot ce vă trebuie: oraşul este curat, restaurantele şi hotelurile sunt bune, orchestra este admirabilă, soliştii la fel. Când am dirijat «Oedip» în Amsterdam am adus corul din Cluj, să nu uităm asta”, aminteşte Lawrence Foster. Muzicianul consideră că intenţia unui oraş de a deveni Capitală Culturală Europeană nu trebuie să fie act politic, ci un act de cultură în care să fie implicate toate mediile. „Cluj-Napoca merită să devină Capitală Culturală Europeană mai mult decât orice alt oraş din România. Aveţi toată suţinerea mea, însă nu pot eu obţine acest titlu. Am avut puţin de făcut cu devenirea Marsiliei Capitală Culturală. Primarul de acolo a avut un rol foarte important, el administrează oraşul de 20 de ani şi asta a contat. Toate ţările trec prin dificultăţi financiare, însă pentru acest obiectiv trebuie găsite soluţii, până la urmă vorbim despre o Olimpiadă Culturală”, susţine dirijorul.
România, familia mea
„Sunt foarte emoţionat şi este o mare onoare şi plăcere să mă aflu aici” au fost cuvintele în limba română pe care Lawrence Foster le-a rostit la începutul discursului său în urma decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Continuând cu jovialitate în limba engleză, în prezenţa soţiei sale Angela, a fiicei Nicole şi unui auditoriu format în majoritate de muzicieni şi oameni de cultură din Cluj, reputatul dirijor a făcut o incursiune de o jumătate de oră în mai multe etape ale vieţii şi carierei sale. „Am venit prima dată în România, cu Orchestra Filarmonică din Los Angeles în anii ’60. Toată viaţă mama mea mi-a povestit despre România şi nu mi-a venit să cred că am ajuns în ţara mea de origine. Am avut un frate care a murit înainte ca eu să mă nasc şi care este înmormântat în Cimitirul Evreiesc din Bucureşti. În 1969 am avut ocazia să vin cu un turneu în România şi astfel am dirijat în Oradea şi în Cluj pentru prima dată. Am fost şocat atunci, în cel mai bun sens al cuvântului, de calitatea orchestrei”, a mărturisit dirijorul, scuzându-şi ignoranţa specific americană, de la acea vreme. “Când am auzit prima repetiţie m-am gândit că stau în faţa filarmonicii berlineze. Talentul românesc era îmbinat cu educaţia muzicală austro-ungară”, a declarat Lawrence Foster.
Cerere în căsătorie
După Cluj, dirijorul a avut un spectacol în oraşul Arad, locul unde şi-a cunoscut actuala soţie, Angela. “Doi ani mai târziu, la Cluj, în octombrie 1971, ca muzician unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă este să interpretezi sau să dirijezi pentru prima dată Simfonia a noua de Beethoven. Ca fiinţă umană, unul dintre cele mai importante momente este să decizi alături de cine îţi vei petrece restul vieţii. Atunci, între două reprezentaţii, într-un restaurant, i-am cerut mâna actualei mele soţii, Angela”, a precizat Lawrence Foster continuând să-şi amintească cât de dificil i-a fost în regimul Ceauşescu să-şi aducă soţia în SUA. Câţiva ani mai târziu, viaţa i-a dus pe cei doi în Monte Carlo şi acolo li s-a născut şi fiica, Nicole, în prezent o foarte bună vorbitoare de limba română. “Tatăl meu a murit când eu aveam patru ani şi de aceea Foster nu este un nume foarte românesc. Am fost adoptat de tatăl meu vitreg, un austriac care a trăit foarte mult în Anglia şi a venit în SUA. Îmi cer scuze familiei mele că nu am învăţat foarte bine limba română. După atâţia ani de căsătorie şi mai ales după aceste zile pe care le petrec în România, datorez acest lucru nu doar soţiei ci şi originilor mele”, a afirmat Lawrence Foster la Cluj.
Enescu, mină de aur
Dirijorul a amintit şi despre modul în care a devenit interesat de muzica lui George Enescu, când, în copilărie, asculta rapsodiile muzicianului. În ediţia din 1998 a Festivalului “George Enescu”, Lawrence Foster a fost desemnat Director Artistic şi cea mai recentă înregistrare a lui Enescu – orchestraţie proprie a Octetului pentru coarde cu Orchestre Philharmonique de Monte Carlo pentru EMI – a fost lansat în primăvara anului 2009, la iniţiativa dirijorului. “Indiferent ce a crezut Enescu despre muzica sa, compoziţiile sale sunt capodopere. În contextul de astăzi din România, uitându-mă la titlurile ziarelor, compoziţia lui George Enescu este o mină de aur muzicală, pe care chiar a meritat să o exploatez, spre deosebire de alte mine despre care se vorbeşte azi”, a spus dirijorul. “Muzica lui George Enescu este dificil de ascultat şi de înţeles, însă merită tot efortul. Orice orchestră care interpretează compoziţiile dificile ale lui Enescu va fi o orchestră mai bună după aceea. Chiar şi în moarte, Enescu nu este doar un compozitor, ci şi un extraordinar pedagog”, a concluzionat Lawrence Foster. Dirijorul a fost apludat minute în şir în Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” având ocazia chiar să “dirijeze” momentul artistic al ceremoniei când publicul din sală i-a cântat cu emoţie “La mulţi ani!”.
“Enescu nu va fi niciodată la fel de popular ca şi Ceaikovski dar, tot mai mult, muzica lui în sălile de concert va demonstra lumii că România este mai mult decât ceea ce spun titlurile ziarelor. România are atâtea de oferit în toate domeniile şi am încrederea că toate acestea vor fi cunoscute. Voi contribui şi eu la această promovare, ca datorie pe care trebuie să o împlinesc date fiind originile mele şi dată fiind onoarea de a dirija compoziţiile lui George Enescu”, Lawrence Foster, dirijor.
Concertul pe care Lawrence Foster îl va dirija la Bucureşti la Sala Mare a Palatului în cadrul Festivalului “George Enescu” va avea loc duminică, opt septembrie, de la ora 19.30. Din progam fac parte compoziţiile: D. Dediu-Frenesia pentru orchestră op. 84 (2000), J. Brahms- Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor op. 102, M. Ravel-Rapsodie espagnole, M. Ravel-Pavane pour une infante défunte, M. Ravel-Alborada del Gracioso, M. Ravel-Boler