Ridicați gardurile, să treacă aricii

În cele mai multe orașe, în afară de porumbeii stăpâni pe piața centrală sau pe parcurile unde bunicii se așează pe bancă și le mai dau de mâncare, ciori sau păsări doar în trecere, se găsesc animale numai la grădina zoologică sau nici acolo. Clujul nu are o grădină zoologică, dar are animale în oraș. Specialiștii spun că este posibil acest lucru datorită pădurilor din împrejurimi, care fac mai ușoară trecerea animalelor de la mediul lor la spațiile asemănătoare mediului lor din oraș și că acest lucru este unul benefic pentru Cluj, dar și pentru locuitorii săi. Așa cum a declarat pentru Transilvania Reporter, conferențiar dr. Ioan Coroiu, din cadrul Facultății de Biologie a UBB, animalele sălbatice întâlnite în oraș sunt un indicator biologic important asupra stării de sănătate a mediului în care oamenii trăiesc. Cu cât mediul e mai curat, cu atât numărul acestor animale este mai mare.

Nu pot fi luate în discuție animalele de mari dimensiuni precum urșii, lupii sau mistreții, dar Clujul se bucură de o faună variată care include arici, veverițe, lilieci, buici sau jderi de piatră, bursuci, hermeline etc.

S-a format astfel o anumită legătură între aceste vietăți și locuitorii din zona parcurilor sau spațiilor verzi de mai mari dimensiuni unde pot fi întâlnite, iar când se întâmplă ca animalele să întâmpine dificultăți sau numărul lor să scadă, oamenii încep să se îngrijoreze. Este cazul locuitorilor din zona cartierului Gheorghieni, care au sesizat că tot mai mulți arici au probleme în a tranzita spațiul dintre blocuri din cauza unor garduri cu care primăria a împrejmuit anumite spații verzi.

Domnul Nicu Bendea locuiește în cartierul Gheorghieni, ba chiar a copilărit acolo, și spune că problema dispariției aricilor este mai pregnantă de la instalarea gardurilor. „Eu am copilărit în cartierul ăsta și știu că erau o grămadă de arici, acum au cam dispărut. Au apărut leșurile lor atunci când au apărut și gardurile. Principala cauză a dispariției lor, pe lângă mașinile care îi lovesc, sunt gardurile. La instalarea lor a fost punctul de cotitură pentru că aricii nu au mai putut să umble dintr-un loc în altul”.

Problema este una reală și susținută și de conf. dr. Ioan Coroiu, care spune că „într-adevăr, gardurile sunt un fel de fragmentare a habitatelor de oraș pentru că aricii sunt, mai ales animale de noapte, și în natură, dar mai ales în oraș, și au teritorii, iar dacă le tai teritoriile nu numai că i-ai deranjat, dar fragmentarea aceasta poate duce la dispariția, la moartea lor. Ei se hrănesc cu alte animale, râme, insecte, până și cu șerpi se pot hrăni. Nu sunt imuni la veninul de viperă, cum se spune, dar pot prinde și vipere și pot mânca. De asemenea, pot fi considerați sanitari pentru locurile în care trăiesc. Dat fiind că sunt insectivori în pricipal, iarna nu prea au de mâncare și atunci hibernează. Toamna mănâncă mai mult, se îngrașă, își fac rezerve, apoi, mai pe final de toamnă, cum e acum, își sapă în pământ, dar nu la adâncime mare, scurmă un pic, și își fac un culcuș, sub frunze, pământ, rădăcini și iernează acolo, hibernează. Dacă li se taie aceste drumuri de noapte pentru a se hrăni și a-și face rezerva de iarnă atunci sigur că ori mor acum toamna, ori mor în timpul hibernării pentru că nu au rezerve suficiente să ajungă până primăvara. Am văzut și eu personal arici morți toamna târziu din această cauză. De fapt și din această cauză, nu exclusiv din aceasta. Dacă acele garduri ar fi instalate la 10 cm înălțime, totul ar fi în ordine, că eu nu se cațără, dar gardurile sunt făcute până în pământ”.

Îngrijorarea locuitorilor din cartierul Gheorghieni ar trebui să devină a tuturor locuitorilor din oraș, atât în ceea ce privește aricii, cât și celelalte animale pentru că, așa cum a fost menționat și la început, ele sunt indicatori biologici importanți ai poluării sau sănătății unui mediu.

În ultimii 25-30 de ani, după spusele dr. Ioan Coroiu, specialiștii care studiază animalele s-au aplecat cu predilecție asupra speciilor de sălbăticiuni care se adăpostesc în oraș pentru că e foarte interesantă adaptarea lor. Oamenii, intrându-le în mediul lor și tot reducându-l, le-au lăsat vietăților doar două posibilități: ori să dispară, ori să se adapteze la noua situație, la noile tipuri de habitat, numite științific, habitate antropice, de oraș sau de sat, „dar mai ales de oraș”, care sunt foarte artificiale. Printre multele specii care s-au adaptat la oraș este și ariciul.

„Sunt mai multe laturi de a privi acest animal. O dată este un simbol pentru literatura pentru copii, apoi fiind o sălbăticiune care trăiește în apropierea noastră înseamnă că el ne spune despre gradul de sănătate al mediului în care trăim noi. Într-un mediu foarte poluat, otrăvit și așa mai departe, nu are ce căuta. Dacă trăiește aici, este de bine. El este un indicator biologic, iar existența lui un avantaj deoarece cu cât ne izolăm mai mult de natură, cu cât nevoia de elemente din acestea sălbatice este mai mare. Deci au un rol concret animalele acestea, nu trebuie privite numai ca simpatice sau dăunătoare. Ele sunt utile pur și simplu pentru că înseamnă că nu am distrus cu totul natura nici în mediul în care trăim noi. Chiar și în zona de blocuri sunt pentru că s-au plantat garduri vii, tot felul de spații verzi, și ăsta e un lucru bun”, a mai adăugat conf. dr. Ioan Coroiu.

Ar trebui, așadar să existe o preocupare mai mare pentru ceea ce înseamnă aricii din oraș. Crearea unor circumstanțe care îi forțează să rămână flămânzi, să nu reușească să se pregătească de hibernare sau le limitează teritoriul nu spune decât că intrăm din ce în ce mai mult peste natură și ne „arficializăm” din ce în ce mai tare mediul, cu consecințe vizibile în timp.

Veverițele ștrengărițele

Puțin mai norocoase decât aricii, veverițele se bucură de o mare atenție din partea locuitorilor Clujului. Poate și pentru că pot fi văzute ziua, dar și pentru că sunt mai agile, iar gardurile montate nu le-ar împiedica deplasarea. Pot fi întâlnite atât în Parcul Detunata sau Parcul Babeș, cât și pe Cetățuie sau în Campusul USAMV.

De cele mai multe ori răspund la chemarea vizitatorilor care le fac atente lovind două nuci și acceptă dacă li se oferă de mâncare nuci, alune, alte fructe în coajă lemnoasă sau semințe. Nu se sfiesc nici dacă sunt fotografiate sau filmate, ba chiar uneori se apropie atât de mult încât iau din mâna trecătorilor ce li se oferă.