Mircea Cărtărescu, la Cluj: Despre civism, statutul rușinos al scriitorului, inspirație și poezia lumii

Scriitorul Mircea Cărtărescu a declarat la Cluj-Napoca, la puțin timp după ce a fost onorat cu distincția de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai”, că statutul scriitorului este rușinos în România și că foarte puțini scriitori reușesc să trăiască din scris. Se declară unul dintre oamenii care crede cel mai mult în inspirație atunci când vine vorba de scris și respinge cu vehemență „eticheta” de scriitor postmodern care îi este atribuită. Crede în misiunea civică a fiecărui om și de aceea încearcă să acopere de fiecare dată cu lărgimea umerilor lui o bucățică din Piața Victoriei atunci când o anumită cauză comună o cere.

Mai jos redăm câteva dintre afirmațiile cele mai importante din discuția pe care Mircea Cărtărescu a avut-o cu jurnaliștii din Cluj-Napoca:

Statutul scriitorului-Oameni „străini” în lumea asta

„Sincer vă spun, eu nici nu știu din ce trăiesc. Soția mea se ocupă de asta. Eu trăiesc pur și simplu. Faptul că munca unui scriitor este plătită cam cel mai prost dintre toate celelalte profesii ale oamenilor, spune ceva despre lumea în care trăim. În condițiile în care, să spunem, un roman se scrie în doi ani și după publicare este vândut în peste 1.000 de exemplare, deja este considerat bestseller. Dacă pentru acel roman, ca scriitor, câștigi 6.000 de lei, împărțiți la doi ani și vedeți cât câștigă un scriitor din munca lui. Este o problemă teribilă pe care noi nu știm încă să o rezolvăm. În SUA, o țară cu 4000 de universități, scriitorii, cei mai mulți dintre ei, sunt profesori de creative writing și pot trăi demn din scrisul lor. În Germania, scriitorii scriu timp de șase luni și în alte șase luni fac turnee de lectură. Nemții știu că o dată pe lună, trebuie să meargă la teatru, știu că o dată pe lună trebuie meargă la operă și că o dată pe lună trebuie să vadă și să asculte un scriitor. E foarte bine înșurubat în mintea lor acest lucru. Ca urmare, scriitorii timp de șase luni umblă ca rockerii prin zeci de orașe și își citesc textele, câștigă în fiecare oraș 400-500 de euro pentru o seară de lectură și din asta pot trăi și cealaltă jumătate a anului. Acesta este sistemul prin care artiștii, în general, pot trăi cu demnitate. La noi nu există nimic de acest fel. Dacă am face turnee, nu ar veni nimeni, probabil, sau pentru foarte puțini scriitori s-ar mișca cineva de acasă. În universități lucrează câțiva scriitori, mai ales critici literari. Dar marea majoritate a scriitorilor nu pot să facă nimic altceva, sunt oameni străini în lumea asta. Acești oameni sunt cei care primesc din partea Uniunii Scriitorilor anumite pensii, dar în general câștigă extrem de puțin și acest lucru este rușinos”.

Condamnați la capodopere-Se scrie mai mult decât se citește?

„Niciodată nu s-a citit mai mult decât se citește acum. Generația mea sau a părinților mei nu era plină de cititori așa cum ne-o imaginăm noi. Oamenii citeau pentru că nu aveau ce să facă altceva. Paradoxal, citeau numai cărți foarte bune. În loc să râdă sau să plângă citind cărți melodramatice, ei plângeau cu Anna Karenina și râdeau cu Don Quijote. Erau condamnați la capodopere. Acesta este unul dintre paradoxurile epocii totalitare. Cei mai mulți oameni însă nu citesc și nu au citit niciodată. Oamenii care citesc o carte pe an, sau nici atât, reprezintă majoritatea. La noi nu există nici măcar obișnuința să ai o biblie în casă”.

Premiul Nobel– Un fapt care va fi, dar mai curând nu va fi

„La Premiul Nobel nu mă raportez în niciun fel. Eu nu scriu pentru premii, nici pentru cele din țară, nici pentru cele din străinătate. Puțină lume știe cum funcționează acest premiu. E ca și când ai câștiga la loterie. Nu există un clasament obiectiv, nu sunt zei cei care dau acest premiu. Sunt oameni de toate felurile, de aceea și situația confuză de acum de la Academia Suedeză și atunci cu atât mai mult, ca un stoic ce sunt, care știu că nu trebuie să mă ambalez pe lucruri pe care nu le pot influența, nu am nimic de spus. Este un fapt care va fi, dar mai curând nu va fi”.

Cluj-Napoca-Altă umanitate. Nici mai bună, nici mai rea

„Am avut ocazia să mă plimb prin oraș, încercând să îmi aduc aminte primele mele vizite la Cluj de acum 30 de ani când existau încă locurile mitice ca faimosul local Arizona. De data aceasta, dincolo de frumusețea lui, mi s-a părut un oraș foarte aglomerat. Este prima dată când am această impresie. Mi-a spus cineva că numărul de mașini a crescut foarte mult în ultimii doi-trei ani și de atunci orașul și-a modificat starea de spirit. Oamenii nu mai sunt așa de liniștiți cum aveam noi, bucureștenii, impresia despre clujeni. Că ar fi mai așezați și mai ponderați în tot ce fac. Nu. Am văzut oameni la fel de neliniștiți ca și în București. Am văzut foarte mulți oameni pe străzi care mi s-au părut „ciudați”. Altă umanitate este aici, nici mai bună nici mai rea. Este ca și când ai merge în alt loc din lume și vezi oameni ca și tine, dar puțin diferiți”.

Sfaturi de scriere creativă-Disciplină, devoțiune, sacrificiu

„Mă feresc să dau sfaturi. Cred că există în fiecare ceea ce se numește chemare. În afara unei vocații inițiale, care se manifestă prin dorința de a scrie, dacă vrei cu adevărat să scrii, asta vine din interior. Mai este nevoie de disciplină, de devoțiune, de sacrificiu. Nimic nu se obține imediat. Există și talente care se risipesc, cum era Nichita Stănescu, când spontaneitatea se plătește din greu, cum a plătit-o și el și mulți alții, prin degradare și suferință umană foarte mare”.

Despre inspirație-Calul câștigă cursa, nu jocheul

„Poeții au crezut întotdeauna în inspirație, până la Edgar Allan Poe care a spus că nu există inspirație, că eu sunt cel care își construiește poemele așa cum vreau eu. Și Allan Poe l-a influențat pe Charles Baudelaire, Baudelaire pe Valéry și din asta a ieșit poezia modernistă care neagă orice interferență a inspirației. Poetul nu mai depinde de muze, de divinitate. Paul Valéry spunea că primul vers îi vine într-adevăr de undeva, dar că restul le face el după cheia muzicală pe care i-o dă primul vers. Și toți moderniștii, Ion Barbu, Bacovia, Arghezi, negau inspirația. Eu nu sunt un poet modernist, ci mai mult neoromantic. Nu sunt postmodern și nu accept această definiție a mea. Sunt un neoromantic foarte legat de conceptul de inspirație. Eu cred că poetul este cel care nu are nici un cuvânt de spus. Cursa de cai este câștigată de cal, nu de jocheu. Eu cred foarte tare în inspirație și am mare încredere în mintea mea care e mai înțeleaptă decât mine. Eu cred că ea scrie în locul meu, eu sunt doar un instrument de scris. Sunt unul dintre oamenii care cred cel mai mult în inspirație”.

Recomandări de lectură-Poarta spre opera proprie

„Le-aș recomanda celor care nu au citit cărțile mele, să înceapă să citească în ordinea în care le-am scris, mai exact să înceapă cu «Nostalgia». «Nostalgia» este poarta cea mai bună pentru scrisul meu. Pe atunci eram mai puțin matur în scris. Am scris «Nostalgia» între 24 și 26 de ani și acolo sunt cinci povești cu cap și coadă, sunt câteva mici sau mari parabole, două mici romane. Stilul este simplu și amatoristic și orice cititor poate înțelege ce am scris acolo. Mai târziu, de la «Travesti» încolo, am încercat un alt fel de a face literatură, care nu mai e la îndemâna oricărui cititor. Eu cred că grosul scrisului meu este între «Travesti» și «Solenoid». Sunt patru romane scrise oarecum organic. Desigur, orice cititor poate să încerce să citească aceste cărți, dar nu știu câți vor reuși să le termine. Mai ales «Orbitor». Dar nu îmi fac probleme. Nu cred că există mulți oameni care să fi terminat epopeea lui Proust, sau care să fi citit cap-coadă «Ulise», al lui James Joyce. Ilizibilitatea nu este un defect al unei scrieri, ci poate deveni o calitate care dă enigmă scrierii respective.

Bucureștiul cultural

„Eu într-un fel nu fac parte din lumea literară sau culturală. Nu m-a interesat niciodată lucrul acesta. Nu prea mă întâlnesc cu confrații scriitori. Am câțiva prieteni, unii scriitori, prieteni din copilărie, prieteni pe care mi i-am făcut pe Facebook, pe care i-am văzut în viața reală, unii mi-au plăcut, alții nu. Viața mea se desfășoară în afara breslei scriitoricești. Pentru că stau în afara Bucureștiului, în Pădurea Băneasa, mi-e foarte greu să merg la evenimentele culturale și de aceea prefer să le evit. Există excepții cum sunt târgurile de carte, sau când sunt invitat să vorbesc despre o carte”.

Misiunea civică a artistului

„Eu cred în misiunea civică a omului, nu a artistului. Artistul sau intelectualul este un membru al comunității și nu poate să treacă indiferent pe lângă relele din comunitate, sau pe lângă oamenii care suferă. Avem mare nevoie de compasiune față de oameni, nu de dezbinare națională cum se întâmplă astăzi. Cred că civismul aici ar trebui să se manifeste. Eu nu sunt un om conflictual, dar văd că avem atâtea motive de ură și de încrâncenare și atât de puțină tragere de inimă pentru unitate între membrii comunității. Este o zicală: Cei care se iubesc, nu se privesc în ochi toată viața, ci privesc amândoi în aceeași direcție. Și o comunitate, inclusiv una națională, ar trebui să cuprindă cetățeni care privesc toți în aceeași direcție. Din păcate, la noi, unii privesc spre răsărit, unii spre apus.

Protestele, un pas înainte pentru civism?

„Este un mare pas înainte. Cred că această manifestare a civismului în viața publică este extrem de importantă. Lucrul acesta este potrivit cu firea mea. Eu sunt un om care fără să vrea să fie antagonic, totuși vrea să apară undeva, să fie prezent undeva, să ajute măcar cu lărgimea umerilor lui care pot acoperi o bucățică din Piața Victoriei”.

Scriitorul Mircea Cărtărescu, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ceremonia a avut loc joi, 11 octombrie, în Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai”, iar laudatio a fost rostit de prof. univ. dr. Ioana Bican.

După absolvirea Liceului „D. Cantemir” din București, Mircea Cărtărescu a devenit student la Facultatea de Litere bucureșteană, absolvind-o în 1980. Între 1980 și 1989 a fost profesor de română la o școală generală, apoi funcționar la Uniunea Scriitorilor și redactor la revista „Caiete critice”. În 1991 a devenit, prin concurs, asistent la catedra de Istoria literaturii române din București, a susținut un doctorat, tot acolo, cu o teză care avea să devină cartea despre Postmodernismul românesc, iar acum este profesor universitar, predând cursuri de Literatură română și Creative writing, la aceeași Universitate. Opera lui Mircea Cărtărescu  este alcătuită din poezie, romane, nuvele, povestiri, eseuri, publicistică și proză diaristică, dar și din studii consacrate literaturii române – poeziei lui Eminescu și postmodernismului românesc.

„Faima crescândă de care se bucură, în ultimul deceniu, Mircea Cărtărescu, în Europa – dar și pe alte continente – este în sine un fenomen care depășește de mult contextul strict al istoriei literare naționale sau al unei anumite epoci istorice. Este evident, pentru oricine urmărește lista impresionantă de premii literare, cu care opera sa a fost distinsă, că avem de-a face cu una din figurile cele mai importante ale scenei artistice și civice mondiale, la acest început de mileniu”, a precizat prof. univ. dr. Ioana Bican în laudatio.

Mircea Cărtărescu și-a arătat mulțumirea și recunoștința pentru onoarea „nemeritată” de a primi distincția de Doctor Honoris Causa. Scriitorul a mărturisit în discursul său că a rămas la o vârstă mentală apropiată studenției, perioada inițiatică în care a avut sentimentul că trăiește cel mai important moment al vieții.

„Dacă mă deosebește ceva de cei mai mulți dintre autorii de literatură, este faptul că eu citesc mult mai puțină literatură decât altceva. Eu sunt un cititor omnivor. Întotdeauna m-am prețuit mai mult ca cititor decât ca scriitor. De fapt definiția mea este de cititor. Mă surprind citind etichetele de pe produse. Nu am citit niciodată numai literatură. Un sfert din ce citesc a fost literatură. Am citit foarte multe scrieri științifice și sunt extrem de pasionat de biologie și fizică cuantică”, a spus Mircea Cărtărescu.

În continuarea discursului său, Mircea Cărtărescu a vorbit despre poezia lumii, despre adevărata poezie care se află doar ca excepție în cărțile de versuri. „Poezie pentru mine nu înseamnă doar arta cuvintelor, ci un fel de a vedea lumea, de a privi lucrurile”, a transmis Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu se va afla la Cluj-Napoca și în cursul zilei de vineri, 12 octombrie, ca invitat al Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, eveniment organizat de Teatrul Național „Lucian Blaga”. Scriitorul va lua parte la discuția „De la Țiganiada la Levantul – epopei eroi-comico-satirice”, la Muzeul de Artă, de la ora 13.00.