Interviu – Petru Iluţ, sociolog: „Job-ul bine plătit constituie un motiv de a trece peste dificultățile financiare din timpul facultății”

Nivelul de trai ridicat al Clujului cu chiriile sale uriaşe, subfinanţarea sistemului de învăţământ nu un număr mic de burse şi locuri în cămin, dorinţa de a le arăta părinţilor că s-au făcut mari şi se pot descurca, îi determină pe mulţi dintre studenţii de la universităţile clujene să se angajaze pe parcursul studiilor pentru a se întreţine. Acest fapt poate contribui la dezvoltarea lor, dar în acelaşi timp îi poate distrage de la studiu, scopul principal pentru care se află în Cluj. Despre studenţi şi alegerile lor, am povestit cu prof. dr. Petru Iluţ, sociolog şi cadru didactic la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul UBB.

Domnule profesor, după mulţi ani la catedră şi interacţiune cu studenţii, ne puteţi spune dacă studenții de astăzi sunt mai conștiincioși față de cei de acum zece ani, de exemplu?

Depinde ce înțelegem prin conștiincioși. Dacă înțelegem „toceala” pentru examen și prezența la cursuri, nu sunt atât de conștiincioși ca cei de acum câteva decenii. Dacă înțelegem, însă, preocuparea pentru anumite teme, pentru dobândirea de abilități mai mult practice pentru o anumită profesie, pot fi considerați mai interesați, dar chiar fără să relativizăm termenul de „conștiincioși” se impune o observație. În înțelesul lui obișnuit, și acum, și înainte, există și a existat un procent din masa mare de studenți foarte conștiincioși. Problema trebuie văzută și în sensul că înainte de ’89, și în anii următori, intrau o mică parte dintre ei, care terminau liceul, la studii superioare, pe când, de mai multă vreme, (n.r.: după 2000) situația este inversă, sunt mai puțini cei care nu urmează cursuri universitare și de aici se creează anumite procentaje în ceea ce privește notele, seriozitatea etc. Pe de altă parte, studenții de astăzi, ca majoritatea oamenilor, cu deosebire cei activi profesional, se adaptează lumii în care trăiesc, lume pe care, e adevărat că, într-o anumită măsură, o și construiesc. Funcționează circularitatea cauzală, dialectică, sau, cum cu mare emfază se spune acum, e vorba de o realitate lichidă, fluidă. Există o filozofie și o practică a orizontalității, în care nu tot săpăm, adâncim un subiect, nu mizăm atât de mult pe stabilitate, pe încremenirea în proiecte. Această mentalitate are minusurile și plusurile ei. Apropo de situația studenților de astăzi, dacă veți întreba pe cei mai în vârstă, marea majoritate vor declara că acum studenții sunt mult mai superficiali, dar și cerințele s-au schimbat. Nu se mai pretinde, ca înainte, „toceala”, ci creativitate, cel puțin la facultățile cu profil social și umanist –unde cunosc mai bine situația – studenții prezintă proiecte, portofolii, studii de caz, eseuri, adică materiale care pun la lucru contribuția proprie a studentului, imaginația, interpretarea, așadar activitate practică concreta (de teren). Cred, însă, că e în joc și o lipsă de conștiinciozitate, o superficialitate obiectivă, disfuncțională, în sensul că studenții citesc prea puțin, se „inspiră” prea mult de pe internet – unde circulă și tot felul de bazaconii –, se inspiră și unii de la alții, în realizarea probelor amintite. În ceea ce privește prezența la cursuri și seminarii, situația nu este specific românească, stiu că și la universități americane de prestigiu profesorii se plâng că frecventează cursurile mult mai puțini studenți decât în trecut, dar, din nou, să nu omitem că de foarte multe ori ceea ce noi etichetăm ca lipsă de seriozitate, ca dezinteres, este adaptarea la dinamicitatea vieții cotidiene și instituționale.

Credeți că studenții care să optează în timpul studiilor pentru un loc de muncă din afara domeniului lor de interes, doar pentru a se întreține, se concentrează mai puțin pe studii și ajung apoi mai slab pregătiți și cu șanse mai mici ca la absolvire să-și găsească de lucru în domeniu?

Iată, așadar, în întrebarea dumneavoastră, un exemplu de integrativitate în procesualitatea dată: pe lângă să învețe trebuie să și lucreze. Aceasta presupune și lipsa de concentrare de care vorbeați, dar pe de altă parte, cel puțin în domeniul socio-umanului, faptul că lucrează încă din timpul facultății poate constitui și un avantaj chiar în găsirea unui viitor loc de muncă, nemaivorbind de cunoașterea realității concrete, vii, cu pozitivitățile și dificultățile ei, chiar dacă nu este domeniul propriu zis de studiu. Nu aș vrea să sugerez nicicum că în sine e foarte bine ca tinerii studioși lucrează. Cu atât mai mult, cu cât știm cum pot fi ei direct și indirect exploatați.

Riscă orașul, printr-o piață de desfacere atât de scumpă, puține burse și puține locuri în cămine, să atragă mai mulți studenți care își permit să vină în Cluj din punct de vedere financiar, dar care nu sunt atât de bine pregătiți din punct de vedere academic?

Aș fi și eu tentat să spun un categoric „da”, însă prudența sociologică îmi spune că fără o cercetare empirică și fără o perspectivă mai largă nu e bine să ne grăbim. Invoc, din nou, complexitatea și adaptabilitatea decizională: viața scumpă a Clujului poate fi un factor obstacolant, de selectivitate, dar prestigiul universităților clujene, conjugat și cu speranța de a găsi în orașul în plină dezvoltare mai ușor job-uri bine plătite constituie motive de a trece peste dificultățile financiare din timpul facultății, inclusiv prin angajarea din studenție în câmpul muncii.

Există studenți care consideră că a lucra în timpul studiilor e idealul în această perioadă. Este aceasta performanță una normală, întâlnită adesea la tinerii studenți de-a lungul timpului, sau una la care s-a ajuns treptat din cauza faptului că învățământul e slab finanțat de către stat și nu mulți primesc bursă ca să-și permită să se concentreze doar pe studiu?

Așa cum anticipam, există studenți sau viitori studenți, pentru care, chiar dacă nu neapărat ca ideal, a lucra în timpul studiilor e o soluție pentru a se realiza în viață, un efort intens de câțiva ani pentru beneficii pe termen lung. Iar a doua parte a întrebării e cvasi-retorică: da, învățământul de stat este slab finanțat, numai că și aici lucrurile sunt mai complicate, și sistemul de sănătate e așa, și cultura, și alte domenii. Problema constă în prioritizări, prioritizări nu numai pe termen scurt, ci și pe termen îndelungat și cu răsfrângeri macrosociale multiple. Iar educația avansată înseamnă nu numai mai mulți și valoroși specialiști, ci și o altă calitate a populației, în general, cu iradieri în comportamentul familial, sanitar, economic, cu un anume profil atitudinal-valoric, cu o anumită conduită civică.

Pe lângă dificultățile cu care studenții se confruntă sau pe lângă schimbările care au avut loc de-a lungul timpului în ceea ce privește atitudinea lor față de studii, există și o percepție publică schimbată referitoare la ei, și anume faptul că sunt prea mulți și unii termină facultatea, dar nu au unde să se angajeze. Ce părere aveți despre această opinie?

În afara argumentelor pe care le-am enumerat anterior sunt unele și mai concrete. În sensul că datele statistice arată că proporțional numărul șomerilor e mai mare în rândul celor care nu au terminat o facultate. De asemenea, în ceea ce privește un indicator important al calității structurii unei populații, inclusiv ca potențial al forței de muncă, și anume numărul de licențiați la suta de locuitori, România se află pe ultimele locuri din Europa, astfel încât nu e justificată opinia de care pomeneați. Mai mult, ar trebui să fim adânc recunoscători părinților care fac atât de multe sacrificii pentru ca odraslelele lor să termine o facultate și, de asemenea, tinerilor înșiși, care, dupa cum am văzut, de multe ori, trebuie să angajeze sacrificii în a fi licențiați și, din ce în ce mai mult, masterați.